Tehnologia de Obtinere a Streptomicinei

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Tehnologia de Obtinere a Streptomicinei.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 72 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 7 puncte.

Domeniu: Chimie Generala

Cuprins

Cap. I. Memoriu tehnic.2
Cap. II. Tehnologia de fabricaţie. .3
II.1. Domenii de utilizare şi proprietăţile produsului.3
II.2. Variante tehnologice. .6
II.3. Alegerea variantei optime.8
II.4. Descrierea procesului tehnologic adoptat.9
II.4.1. Elaborarea schemei tehnologice.10
II.4.2. Materii prime, intermediare şi auxiliare.20
II.4.3. Mecanismul reacţiilor biochimice.29
II.4.4. Cinetica proceselor de fermentaţie discontinuă.29
II.4.5. Aspecte termodinamice ale proceselor fermentative.34
II.4.6. Bilanţuri de materiale.36
II.4.7. Consumuri specifice.45
Cap. III. Controlul fabricaţiei.46
III.1. Controlul, reglarea şi automatizarea procesului tehnologic.46
III.2. Controlul de calitate.54
III.2.1. Metode de analiză ale materiilor prime şi intermediare.58
III.2.2. Metode de analiză a produsului finit.58
Cap. IV. Produse secundare.Deşeuri de fabricaţie.Epurarea apelor reziduale.59
Cap. V. Transport.Ambalare.Depozitare.62
Cap.VI. Utilităţi.64
Cap.VII. Norme de protecţia muncii şi P.S.I.67
Bibliografie.72

Extras din document

Capitolul I. Memoriul tehnic

In acest proiect s-a prezentat tehnologia obtinerii Streptomicinei din surse de carbon, surse de azot, minerale si vitamie pentru dezvoltarea corespunzatoare a microorganismului producator.

Cel mai important capitol este capitolul II in care sunt prezentate cele mai importante aspecte ale obtinerii streptomicinei. In prima parte a capitolului s-au prezentat proprietatile produsului si domeniile de utilizare a acestuia. In continuare sunt prezentate variantele tehnologice de obtinere a acidului glutamic, precizand avantajele si dezavantajele fiecarei variante in parte, apoi se allege varianta optima de obtinere a streptomicinei.

Dupa precizarea variantei optime se elaboreaza schema tehnologica de obtinere a streptomicinei, descriind pe larg fiecare etapa a schemei.

In continuare sunt prezentate materiile prime, intermediare si auxiliare din STAS-uri aprobate de legislatia in vigoare. Dupa detalierea proprietatilor fiecarei materii, este prezentat mecanismul reactiilor biochimice care descriu procesul de obtinere a streptomicinei.

Fiecare proces, chimic sau biochimic, trebuie sa respecte niste reguli termodinamice si cinetice, ele sunt prezentate in acest capitol in doua subcapitole. In subcapitolul de cinetica sunt prezentate modele cinetice care descriu procesul, iar in capitolul de termodinamica este prezentat circuitul energetic al ATP-ului.

O parte importanta a acestui capitol este bilantul de materiale in care sunt efectuate o serie de calcule cu privire la materiile prime care intra in proces. Dupa efectuarea bilantului de materiale este prezentat tabelul cu consumuri specifice.

Capitolul III prezinta controlul fabricatiei, mai precis controlul, reglarea si automatizarea procesului tehnologic in care sunt descrise metodele de automatizare a bioreactorului pentru a mentine conditiile favorabile dezvoltarii microorganimului producator.

A doua parte a capitolului se refera la controlul de calitate in care sunt prezentate metodele de analiza a materiilor prime si intermediare dar si metode de analiza a produsului finit.

In capitolul IV sunt prezentate utilitatile care sunt folosite in procesul de obtinerii streptomicinei.

Capitolul V descrie produsele secundare rezultate din procesul de obtinere a streptomicinei, cat si deseurile de fabricatie. Tot in acest capitol sunt prezentate si metodele de epurare a apelor reziduale dar si a gazelor rezultate din proces.

