Program de Contabilitate Primara intr-un Laborator de Cofetarie

Imagine preview
(9/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Program de Contabilitate Primara intr-un Laborator de Cofetarie.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 3 fisiere doc de 75 de pagini (in total).

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 7 puncte.

Domeniu: Calculatoare

Cuprins

1 INTRODUCERE
2. SISTEME DE GESTIUNE A BAZELOR DE DATE
2.1 Definitii
2.2 Functii
2.3 Arhitectura unei baze de date
2.4 Proiectarea bazelor de date
2.5 Utilizatorii SGBD
2.6 Clasificarea SGBD-urilor
3. MODELE DE BAZA DE DATE
3.1 Modelul ierarhic ( arborescent )
3.2 Modelul retea
3.3 Modelul relational
4. MONITORUL SGBD
5. LIMBAJE DE DEFINIRE A DATELOR
5.1 Limbaje de manipulare
5.2 Tipuri de LMD
6. STUDIU DE CAZ
6.1 PREZENTARE GENERALA A PROGRAMULUI
6.2 PROGRAM DE EVIDENTA CONTABILA PRIMARA
6.3 SCHEME LOGICE
6.3.1. Adaugare date in baza de date
6.3.2. Modificare date in baza de date
6.3.3. Cautare in baza de date
6.3.4. Stergere de date in baza de date
6.3.5. Calculare campuri baza de date
6.3.6. Filtrare inregistrari in baza de date
6.3.7. Listare baza de date
6.4 Structura Bazelor de Date
7. BIBLIOGRAFIE

Extras din document

1 INTRODUCERE

Gestiunea datelor a stat in atentia majoritatii utilizatorilor calculatoarelor inca de la incerputul folosirii acestora.

La inceput , datele au fost memorate pe banda magnetica sub forma unui fisier secvential (colectie de date) . Un fisier era construit pentru a rezolva o anumita problema .

Unele date erau necesare mai multor aplicatii deci acestea trebuiau memorate in fisiere diferite.

Calculul prin metode mecanice este la fel de vechi ca şi sistemele de numeraţie; primul calculator mecanic este realizat de Blaise Pascal în 1647, pentru ca în 1945 John von Neumann să elaboreze conceptul de program memorat; el are contribuţii semnificative în mecanica cuantică şi teoria jocurilor.

Anul de naştere al informaticii tehnice este 1946, când a fost creat Computerul Electronic de Integrare Numerică Aritmetică construit cu tuburi de mari dimensiuni şi cântărind sute de tone. John von Neumann a construit în 1951 calculatorul EDVAC (Electronic Discrete Variable Automatic Computer), iar în 1949 Maurice Wilkes de la Universitatea Cambridge a realizat EDSAC (Electronic Delay Storage Automatic Computer), primul calculator care dispunea de sistem de operare.

Următoarea generaţie de tehnică informatică a fost cea bazată pe semiconductori care, odată cu descoperirea procesului, a fost înlocuită de generaţia actuală.

Cuvântul informatică a fost propus în 1962 de Philippe Dreyfus, pentru a caracteriza tratarea automată a informaţiei. Acest termen a fost acceptat de Academia franceză în aprilie 1966 cu următoarea definiţie: "Ştiinţa tratării raţionale, în special prin maşini automate, a informaţiei considerată suport al cunoştinţelor umane şi al comunicării în domeniul tehnic, economic şi social".

Această definiţie corespunde la două grupe de discipline sensibil distincte:

– ansamblul tehnicilor puse în lucru pentru utilizarea calculatoarelor (electronic data processing);

– o ştiinţă nouă care nu este fundamental legată de utilizarea calculatorului (computer science).

Tratarea automată a informaţiei, în special cu ajutorul calculatoarelor, pune în legătură un mare număr de discipline ştiinţifice într-un câmp larg de aplicaţii (ştiinţă, economie, administraţie).

Informatica este o ştiinţă de graniţă al cărei conţinut este determinat de calculatoare, structurile intelectuale, algoritmii de calcul ştiinţific şi instituţii (contabile, industriale etc.).

