Determinarea Azotului cu Ajutorul Metodelor Instrumentale

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Determinarea Azotului cu Ajutorul Metodelor Instrumentale.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 14 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Lucia Macan

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Chimie Generala

Cuprins

1. Notiuni introductive.2
2. Luarea si pregatirea probelor de apa.4
3. Determinarea azotului total prin fotometrie.4
3.1 Principiul metodei.4
3.2 Aparatura.4
3.3 Reactivi.6
3.4 Mod de lucru.7
3.4.1 Stabilirea volumului de proba.7
3.4.2 Reducerea azotatilor si azotitilor.7
3.4.3 Mineralizarea.8
3.4.4 Distilarea.8
3.5 Dozarea azotului total.8
3.6 Calcul.10
4. Determinarea azotului prin spectrometrie de absobtie atomica.10
5. Concluzii.13
6. Bibliografie.14

Extras din document

1.NOTIUNI INTRODUCTIVE

Metodele instrumentale de analiza se bazeaza pe masurarea unei proprietati fizice a analitului: conductivitate termica sau electrica, fluorescenta, absorbtie sau emisia de radiatie, etc.

Marimea física masurata reprezinta semnalul analitic si se coreleaza cu concentratia analitului printr-o functie de etalonare.

Metodele instrumentale de analiza sunt: metode spectroscopice, metode electroanalitice, metode cinetice, metode radiochimice, metode termice.

Componentele instrumentelor analitice:

- generatorul de semnal (specia de analizat) produce un semnal care sa reflecte natura si concentratia analitului in proba. El poate fi un compus sau un ion generat de un analit;

- sistemul de detectie (traducatorul) – transforma semnaluol generat de analit intr-un semnal masurabil;

- sistemul de prelucrare al semnalului are rolul de a modifica semnalul produs in sistemul de detectie pentru a deveni accesibil observarii sale cu ajutorul unui dispozitiv indicador (prin amplificare, integrare, diferentiere, amortizare sau filtrare).

Azotul sau nitrogenul este, cantitativ, cea mai mare componentă a atmosferei Pământului (78,084% după volum, 75,5% după greutate) şi este obţinut pentru scopuri industriale prin distilarea fracţională a aerului lichefiat sau prin mijloace mecanice (de exemplu, prin membrana de osmoză inversată prin presiune).

Compuşi care conţin acest element au fost observaţi în spaţiu. 14N este creat în procesul de fuziune nucleară în stele. Azotul este o componentă mare a excrementelor animale (de exemplu, guano), de obicei sub forma ureei, a acidului uric şi compuşi ai acestor produşi.

Azotul molecular este un constituent al atmosferei lui Titan şi a fost detectat în spaţiul interstelar de David Knauth şi colaboratorii săi.

Nitrogenul (latină nitrum, greacă Nitron însemnând "sodă nativă", "geneză", "formare") este considerat a fi descoperit de Daniel Rutherford în 1772, care l-a numit aer fix. Faptul că exista aer care nu participa la combustie era un element cunoscut de chimiştii de la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

Nitrogenul a fost de asemenea studiat în acelaşi timp şi de Carl Wilhelm Scheele, Henry Cavendish şi Joseph Priestley, care l-au numit aer ars sau aer flogisticat. Nitrogenul gazos era destul de inert încât Antoine Lavoisier l-a numit azot, de la cuvântul grecesc αζωτος însemnând "fără viaţă". Acest termen a devenit cuvântul francez pentru "nitrogen" şi a fost împrumutat mai târziu şi de alte limbi, printre care şi româna.

Compuşii azotului erau cunoscuţi în Evul Mediu. Alchimiştii cunoşteau acidul nitric drept aqua fortis. Amestecul de acid nitric şi acid clorhidric era numit aqua regia, şi apreciat pentru abilitatea sa de a dizolva aurul. Primele aplicaţii în industrie şi agricultură ale azotului au fost sub formă de salpetru] (nitrat de sodiu sau nitrat de potasiu), notabil la praful de puşcă, iar apoi ca îngrăşământ

Azotul (sau nitrogenul) este elementul chimic din tabelul periodic care are simbolul N şi numărul atomic 7. Este un gaz incolor, inodor, insipid, de obicei inert, diatomic şi nemetalic, este o parte componentă a tuturor ţesuturilor vii. Azotul formează numeroşi compuşi chimici, precum aminoacizii, amoniacul, acidul nitric şi cianurile. Azotul este un nemetal, cu o electronegativitate de 3,0. Are cinci electroni pe ultimul strat şi de aceea este de obicei trivalent. Azotul pur este un gaz diatomic incolor şi nereactiv la temperatura camerei şi cuprinde 78.08% din atmosfera Pământului. Condensează la 77 K, la presiune, şi îngheaţă la 63 K. Azotul lichid este folosit des drept substanţă criogenică.

Azotul este o parte esenţială în componenţa aminoacizilor şi a acizilor nucleici, ceea ce îl face vital. Legumele precum planta de soia pot absorbi azotul direct din aer, deoarece au rădăcini cu noduli plini de bacterii care îl transformă în amoniac, prin procesul numit fixarea azotului. Leguma transformă ulterior amoniacul în oxizi ai azotului şi aminoacizi, pentru a forma proteine.

Determinarea azotului se efectueaza in incaperi cu admosfera lipsita de amoniac sau de vapori acizi.

Pentru determinare se folosesc reactivi de calitate chimic pur sau de calitate echivalenta si apa distilata lipsita de amoniac.

Solutiile de reactivi se prepara numai cu apa distilata lipsita de amoniac.

Rezultatele se exprima in miligrame azot pe decimetru cub.

Fisiere in arhiva (1):

  • Determinarea Azotului cu Ajutorul Metodelor Instrumentale.doc