Placă de sunet

Scurt istoric

Din 1981 in PC-urile originale IBM se gaseau componente audio rudimentare. Partea audio era folosita pe calculatoarele timpurii mai mult pentru indicarea defectelor, decat pentru lucrari creatoare. Calculatoarele foloseau semnalele sonore pentru putine alte lucruri in afara semnalarii problemelor precum buffer de tastatura plin sau erori in timpul secventei de autotestare la pornire. Sistemele Macintosh, prezentate prima data in 1984, dispuneau de posibilitati audio de calitate inalta in hardware-ul inglobat, dar PC-urile nu au castigat posibilitati audio comparabile pana ce nu au fost dezvoltate primele placi de extensie pentru sunet de catre companii ca AdLib si Creative Labs, la sfarsitul anilor `80.

Datorita competitiei dintre multele companii, ne bucuram astazi de standarde de facto pentru hardware si software pe larg suportate pentru sistemul audio. Hardware-ul audio a evoluat de la un moft scump la starea de subansamblu revendicat de, practice, orice configuratie de system.

Hardware-ul audio al PC-urilor actuale poate lua una dintre urmatoarele forme:

- Adaptor audio pe o placa de extensie PCI, pe care o insatalati intr-un slot de magistrala al calculatorului

- Circuitul integrat specializat de sunet, de la companii precum: Crystal, Analog Devices

- Hardware integrat in setul de cipuri principal al placii de baza, cum se intampla cu cele mai recente seturi de cipuri pentru calculatoarele realizate de cele mai mari firme producatoare

Indiferent de locatia sa, caracteristicile audio fac uz de mufe jack pentru boxe si un microfon.

Cand au fost prezentate primele adaptoare audio la sfarsitul anilor `80, ele tinteau strict un public iubitor de jocuri. Din productia pe 1989, placa Game Blaster costa peste 100 $, dar suporta doar o mana de jocuri.

Definitie

Placile de sunet sunt dispozitive care au rolul de a reda informatia binara sub forma de sunet, sau de a converti sunetele in format .bin. Astfel o placa de sunet se conecteaza la slotul PCI, apoi la CD-ROM printr-un cablu separat.

Specificatia multimedia (MMX – multimedia extension) pune laolalta alaturi de un calculator, voce, imagini, date si secvente video. Multimedia implica notiuni de intrerconectare. Standardul multimedia impune prezenta in sistemul de calcul a unui CD, a placii audio, interfata midi si a unei perechi de difuzoare. Componenta unui sistem care se ocupa cu prelucrarea semnalelor audio este denumita sound card (placa de sunet).

La o placa de sunet se pot conecta ca dispozitive de intrare:

- un microfon (mic),

- un joystick sau o interfata midi (game port/joystick – midi),

- alte surse de sunet adaugate la intrarea de linie (line in),

- in unele cazuri si un CD-ROM (extern).

La o placa de sunet pot aparea ca iesiri:

- un speaker stereo pentru boxe pasive (fara amplificator audio incorporat)

- un line stereo (line out) pentru boxe active (cu AAF incorporat).

Uneori pot aparea ca o singura iesire cu posibilitatea de setare hardware pe placa de sunet.

Placa de sunet este de cele mai multe ori integrata pe placa de baza in asa fel incit nu mai este nevoie sa cumparam o placa separata, insa la fel ca in cazul placilor video integrate si placile de sunet integrate sint de calitate inferioara. Totusi, daca nu sintem pretentiosi ne putem multumi cu placa integrata si facem astfel o mica economie.

In general daca folosim calculatorul pentru aplicatii multimedia obisnuite (ascultarea de muzica in format MP3 si vizionare de filme) si pentru jocuri nu este nevoie sa mai cumparam o placa de sunet separata, cea inclusa face fata cu succes unor astfel de sarcini. Putem chiar sa folosim la nivel de amator programele de editare audio (mixare).

Cei care sint mai pretentiosi in privinta calitatii sunetului sau doresc sa se ocupe de prelucrare audio la nivel semi-profesionist sau profesionist au la dispozitie o gama larga de placi de sunet al caror pret variaza de la citeva zeci la citeva sute de EUR. Cei mai cunoscuti producatori de astfel de placi sint Creative, Philips, Hercules si Yamaha.

Boxele sint o componenta esentiala a unui calculator folosit pentru aplicatii multimedia, dar si in cazul lor putem face o mica economie. Tinind cont de faptul ca stam foarte aproape de ele nu este nevoie ca boxele sa aiba o putere foarte mare. Un set de doua boxe cu puterea de 3 W (2 x1,5 Waţi RMS) este suficient pentru ascultarea de muzica sau pentru jocuri, chiar si la aceasta putere mica nefiind nevoiti sa dam volumul la maxim. Foarte multi producatori de boxe exprima puterea acestora in Waţi PMPO, aceasta nefiind decit o stratagema folosita in scopuri de marketing. Este bine ca boxele sa aiba si un reglaj pentru basi si de asemenea o mufa pentru conectarea castilor.

