Managementul de Cunoștințe și Memoriile Organizaționale

1. MANAGEMENTUL DE CUNOŞTINŢE. SISTEME DE MANAGEMENTUL CUNOŞTINŢELOR.

Managementul de cunoştinţe este defintit ca funcţia de management responsabilă pentru selecţia regulară, implementarea şi evaluarea scopurilor orientate pe strategii de cunoştinţe care urmăreşte îmbunataţirea competenţelor organizaţieie de a manevra cunoştinţele interne şi externe organizaţiei pentru a îmbunătăţi performanţele acesteia. Implementarea strategiilor bazate pe cunoştinţe cuprinde toate persoanele din organizaţie, instrumente organizaţionale şi tehnologice potrivite să optimizeze dinamic organizaţia-nivel înalt de competenţe, educaţie şi abilitatea de a învăţa a membrilor organizaţiei de asemenea pentru dezvoltarea inteligenţei colective.

Un sistem de managementul cunoştinţelor reprezintă în sens restrâns un sistem informatic ce cuprinde un model de cunoştinţe şi metode de exploatare raţională a modelului de cunoştinţe. Modele de cunoştinţe folosite sunt modele distribuite şi eterogene. Toate aceste instrumente şi sisteme sunt într-o continuă redimensionare, hibridare, eficientizare în raport cu diferite obiective.

Sistemul de managementul cunoştinţelor este un sistem informatic ce cuprinde modelul de cunoştinţe distribuite şi/sau eterogene şi metode de exploatare raţională a acestui model, sprijinită pe reutilizarea experienţei anterior folosită, aceste sisteme reprezentând un suport în luarea unor decizii manageriale.

Tipuri de sisteme de managementul cunoştinţelor:

- memorii organizaţionale

- sisteme expert bazate pe cunoştinţe

- sisteme bazate pe cunoştinţe

Sistemele bazate pe cunoştinţe au o cuprindere mai largă. Exemple de astfel de sisteme sunt: agenţii, sisteme de autorizare, depozite pentru diferite practici utile, blog-uri, sisteme pentru inteligenţa în afaceri, sisteme bazate pe cazuri, clasificarea şi filtrarea colaborativă, datamining, e-learning, software euristic, managementul de idei, inventarierea proprietăţii intelectuale, portale de cunoştinţe, metadate, reţele neuronale, comunităţi de practică on-line, reţele de cunoştinţe bazate pe diferite arhitecturi deschise, sisteme dinamice bazate pe reţele Petri, reţele semantice, întreprinseri inteligente, mape şi hărţi de cunoştinţe, sisteme suport de decizie, sisteme de recomandare şi portale de cunoştinţe ale întreprinderilor.

Sistemele de managementul cunoştinţelor au apărut în anii 70, la început ele bazându-se pe tehnologii ca bazele de date, datawarehouse, iar cele mai recente, cum ar fi sistemele distribuite ce oferă utilizatorului o autonomie totală, au puternice capacităţi de raţionament.

2. MEMORII ORGANIZAŢIONALE

2.1 Caracteristici generale

Organizaţiile au început să recunoască că memoriile lor cooperative colective pot suferi un eşec.

Nesurprinzător, o soluţie care a rezolvat această problemă a fost un sistem pentru memorii organizaţionale (OM). Noţiunea de memorii organizaţionale sau corporative se focalizează pe persistenţa şi pe mentenanţa cunoştinţelor în firmă (Heijest, 1997). O vedere metaforică a unei memorii organizaţionle pretinde o infinită stocare, refacere şi distrugere a cunoştinţelor unei organizaţii (Ackerman, 1994). Din punct de vedere computaţional şi simplist, o memorie organizaţională este un mecanism ce permite o stocare continuă şi o manipulare a cunoştinţelor organizaţiei.

Piesele de cunoştinţe care pot contribui la creşterea performanţei într-o firmă trebuie (ar trebui) stocate într-o memorie organizaţională. Cunoştinţele organizaţionale pot consta din experienţa unor probleme rezolvate anterior, experienţa resursei umane, procesele experimentale şi aspectele tehnice. Integrarea coerentă a acestor cunoştinţe dispersate ale organizaţiei, într-un sistem de calcul, se numeşte memorie organizaţională sau un sistem informatic de memorie organizaţională şi este privit ca piesa centrală pentru o organizaţie bazată efectiv pe cunoştinţe.

Memoriile organizaţionale sau de grup trebuie să cuprindă cunoştinţele unei organizaţii, colectate de-a lungul existenţei sale. Ele includ un model de descriere a surselor de informaţie şi contextul în care aceste surse au fost create. De asemenea, acestea mai includ, declarativ, şi cunoştinţe procedurale sub forma memoriilor personale ale angajaţilor (cunoştinţele lor, euristice, experienţe şi descrierea unor expertize), fişiere cu documente, raţionamente pentru decizii, descrieri ale procedurilor în business şi alte piese de cunoştinţe relevante.

Memorii organizaţionale

Pentru reprezentarea surselor de informaţie

Fig.2.1. Privire de ansamblu asupra unei memorii organizaţionale

Informaţia stocată într-o memorie organizaţională trebuie să fie folositoare şi adresată unor nevoi importante în organizaţie, unde se găsesc cunoştinţe relevante despre activităţi. Această memorie organizaţională ar trebui să fie accesibilă tuturor membrilor organizaţiei. Pentru a realiza efectiv o memorie organizaţională, construirea sa, dezvoltarea şi menţinerea sa trebuie să fie integrată şi apropiată de task-uri de business existente şi raportate la paşii de lucru din fiecare zi şi în consecinţă la cultura organizaţiei.

În acest studiu, o memorie organizaţională este înţeleasă ca un sistem bazat pe informaţii care integrează reprezentări de cunoştinţe şi tehnici inginereşti cu tehnici de modelare semantică a datelor în scopul unei organizări continue, stocare şi distribuţie a cunoştinţelor relevante dintr-un domeniu bine definit.