Biodiesel

1. Introducere

Biodieselul este un combustibil alternativ ce provine din surse regenerabile, este biodegradabil și netoxic iar folosirea acestuia are un impact negativ mai mic asupra mediului înconjurător spre deosebire de combustibilii convenționali. Biodieselul poate fi folosit direct sau în amestec în orice raport cu dieselul convențional. Cel mai frecvent raport de amestecare este de 20% biodiesel și 80% diesel, reprezentând așa numitul B20. Biodieselul are o cifră cetanică mai mare decât motorina, nu conține compuși aromatici iar oxigenul are o pondere de 10-11 % din masa acestuia, aceste proprietăți determinând reducerea emisiilor de monoxid de carbon, hidrocarburi și de particule sedimentabile.

Fig 1. Ciclul biodieselului

De asemenea, acesta reprezintă o sursă strategică de energie pentru țările care nu posedă zăcăminte sau rezerve de combustibili fosili. Din aceste motive, guvernele promovează și susțin producerea de biodiesel și aducerea de îmbunătățiri în ceea ce privește tehnologiile de obținere a biodieselului pentru ca producția acestuia să fie viabilă din punct de vedere economic.

1.1 Istoric

Procedeul de transesterificare al uleiurilor vegetale este cunoscut încă din anul 1853, un astfel de experiment fiind condus de către cercetatorii E. Duffy si J. Patrick, cu mulți ani înaintea apariției primului motor diesel.

Posibilitatea folosirii uleiurilor vegetale pe post de combustibil pentru motorul cu combustie internă a fost studiată în mai multe țări în perioada 1920 - 1930 și mai târziu în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Din cauza unor dificultăți tehnice cum ar fi viscozitatea ridicată, încercările de a înlocui motorina cu uleiul vegetal au fost în mare masură abandonate.

Pe data de 31 august 1937 G. Chavanne în cadrul Universității din Bruxelles obține patentul pentru “Procedura de transformare a uleiurilor vegetale pentru folosirea lor drept combustibili”, acesta descriind metoda de transesterificare a uleiurilor vegetale folosind etanol în scopul separării acizilor grasi de glicerol înlocuind glicerolul cu alcooli liniari de catenă scurtă. Este prima menționare a obținerii a ceea ce definim în ziua de azi ca biodiesel.

Mult mai recent, în 1977 cercetătorul Expedito Parente inventează și prezintă patentul pentru primul proces de obținere la scarț industrială a biodieselului. Pe parcursul anilor 90, uzine de obținere a biodieselului au fost deschise în multe țări din Uniunea Europeana, incluzând Cehia, Germania și Suedia. Franța lansează producția locala de biodiesel din uleiul de rapiță, ce intră într-un amestec de 5% cu motorină în combustibilul pentru mașini și într-un procent mai mare în combustibilul destinat transportului public. Renault, Peugeot și alți producători de mașini au certificat moatoare de camioane ce pot folosi amestecuri de până la 50%. În 1990 Institutul pentru Biocombustibili din Austria identifica 21 de țări cu proiecte de obținere a biodieselului în vederea comercializării acestuia.

În prezent biodieselul pur (100%) este distribuit în multe benzinării din Europa.