Îngrășăminte Chimice

Plantele au nevoie, în procesul de fotosinteză, de acid carbonic, apă şi o serie de cationi şi anioni, ca elemente de structură şi drept catalizator. Aceste substanţe minerale sunt extrase din sol cu ajutorul rădăcinilor. Elemente indinspensabile creşterii plantelor sunt potasiul, azotul şi fosforul; raportul între aceste elemente au un rol decisiv în ceea ce priveşte dezvoltarea plantelor. Liebing a arătat că raportul minim între cele trei elemente N, P şi K, pentru evoluţia normală a plantelor este de 1:0,85:1,7. Dacă unul din aceste elemente este în cantitate mai mică, planta nu se dezvoltă normal, chiar dacă celelalte două sunt în exces.

Elementele nutritive le sunt furnizate plantelor prin intermediul îngrăşămintelor chimice.

Elementele nutritive care asigură dezvoltarea plantelor pot fi clasificate în trei categorii: primare (N,P,K), secundare (Ca, Mg, S) şi microelemente (Fe, Cu, Zn, Mn, B, Mo).

Azotul are o ascensiune importantă în ceea ce priveşte dezvoltarea plantelor. Se administrează ca şi îngrăşământ sub formă de combinaţii ale amoniacului respectiv ale acidului azotic.

Fosforul este un element nutritiv care se acumulează în plante, mai ales în nucleele celulelor, în organele florale şi seminţe, creşterea şi maturarea plantelor depinde în mare măsură de conţinutul de P2O5 din sol.

Potasiul împreună cu alţi anioni şi cationi, are un rol decisiv în producerea de substanţe, în longevitatea şi activitatea celulelor plantelor, ionul de potasiu produce umflarea diverselor ţesuturi, uşurând astfel absorbţia apei.

Ionul de calciu diminuează absorbţia apei de către plante, prezenţa sa favorizând transpiraţia.

Sulful este prezent în sol sub formă de sulfaţi.

Plantele nu pot creşte fără prezenţa clorului; magneziul este elementul constituent al clorofilei şi de aceea este indispensabil în creşterea plantelor. Microelementele B, Cu, Mn, Zn, Co intră în compoziţia unor sisteme fermentative sau a vitaminelor.

Sistemul de îngrăşăminte cel mai utilizat poartă numele de NPK, de la prescurtările simbolurilor celor trei elemente nutritive esenţiale, care intervin în creşterea plantelor: azotul, fosforul şi potasiul.

În tabelul 1, sunt prezentate rezultatele recoltelor medii obţinute după îngrăşarea completă a solului în sistemul NPK şi se observă o creştere evidentă a producţiilor agricole.

Tabelul 1 – Recoltele medii, obţinute după îngrăşarea completă a solului,

în sistemul NPK, în Germania

2. Clasificarea îngrăşămintelor

a) După natura lor: îngrăşăminte minerale şi îngrăşăminte organice.

b) După modul de obţinere: îngrăşăminte chimice, sau de sinteză, şi îngrăşăminte naturale. În grupa îngrăşămintelor chimice sunt incluşi impropriu şi unii compuşi minerali naturali, cum sunt fosforitele neactivate şi salpetrul de Chile (azotatul de Na natural). Prin îngrăşăminte naturale de regulă se înţeleg produse organice de origine animală sau vegetală, deşi aici intră şi compuşi naturali minerali ca cei menţionaţi mai sus.

c) După mărimea dozelor în care se folosesc: îngrăşăminte cu macroelemente (N, P, K, Mg), aplicate în doze de zeci sau chiar sute de kg substanţă activă (s.a.)/ha, de regulă în fiecare an, şi îngrăşăminte cu microelemente, aplicate în doze de ordinul kg element/ha o dată la câţiva ani.

d) După numărul de elemente nutritive esenţiale care interesează sistemul de fertilizare: îngrăşăminte simple, cu un singur element de interes agrochimic pentru fertilizare, şi îngrăşăminte complexe şi mixte, cu două sau mai multe elemente nutritive esenţiale.

e) După modul de condiţionare: îngrăşăminte solide (cristalizate, pulbere, granulate, sub formă de tablete), îngrăşăminte lichide şi îngrăşăminte sub formă de suspensii.

2.1. Îngrăşăminte chimice simple cu macroelemente

2.1.1. Îngrăşăminte cu azot

Îngrăşăminte simple cu azot se produc la combinatele de la Arad, Bacău, Craiova, Făgăraş, Piatra-Neamţ, Slobozia şi Târgu-Mureş, acestea fiind astfel amplasate încât să asigure necesarul pentru întregul teritoriu al ţării cu cheltuieli minime de transport. După forma azotului conţinut, îngrăşămintele cu N se clasifică ca în tabelul 2.

Tabel 2 - Clasificarea îngrăşămintelor cu azot de forma N conţinută

2.1.1.1. Azotatul de amoniu

Proprietăţi: azotatul de amoniu este un îngrăşământ chimic valoros, cu un conţinut de 35%N. În stare pură, azotatul de amoniu este o pulbere albă, cristalizată, solubilă în apă, alcool etilic, alcool metilic şi acetonă. Dizolvarea în apă este însoţită de absorbţie de căldură din cauza marii solubilităţi în apă este higroscopic. Această proprietate face ca granulele de azotat de amoniu să se aglomereze. Pentru a micşora tendinţa de aglomerare, azotatul de amoniu este condiţionat în amestec cu substanţe nehigroscopice, cu azotaţi de calciu şi magneziu, cu fosfaţi de calciu. Azotatul de amoniu se topeşte la 169°C până la temperatura de 170°C, se descompune lent: