Unitatea de Floppy-Disk

Generalităţi

Inventarea unităţii de floppy disc este atribuită în general lui Alan Shugart, spre sfârşitul anilor 60, pe când acesta era angajatul firmei IBM.Unitatea a fost creată în 1967, în laboratoarele IBM din San Jose, unde Shugart conducea colectivul care se ocupa cu această problemă.De fapt ideea aparţine lui David Noble, unul dintre inginerii principali a lui Shugart, cel care a propus discul flexibil cu diametrul de 8 inci şi înveliş de protecţie cu căptuşeală textilă.

În anul 1973, înfiinţează societatea Shugart Associates care-şi propune optimizarea şi producerea unităţilor de floppy disc.Interfaţa acestor unităţi, pusă la punct de Shugart, este şi astăzi de bază pentru toate unităţile de floppy disc cu care sunt dotate calculatoarele personale.Această interfaţă a fost folosită şi de către IBM, care şi-a creat astfel posibilitatea de a utiliza unităţi de floppy disc independente, create de alţi producători, evitând efortul dezvoltării unor soluţii proprii.

În această perioadă, Shugart intenţiona realizarea unor sisteme de microcalculatoare complete, care să încorporeze atât unitatea centrală cât şi unitatea de floppy disc, dar susţinătorii financiari ai nou-înfiinţatei Shugart Associates doreau ca el să se concentreze exclusiv asupra unităţilor de floppy disc.În 1974 a părăsit Shugart Associates (poate obligat să o facă ), cu puţin înainte ca această firmă să lanseze o mini unitate de 5¼ inci, care în scurt timp a înlocuit unităţile de 8 inci, sfărşind prin a devenii unitatea standard din dotarea calculatoarelor personale Shugart Associates a introdus de asemenea şi interfaţa SASI(Shugart Associates System Interface), cea care, după aprobarea de către comitetul ANSI, în anul 1986, a fost redenumită SCSI(Small Computer System Interface).După ce a fost obligat să plece, Shugart a încercat obţinerea pe cale juridică a unei decizii care să oblige Shugart Associates să şteargă numele său din denumirea companiei, dar tentativa sa a eşuat.Ceea ce a rămas din firmă poartă şi în ziua de astăzi denumirea de Shugart Associates.

Câţiva ani, Shugart şi-a întrerupt activitatea obişnuită, ocupându-se cu conducerea unui bar şi chiar cochetând cu pescuitul comercial.În 1979, Finis Conner l-a cooptat pe Shugart în vederea realizării şi lansării pe piaţă a unităţii de hard disc de 5¼ inci.Au fondat împreună compania Seagate Technology şi la sfârşitul anului 1979 au lansat interfaţa şi unitatea de hard disc ST-506, o unitate cu capacitatea de 6M neformatată, respectiv 5M fomatată.Această unitate este considerată precursoarea tuturor unităţilor de hard disc folosite în calculatoarele personale.Seagate a lansat apoi modelul ST-412(12M neformatată, 10M fomatată), unitate adoptată de IBM în 1983 pentru noul model XT.În continuare, pentru mulţi ani, IBM devine principalul client al firmei Seagate.Astăzi, Seagate Technology este unui dintre cei mai mari producători de unităţi de hard disc din lunâme, fiind întrecută doar de IBM.

Privind retrospectiv, putem spune că Alan Shugart a influenţat într-un mod uluitor industria calculatoarelor personale.El, individual, prin firmele sale, a creat unitatea de floppy disc, unitatea de hard disc, precum şi interfaţa SCSI, folosite şi astăzi.Toate unităţile de floppy disc utilizate în PC au la bază ideile lui Shugart sau variante ale acestora.Interfaţa ST-506/412 s-a impus timp de mulţi ani ca interfaţă standard şi a constituit punctul de plecare pentru interfeţele ESDI şi IDE.De asemenea, Shugart a creat interfaţa SCSI, folosită în prezent în sistemele IBM şi APPLE.Ca un ultim amănunt, spre sfărşitul anilor 80, Finis Conner a părăsit Seagate şi a înfiinţat Conner Peripherals, iniţial finanţată şi deţinută integral de către Compaq, Conner a devenit furnizorul de unităţi exclusiv al firmei Compaq, ulterior începând să vândă şi altor producători de sisteme.În final, Compaq a renunţat la monopolul asupra firmei Conner Peripherals, vânzând majoriatatea(dacă nu toate) acţiunilor deţinute în cadrul acestei firme.

Părţile componente ale unităţii de floppy disc

În acest subcapitol sunt descrise părţile componente ale unei unităţi tipice de floppy disc şi se arată modul în care aceste componente contribuie la realizarea operaţiei de bază a unităţii de floppy disc:citirea şi scrierea datelor.Indiferent de tipul lor, unitaţile de floppy dics au unele componente comune.Instalarea corecta şi asigurarea service-ului unitaţilor de floppy disc sunt condiţionate de capacitatea de a indifica aceste componente şi înţtelegerea modului lor de funcţionare(fig.13.1).

Capetele de citire/scriere

În mod normal unităţile de floppy disc moderne au două capete de citire/scriere, ceea ce le conferă calitatea de unităţi „dublă faţă”.O astfel de unitate foloseşte unul dintre capete pentru o faţă a dischetei, iar pe cel de al doilea pentru cealată faţă, astfel încât discheta poate fi scrisă sau citită pe ambele feţe.La început, calculatoarele personale erau dotate cu unitaţi floppy disc „simplă faţă” (primul PC a avut o astfel de unitate), dar astăzi astfel de unităţi nu mai sunt decât o amintire(fig.13.2).

Mecanismul capului este mişcat de un motor numit „dipozitiv de acţionare a capului”.Capetele se pot mişca în linie dreaptă , înainte şi înapoi, pe suprafaţa dichetei, în vederea poziţionării pe pista dorită.Datorită faptului ca cele două capete sunt montate pe acelaşi mecanism de deplasare, mişcarea lor nu este independentă ci simultană.Capetele sunt confecţionate din feroaliaje moi care încorporează bobine electromagnetice. Fiecare cap are o structură complexă, fiind alcătuit dintr-un cap de înregistrare centrat între două capete de ştergere de tip „tunel”, în cadrul aceluiaşi ansamblu.