Cuprins
- Pag.
- INTRODUCERE 4
- I.CONSIDERATII TEORETICE 6
- I.1.DEFINIREA PIGMENTILOR 6
- I.2.CLASIFICAREA PIGMENTILOR 6
- I.3.PROPRIETATI FIZICE ALE PIGMENTILOR 11
- I.3.1.Culoarea 11
- I.3.2.Puterea de colorare 13
- I.3.3.Puterea de acoperire 13
- I.3.4.Forma particulelor 13
- I.3.5.Greutatea specifica 14
- I.3.6.Umiditatea 14
- I.3.7.Indicele de absorbtie în ulei 14
- I.3.8.Reziduu pe sita 15
- I.3.9.Granulatia 15
- I.3.10.Rezistenta la lumina 15
- I.3.11.Rezistenta la intemperii 15
- I.3.12.Rezistenta la temperatura 16
- I.3.13.Continutul de substante solubile în apa 16
- I.4.TIPURI DE STRUCTURI CRISTALINE CARACTERISTICE
- PIGMENTILOR OXIDICI 16
- I.4.1.Pigmenti oxidici cu structura corindon-hematitului 16
- I.4.2. Pigmenti oxidici cu structura granatilor 17
- I.4.3. Pigmenti oxidici cu structura olivinei 17
- I.4.4. Pigmenti oxidici cu structura periclazului 18
- I.4.5. Pigmenti oxidici cu structura fenacitului 19
- I.4.6. Pigmenti oxidici cu structura rutil-casiteritului 19
- I.4.7. Pigmenti oxidici cu structura spinelica 20
- I.4.8. Pigmenti oxidici cu structura zirconului 20
- I.4.9. Pigmenti oxidici cu structura de sillenit 21
- I.4.10. Pigmenti oxidici cu structura de perowskit 22
- I.4.11. Pigmenti oxidici cu structura de hollandit 23
- I.5.METODE DE SINTEZA ALE PIGMENTILOR OXIDICI 23
- I.5.1.Calcinarea amestecurilor mecanice de oxizi sau saruri de metale 24
- I.5.2.Descompunerea termica a coprecipitatelor de hidroxizi,
- carbonati, oxalati, etc. 25
- I.5.3.Metoda precursorilor organometalici, hidrosilicatici,etc. 25
- I.5.4.Metoda sol-gel 26
- I.6.CARACTERISTICI GENERALE ALE PIGMENTILOR PE
- BAZA DE ZrSiO4 27
- II. STUDII EXPERIMENTALE 30
- II.1.Consideratii generale 30
- II.2.Mod de lucru 30
- II.3.Rezultate si discutii 31
- II.4.Concluzii 34
- III. PROIECTARE TEHNOLOGICA 35
- III.1.DESCRIEREA TEHNOLOGIEI ALESE 35
- III.2.FLUXUL TEHNOLOGIC DE OBTINERE A
- PIGMENTULUI 36
- III.3.PRINCIPALELE FAZE ALE PROCESULUI TEHNOLOGIC 37
- III.3.1.Dozarea materiilor prime 37
- III.3.2.Omogenizarea amestecului de materii prime 37
- III.3.3.Uscarea pigmentului 38
- III.3.4.Calcinarea pigmentului 38
- III.3.5.Macinarea pigmentului 38
- III.3.6.Sitarea pigmentului 39
- III.3.7.Spalarea pigmentului 39
- III.3.8.Ambalarea, marcarea si depozitarea pigmentului 39
- III.3.9.Transportul pigmentului 39
- III.4.ÎNCADRAREA FLUXULUI TEHNOLOGIC CU UTILAJE 40
- III.5.BILANTUL DE MATERIALE 46
- III.6.NOTIUNI GENERALE ASUPRA CUPTORULUI 50
- III.6.1.Calcule preliminarii privind compozitia produsului pentru
- care se face arderea 51
- III.6.2.Predimensionarea cuptorului 52
- III.6.3.Calculul combustiei 53
- III.6.3.Bilantul termic al cuptorului 57
- III.7.AUTOMATIZAREA CUPTORULUI TUNEL 66
- III.8.ASPECTE TEHNICO-ECONOMICE 68
- III.9.PROBLEME DE PROTECTIA MEDIULUI 73
- BIBLIOGRAFIE
Extras din proiect
INTRODUCERE
Pigmentii sunt constituenti esentiali ai lumii vii, iar contributia lor la evolutia si mentinerea vietii este evidenta [1].
Exista o serie de documente ce atesta folosirea pigmentilor în diverse domenii înca din antichitate.
