Monitorizarea emisiilor de oxizi de azot în atmosferă

Atmosfera, tiparele meteorologice și variaţiile sezoniere reprezintă de multă vreme o temă fascinantă de analiză. În secolul IV înaintea erei noastre, tratatul lui Aristotel Meteorologica aduna laolaltă observaţiile marelui filozof nu doar asupra tiparelor meteorologice, ci și asupra știinţelor pământului în general. Până în secolul al XVII-lea, aerul simboliza „nimicul”. S-a presupus că aerul nu are nicio greutate, până când Galileo Galilei a demonstrat știinţific contrariul.

Astăzi, cunoștinţele și înţelegerea noastră despre atmosferă sunt mult mai cuprinzătoare. Putem construi staţii de monitorizare a calităţii aerului, unde în câteva minute poate fi determinată compoziţia chimică a aerului din zona respectivă și modul în care aceasta se raportează la tendinţele pe termen lung. De asemenea, avem o imagine mult mai clară a surselor de poluare a aerului care afectează Europa. Putem estima cantitatea de poluanţi emiși în atmosferă de unităţile industriale individuale. Putem previziona și monitoriza circulaţia aerului și putem oferi acces imediat și gratuit la aceste informaţii. Înţelegerea noastră cu privire la atmosferă și interacţiunile chimice ale acesteia a evoluat cu siguranţă foarte mult de la tratatul lui Aristotel.

Atmosfera este complexă și dinamică. Aerul circulă în jurul lumii și, odată cu el, poluanţii pe care aerul îi conţine. Emisiile de la ţevile de eșapament ale mașinilor din zonele urbane, de la incendiile forestiere, amoniacul emis de lucrările agricole, centralele electrice pe bază de cărbune din întreaga lume și chiar erupţiile vulcanice afectează calitatea aerului pe care îl respirăm. Uneori, sursele de poluanţi se află la mii de kilometri de locul în care se produce poluarea.

Ştim, de asemenea, că o calitate precară a aerului poate avea un efect devastator asupra sănătăţii și bunăstării noastre, precum și asupra mediului. Poluarea aerului poate cauza și agrava bolile respiratorii, poate deteriora pădurile, poate crește aciditatea solului și a apei, poate scădea recoltele și poate determina coroziunea clădirilor. Putem observa și că numeroși poluanţi atmosferici contribuie la schimbările climatice și că schimbările climatice la rândul lor vor afecta calitatea aerului în viitor.

Poluarea atmosferei poate fi definită ca orice schimbare în compoziţia acesteia cauzată de prezenţa unei cantităţi suficiente de substanţe chimice care poate altera compoziţia normală a atmosferei.

Potenţial, poluarea atmosferică este una dintre cele mai grave probleme ale societăţii actuale, atât din punct de vedere temporal - are efecte atât pe termen scurt şi mediu cât şi pe termen lung, dar şi spaţial - mobilitatea şi suprafeţele afectate sunt mari.

Poluarea atmosferei afectează direct sănătatea umană, fondul agricol şi forestier în funcţie de tipul de poluanţi, concentraţiile acestora, durata şi frecvenţa expunerii.

Sursele de poluare ale mediului ambiant se împart în două mari categorii:

- surse de impurificare cu particule solide;

- surse de impurificare cu gaze şi vapori.

O alta clasificare a surselor de poluare sunt:

- Sursele naturale de poluare: erupţiile vulcanice, emanaţiile de gaze din sol, şi poluarea produsă de procese naturale de descompunere în sol a substanţelor organice, incendiile din păduri etc.

- Sursele de origine artificială sunt în special întreprinderile industriale, centralele termoelectrice şi termice, mijloacele de transport, instalaţiile de încălzit pentru locuinţe, incineratoarele de reziduuri , etc.

Emisiile poluante se clasifică după mai multe criterii, astfel:

- după periodicitate:- emisii regulate; - emisii periodice; - emisii accidentale;

- după starea de agregare:- particule materiale: solide şi lichide; - gazoase.

Emisiile gazoase sunt de natură:

- organică

- anorganică

În prezent, cei mai importanţi indicatori privind poluarea aerului sunt:

- Emisii de substanţe acidifiante (SO2, NOx, NH3);

- Emisii de precursori ai ozonului;

- Emisii de precursori ai pulberilor în suspensie (PM10 şi PM2.5);

- Depăşiri ale valorilor limită în arealele urbane;

- Expunerea ecosistemelor la acidifiere, eutrofizare şi ozon;

- Producţia şi consumul de substanţe care depreciază stratul de ozon.

Indicatorii cu privire la calitatea aerului sunt determinaţi pe baza datelor din sistemul de monitorizare a calităţii aerului şi din inventarele de emisii şi au ca scop evaluarea situaţiilor concrete, comparativ cu ţintele de calitate stabilite de reglementările în vigoare.

I. Scurtă prezentare sistemului de monitorizare a calității aerului în România

Serviciul Centrul de Evaluare a Calităţii Aerului (CECA) administreaza informaţiile si datele provenite din reţeaua naţională de monitorizare automată a calităţii aerului (RNMCA)

RNMCA cuprinde 142 de staţii de monitorizare continuă a calităţii aerului, dotate cu echipamente automate pentru măsurarea concentraţiilor principalilor poluanţi atmosferici: dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NO2/NOX), monoxid de carbon (CO), ozon (O3), pulberi în supensie (PM10 si PM2.5), benzen (C6H6) metale grele (plumb, cadmiu, nichel, arsen, mercur), hidrocarburi aromatice policiclice

Datele privind calitatea aerului sunt colectate şi transmise către panourile de informare a publicului, iar dupa validarea primară în centrele judeţene sunt transmise spre evaluare si certificare Centrului de Evaluare a Calităţii Aerului.