Elemente de chimie cuantică

Elemente de chimie cuantică(modelul cuantic al structurii)

Avantajele şi dezavantajele modelelor topologic şi al mecanicii moleculare:

Necesitatea unei alte abordări a aspectelor de reactivitate:

Proces chimic = redistribuire a electronilor de valenţă între moleculele aflate în reacţie

electronii aparţin unor legături (electronii de legătură) sau unor atomi (electronii neparticipanţi)

rearanjarea electronilor  presupunere implicită că anumite legături se desfac şi altele se formează

transformările menţionate presupun variaţii energetice

Legătura chimică

Forţa care leagă atomii într-un ansamblu şi formează o moleculă sau un cristal. Din punct de vedere clasic, legătura chimică se realizează ca urmare a necesităţii rezolvării deficitului sau excesului de electroni ai atomilor şi la atingerea unei stări stabile.

Teoria electronică clasică

Explică o serie de mecanisme, cu preţul unei clasificări forţate şi uneori contradictorie a legăturii chimice: ionică, covalentă, coordinativă, polară, nepolară, etc.

Legătura chimică a fost tratată prin prisma acestor clasificări şi a produs o serie de sciziuni într-un domeniu practic unitar (compuşii ionici au fost trataţi în special în cadrul chimiei anorganice, cei covalenţi în cadrul celei organice, sistemele coordinative au fost tratate separat, etc).

Aspectul didactic a fost de multe ori de necontestat în carul acestor clasificări!

Electronul

Necesitatea abordării unitare a legăturii chimice care să explice toate fenomenele care au loc în timpul unei reacţii chimice.

Rolul electronului:

Fenomenele studiate în chimie şi biochimie sunt determinate de proprietăţile electronilor situaţi în câmpul potenţial al nucleelor şi sub influenţa celorlalţi electroni.

Fie o particulă clasică (o bilă) în mişcare. Mişcarea ei poate fi caracterizată prin poziţie (locul în care se află) şi prin viteză (mai precis prin momentul mişcării - impuls). În fizica clasică, pe baza legilor de mişcare clasice se pot măsura cu precizie (practic infinită) atât poziţia cât şi impulsul, altfel spus: nu se pune problema de a nu şti unde se află un lucru în mişcare şi care este viteza (impulsul) lui.