Rolul Criptografiei în Securitatea Comunicațiilor

CAPITOLUL I

ROLUL CRIPTOGRAFIEI ÎN SECURITATEA

COMUNICATIILOR

1. EVOLUTIA ISTORICA A CRIPTOGRAFIEI

Criptografia este stiinta scrierilor secrete. Un cifru se defineste ca transformarea unui mesaj clar sau text clar în mesaj-cifrat ori criptograma. Procesul de transformare a textului clar in text cifrat se numeste cifrare sau criptare, iar transformarea inversa , a criptogramei în text clar, are denumirea de descifrare sau decriptare. Atât cifrarea cât si descifrarea sunt controlate de catre una sau mai multe chei criptografice.

Criptoanaliza studiaza metodele de spargere a cifrurilor, adica de determinare a textului clar sau a cheii de cifrare din criptograma.

Cunostintele actuale referitoare la începuturile criptografiei ne sunt furnizate de diferite lucrari stiintifice, religioase sau istorice privind diferite razboaie ale unor civilizatii de mult apuse. Pe baza datelor cunoscute astazi se apreciaza ca domeniul criptografiei a aparut în mod independent în mai multe parti ale lumii, la mai multe popoare. În primul rând razboaiele si diplomatia au impulsionat continua perfectionare si înnoire a metodelor de secretizare si de descifrare a mesajelor. Devenind tot mai complexa, activitatea în acest domeniu presupune o serioasa pregatire matematica, lingvistica, o gândire logica bine dezvoltata si, de ce nu, într-o lume a informaticii ca cea pe care o strabatem azi, o buna cunoastere a calculatoarelor si a programarii acestora.

(1) Criptografia în antichitate

Primele informatii referitoare la criptografie dateaza de acum circa patru mii de ani si provin din Egiptul antic sub forma unor formule funerare care contin, într-o modalitate incipienta, elementele constitutive ale stiintei de azi.

Grecii antici au cunoscut si au practicat în multe variante scrierea secreta, dupa cum atesta documentele istorice. Înca din secolul al V-lea î. H. se cunoaste o prima forma a transpozitiei, metoda folosita si astazi. Pentru cifrare se folosea un instrument numit scitala  un baston în jurul caruia se înfasura, spira lânga spira, o panglica foarte îngusta de piele, papirus sau pergament pe care, paralel cu axa, se scriau literele mesajului. Dupa scrierea textului panglica era derulata, mesajul devenind indescifrabil, întrucât literele erau dezasamblate. Mesajul se putea reconstitui numai de persoana care dispunea de un baston de lungime si grosime identice cu dimensiunile initiale pe care sa fie înfasurata din nou panglica primita.

În alte lucrari antice, din secolul al IV-lea î. H.,se prezinta alte variante de scriere secreta.

Una din metodele descrise se bazeaza pe folosirea asa-numitului disc cu orificii care putea sa fie trimis cu ajutorului arcului dintr-o(într-o) cetate asediata. Dispozitivul era de fapt un disc de lemn cu 24 de orificii pe margine si cu doua orificii în interiorul discului. Pozitia celor doua orificii, mai precis raza determinata de acestea, desemna o litera de referinta secreta. De la aceasta litera de referinta într-un sens si altul erau puse celelalte litere în ordine alfabetica.

În cartea sa, Istoria generala, istoricul grec Polibiu, martor ocular si participant la al treilea razboi punic (149-146 î. H.) acorda o mare importanta pastrarii secretului militar. El a inventat un patrat, cu ajutorul caruia literele se codificau prin numere de doua cifre, în care cifrele reprezinta linia, respectiv coloana patratului în care se gasea litera. Sistemul lui Polibiu este prima forma concreta de schimb secretizat de mesaje, utilizând în premiera un tabel de cifrare în forma de patrat. Secretul era asigurat prin schimbarea cifrelor sau prin amestecarea literelor, obtinându-se noi si noi variante. Datorita caracteristicilor lui  conversiunea literelor în numere de doua cifre separabile si reducerea numarului de simboluri utilizate (5 în loc de 26)-, patratul lui Polibiu se regaseste la baza elaborarii unui mare numar de sisteme de cifrare utilizate si astazi