Rețele de calculatoare

INTRODUCERE

Din punct de vedere fiziologic, sunetul constituie senzaţia produsă asupra organului auditiv de către vibraţiile materiale ale corpurilor şi transmise pe calea undelor acustice. Urechea umană este sensibilă la vibraţii ale aerului cu frecvenţe între 20 Hz şi 20 kHz, cu un maxim de sensibilitate auditivă în jur de 3500 Hz. Acest interval depinde mult de amplitudinea vibraţiei şi de vârsta şi starea de sănătate a individului. Sub amplitudinea de 20 μPa vibraţiile nu mai pot fi percepute. Odată cu vârsta intervalul de sensibilitate se micşorează, în special frecvenţele înalte devin inaudibile.

Din punct de vedere fizic, sunetul are o definiţie mai largă, el nefiind legat de senzaţia auditivă: orice perturbaţie (energie mecanică) propagată printr-un mediu material sub forma unei unde se numeşte sunet. În această definiţie se includ şi vibraţii la frecvenţe din afara domeniului de sensibilitate al urechii: infrasunete (sub 20 Hz) şi ultrasunete (peste 20 kHz).

Departe de a fi uitat in anumite domenii, unde semiconductorii 'au invins', datorita costului scazut a consumului de energie mic si nu in ultimul rind al miniaturizarii TUBUL ELECTRONIC (asazisa "lampa de radio") nu poate fi uitat. Dar sa ne imaginam de exemplu un CPU realizat dintr-un numar de 15-20 milioane de "lampi" - este pe cit de hilar pe atit de inimaginabil. Dar in anumite domenii cum ar fi si AUDIO, isi disputa in in continuare suprematia invechita si aproape uitata "lampa". Imi aduc aminte cind prin anii '88 am facut rost de un CDPLAYER si diskuri simfonice... Mai 1/2 din 'Radio Bucuresti', venisera sa asculte minunea. Eram convins ca o sa ramina incintati, dar n-a fost asa, ba chiar nu le-a placut. Aveau 'anumite urechi', educate in adevaratul sens de HI-FI. Dar sa revenim la prafuita 'lampa de radio'. Matematic vorbind, nu are cum sa 'sune' mai bine de cit un HI-END pe semiconductori facut de o firma cu adevarat atestata. Si totusi... saracaciosul montaj cu tuburi electronice satisface de cele mai multe ori acele 'urechi' profesioniste, pe cind impecabilele din toate puctele de vedere, scheme cu semiconductori NU! Dece oare, m-am intrebat de atitea ori. Daca supunem 'la torturi' chiar un modest montaj tranzistorizat, torturi instrumentate cu cele mai complexe 'scule de laborator', va iesi de departe invingator in fata unui montaj chiar mai ingrijit cu tuburi. Loc de dezvoltat acest subiect, ar fi destul, insa imi pun naiva intrebare: -Totusi, cum adica... Orice schema cu tuburi, 'isi lasa propria amprenta sonora', mai pe romaneste "deformeaza originalul", dar este de preferat de rafinatii sunetului. Chiar personal, cu toate ca sunt de specialitate, simt in "sunetul de lampa" o superioritate pe care -sincer- nu o pot defini.

I. RETELE DE CALCULATOARE

Retelele de calculatoare constituie forma superioara de utilizare in regim de teleprelucrare a calculatoarelor. Conectarea a doua sau mai multe calculatoare intr-o retea permite acestora sa coopereze in vederea executarii unor lucrari.

Initial s-a pornit de la conectarea la un calculator a unui numar de terminale dispersate geografic, folosind linii telegrafice, telefonice si modemuri; ulterior s-au cuplat mai multe calculatoare care sa comunice intre ele si cu terminalele dispersate geografic.

O retea de calculatoare este constituita din una sau mai multe CPU (Central Processing Unit - unitate centrala de prelucrare), terminale si un sistem de comunicatie ce face legatura intre CPU si terminale; acestea pot fi dispersate geografic la distante mari sau pot fi situate la distante mici.

1.1 Retele cu o unitate centrala de prelucrare

Un sistem de calcul simplu consta dintr-o CPU legata cu o varietate de dispozitive periferice:

-daca dispozitivele periferice sunt conectate direct la CPU, sistemul de calcul este local;

-daca dispozitivele periferice sunt conectate la un sistem de calcul central prin canale de comunicatie, sistemul este la distanta (remote system).

O serie de utilizatori nu solicita frecvent prelucrarea datelor cu sisteme de calcul, motiv pentru care datorita costului ridicat al accestora, prefera sa foloseasca sisteme cu timp divizat (time-sharing), prin care diversele solicitari pot accesa un calculator central sa li se creeze impresia ca raspunsurile sunt furnizate simultan; fiecare utilizator are impresia ca detine controlul integral asupra sistemului, insa in realitate, calclulatorul divide timpul intre utilizatori. Sistemele de tip time-sharing pot fi accesate de la distanta de utilizatori prin dispozitive periferice de intrare-iesire si linii telefonice sau de utilizatori locali, ale caror dispozitive sunt conectate direct la sistem.