Cei care sint mai pretentiosi (si au resurse financiare) isi pot cumpara boxe de putere mare si eventual sisteme care cuprind ansambluri compuse din patru sau cinci boxe si un dispozitiv special de redare a basilor ("subwoofer"). In acest caz trebuie bineinteles sa se cumpere si o placa de sunet separata pentru a asculta cu adevarat un sunet de calitate.

Câteva din plăcile de sunet foarte performante oferă ieşiri pentru 4 difuzoare şi o interfaţă de ieşire digitală printr-o mufă. Pentru audiofili, există o nouă generaţie de plăci de sunet digitale. O placă de sunet digitală este practic pentru aplicaţii care au nevoie de sunet digital.Plăcile de sunet digitale au intrări şi ieşiri digitale, pentru a putea transfera date de pe DAT, DVD sau CD direct pe hard disk-ul din calculator. În mod normal, o placă de sunet poate sa facă 4 lucruri cu sunet: să reproducă muzică înregistrată, (de pe CD-uri sau fişiere audio, cum sunt wav sau MP3), de la jocuri sau de pe DVD-uri, să înregistreze audio în diferite formate media de pe diferite surse externe (microfon sau deck de casetă), să sintetizeze sunete. DAC (controler audio digital) şi ADC-ul (convertor analog-digital) aduc modul pentru transmiterea în şi în afara plăcii de sunet în timp ce DSP-ul (procesor de sunet digital) supraveghează procesul. DSP-ul se mai ocupă şi de oricare altă alteraţie a sunetului, cum ar fi ecoul sau sunetul 3D. Din cauză că DSP-ul se concentrează la procesarea sunet-ului, procesorul principal al calculatorului se poate ocupa cu alte treburi.

Plăcile de sunet vechi foloseau sintetizator FM pentru a crea sunete. Sintetizatorul FM ia tonuri de frecvenţe variate şi le combină pentru a crea o aproximaţie a unui anumit sunet, cum ar fi cel a unei trompete. În timp ce sintetizatorul FM s-a dezvoltat până la punctul în care sună foarte realist, el nu se compară cu sintetizatorul wavetable. Sintetizatorul wavetable funcţionează prin înregistrarea unei mici părţi din sunetul instrumentului actual. Această parte este cântată în continu pentru a suna exact ca instrumentul înregistrat cu o acurateţe incredibilă. Sintetizatorul wavetable a devenit noul standard pentru majoritatea plăcilor de sunet, dar unele mărci ieftine încă mai folosesc sintetizatorul FM. Puţine plăci de sunet le includ pe ambele. Plăcile de sunet foarte sofisticate au un suport mai mare pentru instrumente MIDI. Folosind un program de muzică, un instrument echipat cu MIDI poate fi ataşat la placa de sunet pentru a-ţi permite să vezi pe ecran notele muzicale a melodiei tale.

Caracteristici

- modul de conectare:

-pe portul PC

-pe protul ISA (care insa nu se mai fabrica)

-prin portul USB (placi de sunet externe)

Toate adaptoarele de sunet recente, integrate, folosesc slotul PCI deoarece ISA avand

latimea de banda mult mai ingusta limita facilitatile placilor de sunet conectate prin soclu ISA si deoarece faceau practic imposibil suportul audio 3D.

Spunem ca placile audio pe USB sunt mai putin eficiente datorita faptului ca semnalul acestora este mai distorsional (nivelul zgomotului de fond este mai ridicat), iar pentru a beneficia de toate facilitatile placii, conectarea acesteia trebuie facuta pe USB 2.0.

- conectoare principale:

Cele mai multe adaptoare audio au aceleasi conectoare principale. Aceste conectoare minijack de 1/8 inci asigura mijloacele de transmitere a semnalelor de la adaptor la boxe, casti si statii stereo, precum si de receptionare a sunetelor de la microfon, CD player, casetofon sau statie stereo. Cele patru tipuri de conectoare pe care adaptorul audio ar trebui sa le posede ca un minim sunt prezentate in fig. 1.

Conectoarele jack poarta, de obicei, etichete, dar atunci cand montati un calculator pe un birou, etichetele de pe spatele PC-ului, pot fi vazute cu dificultate. Unul dintre cele mai obisnuite motive pentru care un calculator refuza sa produca cel mai mic sunet este acela ca boxele sunt conectate intr-un jack gresit. Pentru a evita aceasta problema, multe placi audio destinate publicului larg codifica prin culori mufele jack conform specificatiilor. Codificarea prin culori poate diferi pentru unele adaptoare audio ( sau poate sa nu existe deloc ).