Clorura de Sodiu Purtătoare de Utilități Alimentare

CLORURA DE SODIU

SAREA DE BUCĂTĂRIE

I. Introducere, generalităţi

1.1.Istoricul sării:

Sarea, în cele mai diverse forme de manifestare, în combinaţii şi concentrãri variate, se aflã pretutindeni pe planeta noastrã şi în atmosferã: în adâncul şi la suprafaþa pãmântului, în apã şi aer, precum şi în toate substanţele organice şi organismele vii. Sarea este absolut indispensabilã vieţii, consumul optim al acestui mineral asigurând echilibrul osmotic necesar funcţionãrii oricãrui organism viu. Atunci însã când consumul de sare este insuficient, sãnãtatea organismelor, şi chiar viaþa lor, este în pericol. La mamifere, de exemplu, insuficienþa consumului de sare poate duce la deteriorarea dramaticã a funcţiilor fiziologice vitale, dereglarea comportamentului, pierderea din greutate, scãderea fertilitãţii şi reducerea lactaţiei, iar în cazuri extreme, chiar la deces.

Organismele vii asimileazã sarea pe cãi diferite. Totodatã, toate animalele, atunci când este posibil, îşi mai suplimenteazã consumul de sare direct din manifestãrile saline existente în ariile lor de habitat, fie lingând rocile de sare sau sãrãturile, fie adãpându-se din izvoare, pâraie sau lacuri cu apã sãratã. Oamenii, în viaţa lor de zi cu zi, folosesc sarea ca aditiv la propria alimentaţie,supliment la hrana animalelor domestice, ca un excelent conservant al diverselor substanţe organice (carne, slãninã, brânzeturi, legume, fructe, piei, fân, etc.), ca un dezinfectant al rãnilor sau ca remediu împotriva unor afecţiuni (boli reumatice, insuficienţe respiratorii, dereglãri stomacale, unele boli dermatologice, ginecologice şi altele). Dintre toate acestea, folosirea sãrii ca supliment la hrana erbivorelor domestice este absolut indispensabilã pentru societãţi, ale cãror subzistenţã, în mãsurã importantã, depinde de creşterea animalelor. În decursul mileniilor, în mod empiric, omul a realizat cã sarea contribuie în mod substanţial la întreţinerea sãnãtãţii şi creşterea performanţelor productive ale animalelor, fie cã ne referim la lactaţie, fertilitate, sau greutate, fie la rezistenţa la efort fizic sau condiţii climatice nefavorabile. Spre deosebire de animalele sãlbatice, cele domestice, mai ales acelea care sunt supuse mulsului sau/şi sunt folosite la diverse munci, au consumul de energie mai mare decât erbivorele sãlbatice şi, în consecinţã, au nevoie de cantitãţi mai mari de sare. Însã, din cauza deteriorãrii unor instincte de adaptare şi a captivitãţii, erbivorele domestice, nu-şi pot asigura, de obicei, consumul necesar de sare fãrã ajutorul omului. Dupã cum aratã observaţiile etnografice, crescãtorii de animale sunt întotdeauna preocupaţi ca animalele lor sã consume sare, fie lãsând drobul de sare în ţarc sau iesle, fie stropind fânul cu apã sãratã, fie adãugând sarea în hrana caldã, sau ducând turmele la adãpat la pâraie sau izvoare cu apã sãratã. La toate acestea trebuie adãugat şi faptul cã, dupã cum aratã numeroasele mituri, obiceiuri şi practici rituale, precum şi tiparele mentale specifice societãţilor arhaice - atât cât acestea pot fi deduse din tot ansamblul cunoştinţelor referitoare la societãţile tradiţionale din trecut şi prezent - dincolo de utilitatea practicã, în societãţile tradiţionale, sarea capãtã şi valoare simbolicã pronunţatã. Prin extensia calitãţilor reale ale sãrii - mai cu seamã a acelora de a preveni putrefacţia substanţelor organice şi a celor curative - omul îi atribuie şi o serie de calitãţi imaginare, ea fiind adesea consideratã sursa bogãţiei şi sănătăţii.

Nu se ştie cine şi în ce împrejurări a folosit sarea pentru prima oară, dar timpuri stăvechi, peste care s-a depus praful miilor de ani, se ştie că sarea s-a folosit că ea a constituit mari preocupări pentru a fi obţinută şi chiar s-au purtat războaie şi s-au cucerit ţări şi subjugat popoare pentru a fi stăpânită. Dacă am studia documente din vechime, am putea găsi că Pliniu cel Bătrân afirmă că exploatarea sării a început sub al patrulea împărat al Romei Ancus Marcius, prin numirea a doi cenzori denumiţi “salinatores” şi care se ştie că au introdus impozitele pe sare. Scrieri din China ne arată că sarea se obţine prin fierberea şi evaporarea apei de mare, iar locuitorii Chinei erau obligaţi să plătească dările de sare. În Egipt sunt cunoscute cu mii de ani în urmă lacurile de sare, pe malurile cărora sarea se depunea sub formă cristalizată, urmare a evaporării sub acţiunea căldurii solare.

1.2. Compoziţie chimică

NaCl este format din: 39,4% Na şi 60,6% Cl.

Din punct de vedere al compoziţiei cimice, în saline conţinutul în NaCl este pentru sarea albă de 99,94% la Slănic Prahova şi între 99,8 până la 99,6% la celelalte saline, cu calitatea cea mai slabă – sortul de sare vânată, cu conţinut în jur de 97 până la 99%.

Masa mol este de 58,45. Cristalizează în reţea ionică de tip cub cu feţe centrate, în care fiecare ion de Cl- este înconjurat la distanţă agală de 6 ioni de Na+ şi invers, rezultând o coordonare Na: Cl= 6: 6, ionii de Na+şi de Cl- ocupând alternativ modurile reţelei cristaline.