La început, în calitate de pigmenti s-au folosit materiale naturale, aflate la îndemâna omului primitiv, ca de exemplu: pamânturi bogate în oxizi de fier, carbune de lemn, creta,etc.
Cu timpul, în urma evolutiei vietii, din nevoia gasirii unor noi materiale colorate, s-a ajuns la folosirea focului în obtinerea de pigmenti, respectiv pentru arderea ocrului. Pigmentii „arsi” s-au impus de la sine, arderea culorilor de pamânt putându-se pune probabil în legatura directa cu olaritul, care a aparut în neolitic, deci cu 2000 de ani î.e.n. Pigmentii minerali pe baza de cupru, fier, mangan,au fost cunoscuti si utilizati în Babilon, Egipt si China cu mii de ani î.e.n.[2,3].Cobaltul a fost introdus în portelanul chinezesc în timpul dinastiei T`ang (618-906 î.e n.), iar în Europa, din secolul XV [4-6].
În evul mediu, tehnicile de pictare si colorare s-au dezvoltat; s-au adaugat:galbenul de Neapole si lazurit-silicat natural de aluminiu si sodiu, asociat cu sulfura de sodiu-culoare albastru intens.
Începutul industriei culorilor minerale se situeaza însa de abia în secolul al XVIII-lea. Dupa descoperirea întâmplatoare a albastrului de Berlin (Fe4[Fe(CN)6]3),de catre Diesbach în 1704, a trecut înca o vreme pâna când a început epoca descoperirilor în domeniul pigmentilor:verdele de Rinmann, albastru de cobalt, cinabru,etc.
În anul 1777, C.F.Wenzel descrie culoarea albastra obtinuta prin încalzirea aluminei cu compusi ai cobaltului pentru ca, în anul 1805 L.J.Thenard sa obtina acelasi pigment albastru, aluminat de cobalt, prin încalzirea celor doi oxizi sau hidroxizi[5,6].
Utilizarea compusilor cromului ca si pigmenti este mai recenta, ei fiind folositi pentru prima data la Sevres în anul 1802.
În anul 1931, Holgerson si Herlin au preparat pentru prima data ortotitanatul de cobalt prin topirea unui amestec de oxid de cobalt si oxid de titan.
C.A.Seabright a descoperit noi pigmenti albastri si verzi prin introducerea vanadiului în reteaua silicatului de zirconiu, punând astfel bazele unei noi clase de pigmenti în anul 1948[4,8].
Studiul pigmentilor anorganici a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare considerabila, datorita necesitatii utilizarii în industrie a unor materiale de decorare cu proprietati
artistice superioare, de lunga durata. Spre deosebire de colorantii organici, colorantii ceramici au o rezistenta ridicata, o claritate a nuantelor, precum si o durata lunga de viata. cu proprietati superioare.
Depunerea unor coloranti ceramici pe suprafata obiectelor, permite sa se obtina figuri artistice superioare, de lunga durata. În functie de domeniile de utilizare, limitele minime impuse termorezistentei pigmentilor sunt cu aproximatie urmatoarele[7]:
- 200-250 0C pentru colorarea maselor plastice tip PVC,polistiren;
-400 0C pentru colorarea teflonului;
-900 0C pentru colorarea emailului;
-1250 0C pentru colorarea ceramicii fine.
Studiul proprietatilor acestor pigmenti este de mare importanta pentru chimia anorganica, întrucât sunt deosebit de sensibile la modificarile de compozitie si structura, contribuind la elucidarea naturii legaturilor chimice în cristale si la aplicarea culorii prin folosirea de metode moderne de cercetare specifice domeniului chimiei corpului solid.
I.CONSIDERATII TEORETICE
I.1.DEFINIREA PIGMENTILOR
Pigmentii anorganici se definesc ca fiind substante anorganice colorate, dispersabile, care au capacitatea de a forma cu generatorii de pelicule protectoare, acoperiri decorative sau decorativ-protectoare.
Pigmentii ceramici fac parte din categoria pigmentilor anorganici. Ei se definesc ca fiind silicati, silico-aluminati sau alte combinatii anorganice ale metalelor tranzitionale cu proprietati colorante, care introdusi în mase ceramice sau glazuri le confera acestora culori a caror intensitate este influentata de proportia de adaugare, de conditiile de ardere si de compozitia fondantilor însotitori. Un rol important în categoria pigmentilor îl ocupa cei cu rezistenta la temperaturi ridicate si la agresivitatea topiturii generatoare de pelicule acoperitoare.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Pigmenti Termorezistenti in Sistemul ZrO2-SiO2-V2O5.doc