Studiu de Piață Privind Unitățile DVD

1. Introducere

Acronimul DVD provine de la expresia „Digital Versatile Disc” (disc multifuncțional digital). De fapt, un DVD este un CD de capacitate mare, iar unitățile DVD utilizează aceeași tehnologie optică folosită de CD, principala diferență fiind densitatea mai mare a informației. Standardul DVD crește foarte mult capacitatea de stocare și, ca urmare, și gama aplicațiilor. Un CD-ROM poate stoca maxim 737 MB (discurile de 80 minute) de date, ceea ce este insuficient pentru multe aplicații actuale. Discurile DVD pot memora până la 4,7 GB (pe un strat) sau 8,5 GB (pe două straturi) pe o singură față a discului, valoare mai mare de peste 11 ori și jumătate decât cea permisă de un CD. Discurile DVD cu două fețe pot stoca până la dublul acestei cantități de date, iar discul trebuie întors manual, pentru a se accesa cealaltă față.

Pe un DVD de 4,7 GB, cu o comprimare MPEG 2, se pot stoca 135 minute de video, adică un film de lungime normală, pe tot ecranul, cu trei canale audio de calitate. Această capacitate nu este o coincidență, ci crearea standardului DVD a fost cerută de industria de filme, care caută un mediu de stocare mai ieftin și mai durabil decât banda magnetică. Prima aplicație destinată DVD-urilor a fost modernizarea CD-urilor și înlocuirea casetelor video înregistrate.

Principalele tipuri de DVD-uri existente:

-DVD-ROM reprezintă suportul care permite doar citirea informaţiilor, fiind utilizat în special pentru distribuţia de produse program, multimedia. Capacitatea maximă de stocare a acestui suport poate ajunge la 17 GB.

-DVD-R (Recordable – inscripţionabil) permite executarea unei singure operaţii de inscripţionare, similar CD-R.

-DVD-RAM permite citirea şi înmagazinarea informaţiilor de „n” ori, funcţionând similar hard-discului. Aferent tehnologiei de inscripţionare există pe piaţa de tehnică de calcul trei formate, definite de câteva grupuri de firme. Un prim format DVD-RAM a fost realizat de Hitachi şi Matsushiti, firma Pionner a impus un al doilea format DVD-R, iar grupul compus din HP, Sony, Philips, Yamaha, Ricoh şi Mitsubishi a realizat al treilea format DVD-RW. Toate aceste trei categorii nu sunt compatibile între ele, dar consider că DVD-RW va deveni standard, deoarece grupul de companii creatoare deţine 75% din această piaţă. DVD-RW permite citirea şi scrierea informaţiilor cu o viteză de 1,7 MB/secundă, având o capacitate de memorare de 3GB.

2. Prezentarea succintă a principiilor de funcționare

Tehnologia DVD este similară cu tehnologia CD. Ambele utilizează discuri de aceeași dimensiune (120 mm diametru), cu adâncituri și câmpuri șanțate întrun suport din policarbonat. Spre deosebire de CD-uri, DVD-urile pot avea două straturi de înregistrări pe o față și pot fi și cu două fețe. Fiecare strat este șanțat separat, iar straturile sunt lipite împreună pentru a forma discul complet. Principala diferență dintre CD și DVD este aceea că laserul are o lungime de undă mai mică și concentrată mai aproape de disc, ceea ce permite stocarea mai multor informații. La fel ca în cazul CD-urilor, fiecare strat are o singură pistă fizică într-o configurație în spirală. Pista spirală conține adâncituri (proeminențe) și câmpuri (porțiuni plate), la fel ca un CD. Fiecare strat înregistrat este acoperit cu o peliculă subțire din metal pentru a reflecta lumina laser. Stratul din exterior are un înveliș mai subțire, pentru a permite luminii să treacă și să citească stratul din interior. Citirea informațiilor de pe un DVD se face la fel ca la CD cu ajutorul unui receptor fotosensibil care detectează lumina reflectată. Adânciturile de pe un DVD au o adâncime de 0,105 microni și lățimea de 0,4 microni pentru distanța cea mai mică, la aproximativ 1,9 microni cea mai lungă distanță (pe discurile cu un singur strat). Figura 1 prezintă comparativ pistele striate cu adâncituri și câmpuri pentru DVD și CD.

Figura 1 Marcarea datelor pe DVD (adâncituri și câmpuri) în comparație cu aceea a unui CD standard

Unitățile DVD folosesc un laser cu lungime de undă mai mică pentru a citi aceste adâncituri și câmpuri mai mici. Un DVD își poate dubla capacitatea inițială utilizând două straturi separate pe o singură față a discului și o poate dubla din nou folosind ambele fețe ale discului. Al doilea strat de date este scris pe un substrat separat, sub primul strat, care este apoi acoperit cu o suprafață semireflectorizantă pentru a permite laserului să pătrundă până la substratul de dedesubt. Folcalizând laserul pe unul dintre cele două substraturi, unitatea poate să citească un volum aproape dublu de date pe aceeași suprafață.