Transpunerea digitală a lucrărilor cu destinație editorial-tipografică

Capitolul 1. Pregătirea unei prezentări

Sustinerea unei prezentari orale este una din cerintele frecvente în facultati si colegii. Faptul ca multi studenti se tem sa apara în public sau nu toti reusesc sa aiba succes tine si de o oarecare ignoranta: a sti cum trebuie sa faci o prezentare orala este o abilitate care poate fi dezvoltata si perfectionata.

Uneori suntem surprinsi de faptul ca parca ne place mai mult sa-i ascultam pe oameni vorbind, povestind si explicand, decat sa ne cufundam în lectura. E mai rapid si mai spectaculos. Ascultatorii nu vor neaparat numai informatie; ei vor sa fie luati în consideratie, stimulati, antrenati, binedispusi. Acesta este si motivul pentru care ne plictisim sa-i ascultam pe cei care nu-si dezlipesc privirile de pe foaia de hîrtie.

1. 1 Factorii interpersonali

Toti cei care se sperie la gandul ca trebuie sa vorbeasca în public sunt sfatuiti sa porneasca la drum cu ideea ca auditoriul e de partea lor. Publicul îsi doreste sa ia parte la o prezentare reusita din toate punctele de vedere, dar va manifesta si o oarecare toleranta fata de greseli sau ezitari. Oricum ar fi, publicul porneste la drum de partea vorbitorului si va ramane de partea lui pana la sfîrsitul prezentarii mai ales daca vorbitorul va face tot posibilul sa nu starneasca vreun conflict sau se va feri sa îi aduca ofense prea mari.

Ni se poate întampla ca pe parcursul prezentarii sa mai uitam ce am vrut sa spunem sau cum trebuie sa continuam o idee, sa nu gasim imediat folia transparenta cu datele pe care trebuie sa le interpretam, sa ne împiedicam cand coboram de pe podium si totusi sa fim aplaudati cu caldura la sfarsit si sa ni se spuna ca prezentarea a placut.

Daca vom sti cum sa comunicam publicului faptul ca îl tratam cu interes si seriozitate, ca avem sa îi spunem lucruri importante si interesante, daca avem constiinta depunerii unui efort cat de mic pentru a ne pregati trup si suflet în vederea marii confruntari, publicul va simti si va manifesta toleranta. Cu cît publicul se va apropia, sub conducerea noastra, de miezul dezbaterilor, cu atat se va simti mai antrenat.

Acesta este si motivul pentru care specialistii sugereaza vorbitorului mentinerea unui contact vizual permanent cu auditoriul. Aceasta permanenta nu trebuie însa înteleasa gresit: privirea insistenta, atintita asupra unei singure persoane ditr-un grup, pastrarea contactului vizual cu o persoana mai mult de 5-6 secunde trebuie evitate cu orice pret.

E bine sa privim pe rand, fiecare segment de grup si apoi o persoana sau

alta. Daca în general întampinam greutati în stabilirea contactului vizual, va trebui

sa exersam atunci cand stam de vorba cu cineva tehnica îndreptarii privirii spre un

punct imaginar, situat între ochii interlocutorului.

Daca dorim ca publicul sa ne acorde atentie, sa ne urmareasca si sa ne simpatizeze, trebuie sa avem în vedere si urmatoarele aspecte.

• verificarea acusticii salii;

• plasarea optima în spatiu a materialelor vizual;

• evitarea grimaselor;

• crearea unei atmosfere destinse prin zîmbet;

• evitarea vulgaritatilor;

• evitarea glumelor nesarate însotite de un rîs zgomotos;

• expunerea pe un ton plictisit;

• încadrarea în limita de timp impusa prezentarii.

1. 2 Pregătirea prezentării

Factorul timp este decisiv în pregatirea unei prezentari. Oratorii spuneau ca pentru a putea vorbi cinci minute aveau nevoie de doua saptamîni de pregatire, iar pentru a vorbi o ora, de o singura saptamana. Putem sa ne bucuram de concentrarea maxima a publicului pret de 10 minute, dupa care va trebui sa facem eforturi pentru a o mentine la cote ridicate. De aceea este indicat sa ne structuram prezentarea cat mai riguros, acordand între 10 si 20% din timp introducerii, 60-80% din timp sa-l alocam problemelor de continut si sa pastram 10-20% din timp pentru concluzii.