Scurt Istoric al Chimiei

Primele descoperiri chimice mai importante ale omului primitiv au fost fie întâmplatoare, de exemplu focul, fie izvorâte din activitati mestesugaresti empirice (cum sunt olaritul sau obtinerea de metale din minereuri). Din câte se stie, primul popor care s-a înaltat la o gândire speculativa despre natura a fost poporul grec. Cea mai veche scoala filozofica greceasca, aceea a filozofilor naturalisti, din secolul al V-lea î.e.n., si-a concentrat atentia asupra cunoasterii lumii materiale. Din scrierile filozofilor naturalisti nu ne-au ramas decât fragmente, citate de autori posteriori. Putinul ce este cunoscut despre gândirea acestor filozofi, dovedeste o intuitie profunda despre structura materiei si legile naturii.

Unul dintre conceptele cele mai importante introduse de filozofii naturalisti este acela de element (în limba greaca stoicheia).

Filozoful Parmenide admitea ca exista doua elemente, focul si pamântul, primul reprezentând agentul creator activ iar al doilea pe cel pasiv. Aceasta conceptie este poate o forma rudimentara a dualitatii moderne energie-materie.

Empedocle (490-430 î.e.n) admitea existenta a patru elemente: apa, aerul, pamântul, focul, care dupa parerea sa nu se pot transforma una în alta. Cele patru elemente reprezinta fara îndoiala cele patru stari de agregare: lichida, gazoasa, solida si plasma. Fireste desemnarea pamântului, apei, aerului si focului drept elemente este naiva si simplista. Notiune de element s-a pastrat de-a lungul secolelor în amintirea oamenilor. Adevaratele elemente nu puteau fi descoperite decât pe cale experimentala, ceea ce s-a întâmplat mult mai târziu.

Filozofii Leucip (circa 450 î.e.n.) si elevul sau Democrit (circa 460-370 î.e.n.) au mers mai departe. Dupa Democrit toate "lucrurile" sunt compuse din atomi. Chiar focul, aerul, apa si pamântul sunt "lucruri compuse", conglomerate de mai multi atomi. Atomii exista în numar infinit si sunt neschimbatori. Atomii sunt antrenati în "vârtejuri" prin care iau nastere toate "lucrurile compuse". Prin cuvântul vârtej filozofii atomisti greci sugerau poate existenta unor forte chimice care unesc atomii între ei. Democrit formuleaza clar legea conservarii materiei în termenii: "nimic nu se naste din ceea ce nu este, nici nu piere în nefiinta". Filozofii atomisti considera ca "toate transformarile din natura au loc prin necesitate". Termenul necesitate (ananghi), întâlnit si la alti filozofi naturalisti, trebuie înteles probabil în sensul ca fenomenele naturale nu sunt întâmplatoare ci decurg dupa legi imuabile.

Filozofii naturalisti greci nu au depasit niciodata stadiul unor enunturi generale, de felul celor de mai sus. Nefiind fundamentate prin experienta, doctrinele lor (de multe ori contradictorii) nu au influentat decât prea putin dezvoltarea de mai târziu a stiintei.

Egiptenii utilizau litarga, sarurile de amoniu, aveau cunostinte despre acidul lactic si dizolvarea metalelor în acizi. Înca pe timpul faraonului Sesostris (circa 1800 î.Hr.) existau ateliere de tabacit pielea si se producea berea. Cea mai edificatoare proba a gradului avansat de folosire a substantelor chimice în Egipt constituia arta îmbalsamarii mortilor. Nu întâmplator zeii funerari - Toth si Anubis - erau si zeii "artei sacre".

Scrierile despre chimie ("arta sacra") se pastrau în templul din orasul Alexandria, unde a fost creata prima biblioteca din lume, numita "Templul zeitei Serapis", care în secolul al IV-lea d.Hr. a fost arsa.

Chimia a luat nastere, se crede, în secolul al 2-lea e.n. în Alexandria, un oras de cultura greaca în Egipt. Chimia, cel putin la început, îsi are originea în unele practici si superstitii populare. Cuvântul chimie apare prima oara, în mod cert într-un decret al împaratului Diocletian din anul 296 e.n. Prin acest decret se ordona arderea cartilor egiptenilor despre chemeia, sau arta "facerii" aurului sau argintului. Din surse ulterioare se stie ca materia prima a acestei pretinse fabricatii de metale nobile erau metalele comune, în special plumbul. Etimologia cuvântului chimie nu este cunoscuta cu certitudine. Traditia chimica greaca, s-a raspândit în Europa apuseana medievala prin intermediul arabilor, care au transformat termenul chimie în alchimie, prin adaugarea articolului al.

Alchimia nu a fost niciodata o stiinta, în sensul actual al cuvântului, fiindca nu era preocupata de cunoasterea naturii. În afara de "transmutatia" metalelor în aur, alchimistii credeau si în existenta unui medicament universal, piatra filozofala sau elixirul tineretii, capabil sa vindece toate maladiile omului. Dupa cum se vede, alchimia specula sentimentele primare si naive ale omului, în special dorinta de îmbogatire rapida sau recapatarea sanatatii pierdute, prin mijloace miraculoase. Nu este surprinzator ca alchimia a fost adesea un pretext pentru înselatorie.

Pe de alta parte alchimia a avut si parti bune. În primul rând alchimistii se foloseau de o metoda de lucru care s-a dovedit mai târziu extrem de fructuoasa, experienta. Laboratoarele alchimistilor au fost primele locasuri din lume anume destinate cercetarii. Alchimistii au obtinut, mai mult sau mai putin pure, câteva substante importante, ca acidul azotic, alcoolul si câteva saruri. Distilarea, descoperita probabil de sumerieni, a fost mult practicata de alchimisti. Aparatele de distilare, numite de alchimistii greci ambix ne-au parvenit sub denumirea arabizata de alambic. Facând bilantul, aportul alchimiei la cultura omenirii a fost foarte mic, daca tinem seama de lunga perioada de 1500 ani cât s-a perpetuat traditia alchimista. Alchimia constituie un exemplu graitor pentru inutilitatea unei cercetari pur empirice, fara baza teoretica, urmarind numai beneficii materiale imediate.

Arabii au creat importante centre de cultura, dintre care cele mai importante erau: Cordoba, Bagdadul si Cairo.

Chimia a patruns în Europa pe doua cai: prin nordul Africii în Spania (în epoca maurilor, pe la 711) si prin rasaritul Europei (prin Bizant).

Doua progrese marcheaza începuturile chimiei ca stiinta: descoperirea oxigenului (1774) de catre J.Priestley si elucidarea sensului adevarat al teoriei arderii (flogiston) de catre A.L.Lavoisier.

Treptat chimia se constituie ca stiinta autonoma bazata pe legi, având drept obiectiv explicarea materiei. La începutul secolului al XIX-lea, o data cu elaborarea de catre John Dalton a teoriei atomice, începe era atomica. Descoperirea legilor pe care este bazata combinarea elementelor i-a permis lui Dalton sa elaboreze aspectul cantitativ al atomisticii si sa utilizeze conceptiile despre atomi pentru explicarea unor serii de fenomene chimice.

Prin contributiile unui mare numar de chimisti ca: A. Avogadro (1776-1856), J. Berzelius (1779-1848), S. Cannizzaro (1826-1910), M. Berthelot (1827-1907), A. Butlerov (1828-1886), D. Mendeleev (1834-1907), Van't Hoff (1852-1911) si multi altii, chimia moderna s-a dezvoltat considerabil, remarcându-se prin metode proprii de cercetare si descoperiri epocale.