Combinații Complexe Polinucleare

Combinații complexe polinucleare

1. Introducere

Combinațiile complexe polinucleare se caracterizează prin prezența a doi sau mai mulți ioni metalici centrali, legați între ei direct sau prin intermediul unor atomi sau grupe de atomi, care funcționează ca punți.

În funcție de modul în care se realizează legătura între ionii metalici, se pot distinge mai multe categorii de combinații complexe polinucleare. O primă categorie se referă la acele combinații în care ionii metalici sunt legați prin intermediul unor grupe de atomi care funcționează ca punți, a doua categorie conține combinațiile polinucleare în care ionii centrali sunt legați prin intermediul atomilor donori ai unor liganzi coordinați, iar a treia grupă se referă la combinațiile polinucleare care conțin legături metal-metal.

Pe baza acestei clasificări în cele ce urmează se vor descrie câteva tipuri reprezentative de combinații complexe polinucleare.

2. Combinații complexe polinucleare cu punți

Primele combinații complexe polinucleare cu punte au fost obținute în anul 1852 de Frémy, prin oxidarea soluțiilor apoase amoniacale ale sărurilor de cobalt (II) cu oxigenul din aer.

În urmatoarea perioadă au fost obținute alte combinații de acest tip, pentru ca în primul deceniu al secolului al XX-lea, Werner să publice rezultatele unor cercetări sistematice asupra sintezei și structurii unei varietați mari de combinații complexe polinuncleare, conținând în special cobaltul (III) ca ion metalic.

În ciuda multiplelor cercetări efectuate până în momentul de față, chimia combinațiilor complexe polinucleare de acest tip, rămâne în mare aceea conturată de cercetările lui Werner.

Clasificarea acestor combinații se poate face, fie după numărul ionilor metalici centrali, fie după numărul punților care leagă acești ioni metalici. Pe baza primului criteriu, combinațiile complexe polinucleare pot fi împărțite în combinții bi-, tri-, tetra- și în general polinucleare.

Dupa cel de-al doilea criteriu, aceste combinații pot fi împărțite în combinații complexe polinucleare cu una, doua sau trei punti. Numărul limitat de posibilitați din acest punct de vedere se poate explica pe baza modelului octaedric. Astfel, o singura punte corespunde legării celor doua octaedre prin intermediul unui vârf, două punți corespund unei muchii comune, iar trei punți unei fețe comune. Diversitatea mare a combinațiilor complexe polinucleare de acest tip poate rezulta și din varietatea de grupări care pot funcționa ca punte.În mod frecvent, în combinațiile polinucleare, acest rol poate fi indeplinit de grupări ca:

- OH (hidroxo) Cl (cloro

- O - (oxo) CH COO (acetate)

- O - (peroxo) NO (nitrito)

- NH (amino) SO (sulfato)

- NH- (imino) RCOO

Denumirea combinațiilor polinucleare se face, în general, după aceleași reguli ca și pentru combinațiile mononucleare, cu deosebirea că în aceste cazuri trebuie indicate grupările din punte, ceea ce se realizează prin folosirea literei grecesti μ, înainte denumirii acestei grupări.