Obținerea Betonului

TEMA LUCRĂRII

CALCULUL TEHNOLOGIC AL UNEI STAŢII DE BETOANE „TSEKOURAS” CARE SĂ PRODUCĂ 5800 T/ZI BETON

PROASPĂT TIP C12/15.

MEMORIU TEHNIC

Betonul simplu, armat şi precomprimat, material compozit şi asociat, este în prezent materialul de construcţii cu cea mai largă utilizare şi studiile şi prognozele întocmite în diverse ţări rezultă că şi în continuare, în anii până la sfârşitul secolului 20 primele decenii ale secolului 21, betonul rămâne principalul material de construcţii. Cu peste 2 miliarde de m3 pe an, cu o gamă largă de utilizări în construcţii foarte variate betonul este materialul fără de care în prezent nu poate fi concepută practic nici construcţiile de importanţă deosebită sau de amploare deosebită.

Dintre factorii mai importanţi ce au determinat această dezvoltare, fără precedent a betonului, se menţionează: proprietăţile remarcabile, rezistenţa foarte bună la compresiune, durabilitatea în timp, siguranţa la exploatare, posibilitatea de a fi turnat în multe variante, posibilitatea de a fi colorat în masă în diferite nuanţe de culoare, de a fi sculptat, polizat, etc., eficienţa economică ridicată, preţ de cost redus al materialelor componente, instalaţii relativ simple de preparare, transport şi punere în operare comportă procedee tehnologice simple de fabricare, fiind printre puţinele materiale compozite ce se pot forma “in situ”, procurare relativ uşoară a materiilor prime necesare, a rezervelor uriaşe de materii prime de care se dispune pentru fabricarea betonului, comparativ cu alte materiale de construcţii, pentru asigurarea rezistenţei la întindere în cazul betonului armat şi precomprimat, situaţii în care cele două materiale îşi completează reciproc proprietăţile favorabil asigurând creşterea avantajelor tehnico-economice ce se obţin în realizarea diferitelor lucrări.

Cunoaşterea tuturor caracteristicilor materialelor, a interdependenţei dintre factorii de compoziţie, tehnologici, de mediu şi proprietăţile betonului proaspăt şi întărit, inclusiv durabilitatea acestuia în timp îndelungat în exploatare, este o condiţie esenţială pentru specialiştii care lucrează în construcţii, pe şantiere.

Pe un şantier de construcţii numai calitatea cimentului este garantată de furnizor într-un mod similar cu a oţelului şi dacă se alege un ciment adecvat, rareori cimentul este cauza unor defecte ale structurii din beton armat sau precomprimat.

Dar materialul de construcţii este betonul şi nu cimentul, iar compoziţia lui este formată în afară de ciment, din agregate naturale sau artificiale în proporţie de circa 4/6-4/5 din masa betonului, din apa de amestecare, din aditivi şi alte adaosuri. Calitatea lucrărilor fiind sensibil influenţată şi de tehnologia de preparare, de modul în care a fost transportat şi pus în operă şi de protecţia lucrărilor realizate în prima perioadă de întărire.

Betonul este unul din puţinele materiale ale cărui rezistenţe la compresiune cresc în timp. Acest lucru a condus la ideea că betonul are rezerve importante de rezistenţă şi implicit la acreditarea în rândul unor oameni mai puţin avizaţi, a unei concepţii simpliste despre beton, tehnologia de preparare şi punere în operă şi despre comportarea în timp în diverse condiţii de exploatare a betonului. De aceea uneori se uită faptul că prin compoziţie şi tehnologie ca elemente preexistente, betonul este aproximativ acelaşi. Betonul de slabă calitate conţine aceleaşi componente ciment, agregate, apă, eventual adausuri şi aditivi, dar în proporţii neadecvate, rezultând un amestec de exemplu fluid, neomogen ce segregă la transport şi la punerea în operă şi se deteriorează la scurt timp după exploatare.

Nerecunoaşterea şi neaplicare în practică a măsurilor ce decurg din aceste interdependenţe pot avea consecinţe din cele mai grave, atât sub aspect calitativ, tehnic şi economic, cât şi al ritmului de execuţie. Cu aceleaşi materiale componente şi cu aceeaşi dotare tehnică, în general fără consumuri şi costuri suplimentare, specialiştii cu o bună pregătire profesională, prepar şi pun în operă numai betoane de calitate superioară, cu performanţe remarcabile şi durabilitate în timp îndelungat.

Capitolul 1

Tehnologia de fabricaţie

1.1.Produs finit. Proprietăţi

Betoanele sunt materiale cu pondere foarte mare în industria construcţiilor şi sunt folosite pentru realizarea structurilor de rezistenţă ale construcţiilor, cât şi pentru alte tipuri de lucrări.[1]

Prin prisma rolului pe care îl joacă în stabilitatea şi funcţionalitatea construcţiilor, betonul trebuie să fie un ansamblu durabil, din punct de vedre al rezistenţelor la solicitări mecanice şi din punct de vedere al comportării la acţiunea factorilor de mediu.

Betonul proaspăt este format din amestecul unor constituenţi foarte diferiţi: lichidul (apa de preparare),unul sau mai multe materiale în stare de pulbere fină (ciment, adaosuri de cenuşa de termocentrale, calcar fin măcinat, silice ultrafină, etc.), materiale granulare (agregate fine si grosiere).

Pentru betonul proaspăt întâlnim în literatură mai multe definiţii, din care menţionăm:

• În mod simplificat, betonul proaspăt poate fi considerat un ansamblu de agregate mari, distribuite mai mult sau mai puţin uniform în pasta de ciment formată de cimentul utilizat ca liant, eventualele materiale pulverulente utilizate ca adaosuri, particule fine de agregat şi apa de amestec;

• Convenţional, betonul poate fi considerat un sistem spaţial complex în care ansamblul agregatelor mari formează structura sistemului spaţial, iar pasta de ciment reprezintă materialul de legătură al nodurilor structurii şi de umplere a golurilor dintre elementele structurii spaţiale;