Molibden

INTRODUCERE

Ființele vii sunt adevărate uzine biochimice, a căror funcționalitate se poate realiza în mod optim numai în prezența unor cantități adecvate de substanțe minerale. Obținerea unor concentrații minime ale acestora este obligatorie pentru realizarea unor structuri biologice și îndeplinirea anumitor funcții în organism. Multe din funcțiile vitaminelor, enzimelor și hormonilor sunt dependente de prezența substanțelor minerale.

Pentru desfășurarea necesităților fundamentale ale proceselor biologice celulare, substanțele minerale acționează în mai multe modalități. Ca activatori enzimatici, ele potențează reglarea fenomenelor esențiale legate de schimburile energetice și intervin în constituirea structurilor celulare. În același sens, ele acționează și din interiorul anumitor enzime, în a căror alcătuire intră.

În organism, unele elemente minerale se găsesc în cantități mai mari, iar altele în cantități foarte mici. Din prima categorie fac parte sodiul, potasiul, calciul și magneziul, iar din cea de-a două o gamă largă de minerale cunoscute și sub denumirea de oligoelemente, dintre care și molibdenul. Ele dețin un rol funcţional deosebit de important. Prezența unora dintre ele este obligatorie pentru bună desfășurare a proceselor biologice, motiv pentru care au fost numite și esențiale (fierul, zincul, seleniul, manganul, cuprul, sodiul, molibdenul, cobaltul, cromul, fluorul), iar altele se găsesc în organism prin simpla contaminare a acestuia (aluminiul, bismutul, plumbul etc.), fără a avea vreun rol fiziologic.

Oligoelementele esențiale sunt socotite adesea drept vitamine minerale. Această asemănare se bazează pe faptul că excluderea lor din alimentație determină unele tulburări specific, care pot fi înlăturate doar prin adaosul oligo mineralului respective. Pe de altă parte, majoritatea oligo mineralelor esențiale intră în compoziția unor sisteme enzimatice cu roluri metabolice fundamentale. Indiferent de cantitățile în care se găsesc în organism, atunci când nu se depășesc valorile fiziologice, majoritatea mineralelor au multiple roluri în menținerea stării de sănătate, motiv pentru care prezența lor este necesară.

CAPITOLUL I

GENERALITĂȚI

Molibdenul a fost „descoperit” de Carl Wilhelm Scheele (în sensul diferențierii ca entitate din sărurile minerale ale altor metale) în 1778. A fost izolat în formă metalică pură, pentru prima dată de Peter Jacob Hjelm în 1781.

1.1. Definiție

Molibdenul este un oligoelement esenţial deoarece intră în compoziția enzimelor cu funcții biologice importante. El se găsește în cantități foarte mici în organism, dar joacă roluri biologice importante. Enzimele ce au rol în curăţarea celulelor de sulfiţi prezintă în compoziţia lor molibden.

Molibdenul este un metal tranzițional din grupa 6 aflat în poziția 42 în tabelul periodic al elementelor. Simbolul chimic este “Mo”. Numele este de origine neo-latină (Molybdaenum) și înseamnă plumb, deoarece minereurile sale au fost confundate cu cele de plumb.

1.2. Proprietăți fizice și stare naturală

- în natură, molibdenul se găseşte sub formă de combinaţii în diferite minerale care sunt dispersate;

- în stare liberă, este un metal argintiu;

- formează cu ușurință carburi dure și stabile (motiv pentru care este utilizat adesea la obținerea oțelurilor foarte rezistente);

- nu apare în natură ca metal liber, ci sub formă de combinații în diferite stări de oxidare, în diverse minerale.

Cele mai importante minerale ale molibdenului sunt:

- molibdenitul MoS2 (conține 60% Mo, este cel mai important mineral al Mo și se află dispersat în diferite roci cristaline ,sub formă de lame hexagonale cenuşii, strălucitoare, care sunt unsuroase la pipăit; lasă urmă neagră pe hârtie sau pe obiectele albe, au densitatea de 4,7g/cm3 și sunt moi, având duritatea de 1,5 pe scara Mohs. Unele zăcăminte de molibdenit conţin până la 0,2% reniu.

- povelitul CaMnO4, rezultă prin acţiunea acidului molibdenic (format prin oxidarea zăcămintelor de molibdit) cu apele de infiltraţie care conțin săruri solubile de Ca și se prezintă sub formă de cristale tetragonale galbene, de densitate 4,25-4,52g/cm3 și de duritate 3,5 pe scara Mohs;

- ferimolibditul, Fe2(MoO4)3x7,5H2O, se găsește în zonele de oxidare ale zăcămintelor, minereurilor de molibden și fier prezentându-se sub formă de cristale rombice, galbene-cenuşii de densitate 4,5g/cm;.

- alte minerale ale molibdenului sunt ilsemanitul MoO2x4MoO3, belonesitul MgMoO4, pateraitul (CoFe)MoO4, precum și mineralele complexe de plumb-vanadiu-molibden, plumb-wolfram-molibden, plumb-arsen-molibden, etc.

În natură, mineralele molibdenului împreună cu mineralele unor metale grele, cum ar fi cele de Cu, Pb, Ag, Bi, Au, St, Fe, etc. formează minereurile propriu zise de Mo (în care conținutul de Mo este de 0,04%) sau minereurile complexe polimetalice(care conţin circa 0,01% Mo).