Compatibilitatea Nanopulberilor cu Țesuturile Vii

1 INTRODUCERE

Funcţia principală a pielii este aceea de a apăra corpul împotriva mediului exterior. De fapt, previne intrarea agenţilor chimici şi biologici, datorită structurii şi compoziţiei stratului cornos. În plus, pielea micsorează efectele razelor UV şi radiaţiilor IR prin absorbţia lor şi răspândirea căldurii asociate prin reglarea fluxului sanguin ţi transpiraţiei.

Toţi aceşti agenţi moleculari sau biologici care reusesc să treacă bariera stratului cornos, întampina alte bariere celulare şi moleculare. Acestea sunt reprezentate de barierele antimicrobiene, sistemele celulare imunologice şi sistemele metabolice de enzime. Aşadar, tot ceea ce fizic nu poate fi ţinut în afara corpului, va trece printr-o încercare de a fi neutralizat, atacat de sistemul imunitar, sau degradat de reacţiile enzimelor.

Cu toate acestea, pielea a fost folosită pentru receptarea metodelor terapeutice cutanate şi subcutanate. Indubitabil, tratamentul unei condiţii cutanate locale dermatologice sau patologice prin aplicarea directă a unei formule farmaceutice este uşor, la îndemână, folositor în limitarea utilizării mai multor formule şi în general, bine acceptat de pacienţi.

.

În contrast, evitarea avantajoasă a efectelor hepatice şi răspunsului pacientului la tratament sunt domolite de barierele protectoare ale pielii, atunci când formulele sunt aplicate pe piele pentru a produce anumite efecte. De aceea, anumite tehnici şi formule au fost dezvoltate pentru a trece cu succes peste barierele pielii.

Printre diversele formule, un mare interes a fost aratat pentru sistemele coloidale şi există o dezbatere deschisă asupra faptului că aceste formule ar putea sau nu să intre în piele, menţinându-şi în acelaşi timp integritatea lor coloidală, acţionând ca transportatori subcutanaţi.

Această discuţie a fost recent redeschisă datorită problemei protecţiei solare şi evaluării toxicologice a nanomaterialelor. De aceea, acest referat intentionează să afle dacă nanoparticulele şi nanomaterialele sunt sau nu pasibile de penetrare şi pătrundere în piele. Răspunsul la această întrebare este important pentru cei care îşi doresc să producă transportatori subcutanaţi sau care îşi doresc să studieze răspunsurile toxicologice şi riscurile utilizării nanomaterialelor.

2 ASPECTE GENERALE ALE PROCESELOR CE SE DESFĂŞOARĂ LA NIVELUL PIELII

2.1 Sructura pielii

Pielea este compusă din trei straturi: epidermă, dermă şi hipodermă. Însă, din punct de vedere al penetrării doar derma şi epiderma sunt importante.

Dermul constituie scheletul rezistent conjunctivo - fibros al pielii. El este separat de epiderm prin membrana bazală. Membrana bazală este alcătuită dintr-o împletire de fibre epidermice şi dermice. Ea îndeplineşte o funcţie de filtru selectiv, pentru substanţe provenite din derm şi care servesc la nutriţia epidermului, dar constituie şi a doua „barieră” pentru substanţele ce ar putea pătrunde în epiderm.

Epiderma este alcătuită sintr-un epiteliu stratificat şi pavimentos cornificat, celulele sale fiind în permanenţă regenerare. El este lipsit de vase sangvine, nutriţia celulelor are loc prin difuzarea limfei interstiţiale din derm, prin intermediul memmbranei bazale şi spaţiile înguste (de cca 10 milimicroni), care separă între ele celulele vitale ale acestui strat.

Stratul bazal este cel mai profund, fiind in contact cu membrana bazală. Celulele sale au un nucleu mare situat apical. La polul apical sunt dispuse granule de melanină, care au un rol fotoprotector, ferind acizii nucleici de razele ultraviolete, cu acţiune inhibantă asupra acestora.

Stratul spinos este situat imediat deasupra celui bazal, din care provine. În mod normal el este alcătuit din 6-15 rânduri de celule poliedrice, care pe măsură ce urcă spre suprafaţă devin tot mai turtite. Stratul cornos (SC) este cel mai superficial. El este alcătuit din două straturi: straturi cornos profund sau conjunct şi cel superficial sau disjunct numit şi exfoliator.