In ultimul capitol sunt prezentate conditiile de ambalare, depozitare si si transport ale materiilor prime, intermediare si auxiliare dar si cele pentru produsul util.

Drept incheiere sunt prezentate norme de protectia muncii si P.S.I. care trebuie respectate pentru buna desfasurare a procesului tehnologic de obtinere a streptomicinei.

Capitolul II. Tehnologia de fabricaţie

Antibioticul a fost pentru prima oară izolat la data de 19 octobrie 1943 de Albert Schatz din „ Rutgers UniversityThe State University of New Jersey”. Totuși premiul Nobel îl va primi Professor Selman Abraham Waksman, care pretinde că această descoperire ar aparține lui.

Streptomicina descoperită în culturile actinomicetului Streptomyces griseus, este un antibiotic cu spectru relativ larg de acţiune, fiind foarte activă faţă de bacilul Koch şi bacilii gram-negativi, dând rezultate foarte bune în tratamentul tuberculozei, endocarditelor, bucelozei şi a septomicemiilor sensibile la acest antibiotic [1]

II.1. Domenii de utilizare şi proprietăţile produsului

Este activă faţă de M.tuberculosis, micobacterii atipice (M. kansasii, M. avium) cât şi fata de unii bacili Gram-negativ, coci Gram-pozitiv şi Gram-neativ. Deoarece nu penetrează intracelular, este activa în principal pe micobacteriile extracelulare. Ea acţionează bactericid prin inhibarea sintezei proteice la nivelul subunităţii ribozomale 30S. Datorită dezvoltării rapide a rezistenţei, în caz de utilizare ca medicaţie unică, se foloseşte totdeauna în scheme polichimioterapice. Pătrunde greu în lihidul cefalorahidian, meningele inflamat fiind mai greu permeabil, dar realizează concentraţii terapeutice în llichidul pleural. Se elimină în majoritate (75%) pe cale renală. Se administrează doar injectabil, frecvent pe cale intramusculară, în doze de 1g/zi. Streptomicina se foloseşte, asociata altor chimioterapice majore, în schemele de terapie iniţială a tuberculozei şi este considerată ca o alternativă pentru etambutol în cadrul polichimioterapiei. Este indicată mai ales la bolnavii cu forme severe de tuberculoza (meningita tuberculoasă sau boala diseminată) precum şi în tratamentul infecţiilor rezistente la alte tuberculoase.

Prezintă un risc mare de producere a unor reacţii toxice, în special în condiţiile administrării prelungite, motiv pentru care în prezent este indicată ca medicaţie de rezervă, doar în tratamentul tuberculozei. Se ştie că poate produce ototoxicitate, cu tulburări vestibulare şi acustice, nefrotoxicitate, cu risc, în special în caz de insuficienţă renală, fenomene alergice, cu erupţii cutanate şi fenomene iritative, radiculare şi medulare, după introducerea intrarahidiana.[1]

Fisiere in arhiva (1):

  • Tehnologia de Obtinere a Streptomicinei.docx

Bibliografie

1. www.wikipedia.com
2. C. Oniscu, Tehnologia produselor de biosinteză, Editura Tehnică, Bucureşti, 1978
3. Anca-Irina Galaction, D. Caşcaval, Metaboliţi secundari şi bioreactoare, Ed. BIT, Iaşi, 2004
4. D. Caşcaval, C. Oniscu, Anca-Irina Galaction, Inginerie biochimică şi biotehnologie, vol III, Ed. Performantica, Iaşi, 2004
5. C. Dăescu, Chimia şi tehnologia medicamentelor, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994
6. C. Oniscu, Chimia şi tehnologia medicamentelor, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1988
7. C. Oniscu, D. Caşcaval, Inginerie biochimică şi biotehnologie, vol. I, Editura InterGlobal, Iaşi, 2002
8. Şt. Bontaş Microbiologie industrială, Litografia UTI, Iaşi, 1984
9. Silvia Curteanu, Şt. Ungureanu, Automatizarea proceselor din industria chimică, Editura Tehnică "Gh. Asachi", Iaşi, 2000;