Cromatografia lichidă de înaltă performanță

Cromatografia de inalta performanta

HPLC

Metode cromatografice

Dintre toate metodele de separare, cromatografia are o pozitie unica, putand fi aplicata tuturor problemelor din toate domeniile stiintei, avand o raspandire de-a dreptul exploziva in ultimii 40 de ani.

Cromatografia prezinta anumite trasaturi commune tuturor metodelor cromatografice care vor fi prezentate in continuare.

Istoric

Primele experimentari cromatografice au fost realizate la inceputul secolului in mod independent de catre David Day, inginer de mine geolog si de Mihail Tvet, botanist si fizician-chimist.

Urmatorul pas a fost realizat de Martin si Synge (1941) reusind separarea aminoacizilor pe o coloana umpluta cu silicagel saturat cu apa, iar ca faza mobila au utilizat cloroform si alcool n-butilic.

Consden, Gordon si Martin (1944) prin inlocuirea suportului de silicagel cu benzi de hartie pun bazele cromatografiei pe hartie.

Cromatografia pe star subtire este descrisa pentru prima data de Izmailov si Shraiber (1938) si a fost standardizata si perfectionata de catre Sthall in Europa si Kirchner in America. Astazi aceasta tehnica are o raspandire universala datorita vitezei mari de eluare si a unei bune rezolutii.

Clasificarea metodelor cromatografice

Cromatografia poate fi impartita in urmatoarele domenii generale:

1. Cromatografia de adsorbtie;

2. Cromatografia de repartitie;

3. Cromatografia de excludere;

4. Cromatografia de schimb ionic.

Acestea nu trebuie confundate cu operatiile de laborator. De exemplu repartitia poate fi facuta pe hartie (cromatografie pe hartie), intr-o coloana (repartitia pe coloana, faza inversa si cromatografia de gaze), sau in strat subtire (cromatografia in straturi subtiri). Principiul fundamental al repartitiei este acelasi in toate aceste cazuri. Diferenta consta in maniera in care este executat experimental efectul de repartitie.

In continuare trebuie sa se tina seama de tipul fazelor prezente. Toate procedeele cromatografice implica o faza mobila care trece peste o faza stationara. Asadar solutul este distribuit intre cele doua faze, motivul particular pentru modul in care are loc distributia reprezentand cheia sistemului cromatografic.

Echipamentul HPLC

Asa cum se vede in figurile alaturate, echipamentul HPLC are o ordine a configuratiei tulburatoare. In ciuda complexitatii aparente, totusi, majoritatea sistemelor HPLC sunt bazate pe un proiect care le sustine, asa cum este prezentat jos.

Detaliile pot sa difere, dar odata ce ai stapanit operatia unui sistem HPLC, sa inveti sa le folosesti pe celelalte este de obicei usor.

LC poate fi (si a fost) indeplinita folosind un tub de sticla ales cu grija cu pudra prin care unui solvent ii este permis caderea libera. Deci de ce avem nevoie de toate acele echipamente complicate de inalta performanta? Sunt foarte multe aspecte pentru a raspunde:

Viteza. O singura analiza a clasicului LC poate dura oricat intre 2 si 12 ore pentru a fi indeplinit. HPLC permite o analiza echivalenta care poate fi facuta intre 2 si 12 minute.

Reproductibilitate. O coloana clasica trebuie sa fie impachetata proaspat pentru fiecare analiza, crescand sansa erorilor. O singura coloana HPLC poate fi folosita pentru sute sau mii de probe.

Cantitate. Clasicul LC a fost (si inca mai este) o tehnica excelenta pentru prepararea de probe sau purificarea lor, dar necesita colectari aditionale si pasi de analiza pentru a fi folositor ca o unealta pentru analiza cantitativa. HPLC foloseste detectori on-line care dau informatii cantitative in timpul separarii.