Semnătura electronică

INTRODUCERE

Integrarea este o strategie cu o dimensiune constructivă, iar această componentă constructivă este una cât se poate de bine profilată. O Europă definitiv integrată - sau măcar progresiv integrată, în cadrul unui proces lipsit de sincope majore - înseamnă, între altele, un spaţiu mai mare în interiorul căruia funcţionează acelaşi set de valori şi practici politice (altfel spus, un spaţiu politic mai mare şi care creşte continuu, care este, în plus, şi tot mai uniform şi mai eficient din perspectivă strict politică). Iar un plus de suprafaţă şi un plus de coerenţă/uniformitate/ compatibilitate în plan politic înseamnă, în modul cel mai evident, că integrarea europeană este un proces de construcţie asemănător, în linii mari, aceluia prin care mărim şi consolidăm o casă, întărindu-i mai întâi stâlpii de rezistenţă şi grinzile, iar apoi adăugându-i alte etaje, alte dotări şi, deci, mărindu-i în final spaţiul util.

Integrarea europeană presupune, chiar şi în etapa actuală, când procesul e departe de a fi încheiat, substrategii concepute şi apoi implementate care practic asamblează, într-un tot vădit mai mare, economiile naţionale ale statelor membre. Din perspectivă economică, integrarea continentală nu este o simplă însumare a economiilor naţionale, ca şi cum am lipi cap la cap nişte realităţi care pot exista de minune şi de unele singure. Integrarea europeană este mai mult decât o simplă operaţie de însumare a economiilor naţionale. Ea generează o piaţă unică europeană, care este un bun booster pentru oricare din agenţii economici capabili să se racordeze din mers la enorma fereastră de oportunitate constituită de apariţia unei pieţe unice care se va întinde, în curând, de la Atlantic la Marea Neagră şi va avea o populaţie de peste 300 de milioane de oameni.

În plus, integrarea europeană presupune nu numai însumarea pieţelor naţionale, ci şi posibilitatea de a folosi la maximum complementaritatea economiilor diferitelor regiuni şi naţiuni. Ca să folosim şi un exemplu concret, atunci când procesul de integrare europeană va fi încheiat măcar în linii mari, produsele, capitalul şi forţa de muncă se vor putea mişca liber pe un spaţiu geografic uriaş, ale cărui resurse demografice şi productive ar putea să-1 facă mai important, măcar din perspectivă geoeconomică, decât sunt acum Statele Unite ale Americii.

Integrarea generează, pe măsură ce progresează, noi şi noi oportunităţi economice. Altfel spus, ea nu numai consumă resurse economice, ci şi produce oportunităţi, deci a ea însăşi un important booster pentru creşterea economică.

Integrarea europeană înseamnă însă, în chip foarte limpede, şi obligaţia UE, ca şi a fiecărei ţări membre sau candidate, de a-şi asuma şi strategii destructive. Este vorba în primul rând despre faptul că extinderea în spaţiu/ lărgirea UE, ca şi adâncirea integrării în diferitele ei forme înseamnă, aproape automat, un rezultat destructiv în raport cu unele din trăsăturile şi atribuţiile actorului politic tradiţional cunoscut sub numele de stat naţional tradiţional. E limpede că integrarea economică, politică, militară înseamnă o tot mai serioasă şi profundă renunţare la o parte din atributele statului naţional suveran.

Spaţiile economice mari, integrate, pot fi capabile de realizări economice greu de atins de actori politici de tip tradiţionali, de tipul statului naţional european de dimensiuni relativ reduse (şi, drept urmare, cu o piaţă internă fragilă datorită chiar dimensiunilor mici). Ca urmare, una dintre funcţiile destructive, dar şi utile/ pozitive ale UE şi ale procesului de integrare europeană va fi aceea de a eroda, cât mai rapid şi cât mai complet posibil, concepţiile politice tradiţionale, care consideră suveranitatea naţională şi atributele ei ca fiind valori supreme.

Mai există încă o dimensiune clar destructivă a procesului integrării europene. UE trebuie şi poate să acţioneze ca „agent dizolvant" în raport cu unele sau altele dintre acţiunile principalilor săi competitori, în special din afara continentului. Din această perspectivă, care va deveni tot mai relevantă pe măsură ce integrarea continentală se extinde şi se adânceşte, UE are deja o prestaţie interesantă.

Lucrarea de fata este structurata pe cinci capitole, astfel:

Primul capitol care poarta titlul “Particularităţi ale Integrării Europeane” trece în revistă istoricul cât şi principalele obiective ale Uniunii Europene. Tot aici, se fac aprecieri asupra “Raportului general asupra activităţilor Uniunii Europene” şi “Procesului de extindere a UE”. În continuare sunt analizate Tratatele Uniunii Europene, ulterior sunt detailate „Delimitările conceptuale privind instituţiile jurisdicţionale comunitare”. La sfârşitul acestui capitol introductiv, am considerat necesar a aduce în discuţie şi unele elemente despre Comunităţile, Europa Centrală şi de Est.

În capitolul doi, intitulat „Particularităţile negocierilor de aderare la Comunităţile Europene a ţărilor din Europa Centrală şi de Est”, este important în structura lucrării, întrucât, prezintă, în detaliu „Relaţiile de asociere a ţărilor în curs de aderare cu Uniunea Europeană”.

În al treilea capitol denumit „Particularităţile Negocierilor de Aderare ale României la Uniunea Europeană”, este structurat pe trei subpuncte principale, primul dintre ele referindu-se la începuturile negocierilor de aderare ale României la Uniunea Europeană, în următorul subpunct sunt abordate aspecte privind Programul Naţional de Aderare a României la Uniunea Europeană. Al treilea şi ultimul subpunct trece în revistă şi face o scurtă analiză a Capitolelor de negociere ale României cu Uniunea Europeană

Capitolul patru intitulat „Concluzii” prezintă Raportul de Monitorizare privind rezultatele evaluării făcute de către Comisia Europeană cu privire la pregătirile României pentru aderare. Raportul vizează atât reformele politice şi economice făcute de România pentru a îndeplini condiţiile Uniunii cât şi aplicarea legislaţiei actuale a Uniunii Europene care trebuie sa fie respectată de absolut fiecare Stat Membru, şi anume aşa numitul acquis comunitar. Raportul evaluează situaţia până la finalul lui septembrie 2005.