Apariţia calculatorului a atras din nou atenţia asupra algebrei binare a lui George Boole, lărgindu-se considerabil domeniul matematicilor speciale, pentru care computerele reprezintă o aplicaţie remarcabilă.

Teoria automatelor şi teoria limbajelor – naturale şi artificiale – dau calculatoarelor o valoare nouă.

Dezvoltarea algebrei liniare, a statisticii, a calculului numeric, ecuaţii diferenţiale, analiză funcţională, a permis realizarea şi modelarea fenomenelor din domenii care păreau inabordabile cu doar 1-2 decenii în urmă; procesele de simulare, cercetările operaţionale, teoria jocurilor au permis intervenţia calculatorului în toate domeniile activităţii umane.

Numărul nu mai este doar un element contabil, ci un principiu explicativ al raporturilor armonice din univers; prin intermediul calculatorului, se trece de la analiza liniară la cea matricială – mai apropiată intimităţii fenomenelor ce compun realitatea.

Prin intermediul codurilor, calculatoarele au căpătat calitatea de a utiliza numere, litere, semne de punctuaţie, deci texte. Tratarea lingvistică a informaţiei a extins domeniul aplicaţiilor informatice, incluzând deopotrivă ştiinţele umaniste.

Transferarea informaţiei din limbajul natural - care, după cei mai remarcabili cercetători lingvişti, nu reprezintă suportul informaţiei, ci informaţia însăşi, apărând sintagma că omul gândeşte în limba sa - în cel formal, a extins domeniul logicii (apărând studii remarcabile de logică juridică), al informaticii, apărând studii de informatică medicală, juridică, statistică etc.

Fiind o ştiinţă relativ nouă, cibernetica lui Norbert Wiener, teoria informaţiei lui Claude E.Shannon nu au epuizat generalizările posibile ale ştiinţei informaţiei.

Este posibil, dacă luăm în calcul complexitatea sistemelor de exploatare (timp real, timp partajat, reţele de calculatoare), diversitatea aplicaţiilor (psihologie, pedagogie, drept, fiziologie, traduceri dintr-o limbă în alta), să deducem teoremele specifice informaticii, care o fac să treacă de la stadiul de ştiinţă virtuală la cea de ştiinţă reală.

În sens larg, tratarea informaţiei reprezintă o parte importantă a activităţii umane şi este la fel de veche ca omul însuşi. Analiza acestei activităţi, care este obiectul informaticii, a permis tratarea cunoştinţelor sub două aspecte:

Aspectul semantic, care reprezintă conţinutul de cunoştinţe, semnificaţia – ideile care se transmit.

Aspectul sintactic, care reprezintă structura, regulile gramaticale utilizate pentru construirea ideilor.

Aceste două aspecte sunt fundamental distincte: acelaşi mesaj poate fi tradus în română sau franceză făcând apel la sintaxe diferite, dar conservând sensul.

Informaţia, în sens informatic, formează suportul cunoştinţelor; informatica are drept obiect de investigaţie doar aspectele sintactice, ea exclude aspectele semantice.

În consecinţă, două mesaje având acelaşi conţinut, scrise în franceză sau română, sunt considerate din punct de vedere informatic ca două mesaje distincte.

Simplificând, putem spune că pentru o limbă determinată, pentru care un dicţionar permite cunoaşterea semanticii limbii, gramatica descrie sintaxa (regulile conjugării, acordul subiectului cu predicatul, regulile pluralului etc.).

Mai general, având dat un ansamblu de elemente, obiectul informaticii îl reprezintă regulile ce permit combinarea elementelor între ele, structura sintactică a sistemului şi regulile operaţionale ce permit trecerea de la o structură la alta, făcând sistematic abstracţie de semantică; informatica trece astfel de la limbajul natural-semantic la cel artificial, simbolic, formal.

Fisiere in arhiva (3):

  • Bibliografie.doc
  • Cuprins.doc
  • Program de Contabilitate Primara intr-un Laborator de Cofetarie.doc

Alte informatii

Sisteme de Gestiune a Bazelor de Date