Reguli de Emisie în Sisteme WLAN

Introducere

Tehnica Wireless LAN sau , pe scurt WLAN(fără fir), este o alternativă binevenită la rețeaua pe cablu, care s-a format în anumite firme și chiar case private,fiind destinate de obicei aplicațiilor unde intalarea de cabluri nu este posibilă sau acolo unde este necesară mobiliatatea terminalelor.

Prin scăderea dramatică a prețurilor aparatelor tehnica aceasta a devenit accesibilă și pentru userul privat.

Mediile în care ar fi necesară folosirea unui WLAN sunt cele în care:

• Sunt necesare viteze apropiate de cele ale LAN-ului

• Există dificultăți mari în dispunerea cablurilor (ex.clădiri istorice)

• Trebuie create legături între rețele LAN într-o zonă metropolitană

• Cer birouri temporare care să beneficieze de LAN

WLAN-urile sunt deci de două feluri:

• WLAN în interiorul clădirilor

• WLAN care leagă clădiri

Rețelele WLAN se instalează repede, acoperă o suprafață destul de mare și lucrează la prețuri destul de mici. Datorită permanentelor progrese în domeniu, rețelele WLAN ating viteze tot mai mari, și cu excepția puținor cazuri, sunt în stare să furnizeze lărgimi de bandă suficient de bune pentru toate prelucrările obișnuite.

Primele invenții, care au dus la rețelele WLAN, au fost făcute în anii ’90 și erau destinate sectorului industrial.În anul 1997,aceasta tehnica s-a mutat la frecvențe între 2,4 si 5 GHz, pentru a o face comercială. Mai târziu, aceste tehnici au fost înlocuite de standardele IEEE 802.11, standardul HomeRF și HIPERLAN.

În mare măsură aceste reţele respectă aceleaşi specificaţii ca şi reţelele LAN, prevăzute de standardul IEEE 802.

Însă tehnica își are și limite în ceea ce privește bătaia rețelei. Pentru o funcționare fără deranjamente au fost redactate prescripții severe de care trebuie să ținem seama. Pentru abuz,în cel mai rău caz se poate confisca toată rețeaua și computerul.

Multe dintre ele funcţionează în banda ISM (Industrial Scientific and

Medical) de 915 MHz (902 - 928 MHz), 2.4 GHz (2.4 - 2.4835GHz)

şi 5.7 GHz (5.725 - 5.85 GHz).

Acestea folosesc tehnica de transmisiune Spread Spectrum:

• DS-SS (Direct Sequence Spread Spectrum - Spectru imprăștiat cu secvența directă) în banda de 915 MHz şi

• FH-SS (Frequency Hopping Spread Spectrum - Spectru imprăștiat cu salt de frecvență) în benzile de 2.4 şi 5.7 GHz.

Folosirea SS(Spread Spectrum) este avantajoasă deoarece evită aprobările din partea administraţiilor radio.Există şi WLAN care lucrează în banda de 18 GHz sau infraroşu.

Wireless este un sistem de comunicații radio punct-la-punct sau punct-multipunct ce permite interconectarea eficientă a două sau mai multe locații/rețele de calculatoare.Rețele wireless sunt bazate pe standarde.

Standardul este un document aprobat de un organism recunoscut, ce oferă, pentru uz comun şi repetat, reguli, linii directoare sau caracteristici pentru produse sau procese anexe şi metode de producţie, al cărei respectare nu este obligatorie. Poate de asemenea include sau să se ocupe exclusiv de cerinţe de terminologie, simboluri, ambalare, marcare sau etichetare care se aplică unui produs, proces sau metodă de producţie.

Principiile standardizării :

-consensul

-deschidere (implicarea tuturor acţionarilor)

-transparenţă

-calitatea rezultatelor

-coerenţa

Beneficii ale standardizării pentru diverşi acţionari:

-simplificarea varietăţii crescânde ale produselor şi procedurilor

-controlul varietăţii şi folosirea eficientă a materialelor, energiei şi resurselor

umane

-compatibilitatea şi interschimbabilitatea comunicării

-siguranţa, sănătatea şi protecţia vieţii şi a mediului

-reducerea gradului de incertitudine a pieţei

-protecţia consumatorilor şi interesele comunităţii

-adaptarea la scopul prevăzut

-eliminarea barierelor comerciale

Organisme de standardizare

ETSI(European Telecommunications Standards Institute),

FCC(Federal Communications Commission),

IEEE(Institute of Electrical and Electronics Engineers),

ITU(International Telecommunication Union) etc.

Wi-Fi utilizează tehnologiile radio single carrier (ca parte din familia mai largă a sistemelor cu spectru împrăştiat / spread spectrum) şi multi-carrier OFDM (Orthogonal Frequency Division Multiplexing). Utilizarea comunicaţiilor cu spectru împrăştiat fără licenţă a fost la început autorizată de către Federal Communications Commission în 1985, iar aceste reglementări FCC au fost mai târziu preluate cu mici schimbări de alte ţări, permiţând astfel preluarea tehnologiei în majoritatea ţărilor, precum şi dezvoltarea mai rapidă a acesteia în detrimentul HomeRF şi Bluetooth.