Transportul Fosgenului

1. Introducere

Managementul riscului nu este o preocupare doar a lumii moderne. El a apărut încă de la constituirea colectivitătilor umane, manifestându-se sub diferite forme de conservare sau înfruntare, si s-a dezvoltat, treptat, până la actiuni deliberate de tratare a riscului, de prevenire a atacurilor sau de amendare a vulnerabilitătilor.

Diferentierea făcută între hazard si risc este absolut necesară, cu atât mai mult cu cât există o tendintă generală (în situatii obisnuite) de a le considera ca sinonime. Precizăm că, în timp ce hazardul se referă la producerea unui eveniment nedorit, deci la ceva concret, riscul este un concept abstract, care defineste consecintele negative ale producerii evenimentului nedorit.

Riscul reprezintă atât o valoare numerică (posibilitatea producerii evenimentului nedorit, a hazardului, mărimea consecintelor producerii acestuia sau produsul celor două elemente), cât si o atitudine de evaluare stiintifică, de prevenire a evenimentelor sau de atenuare a consecintelor acestora. Produsul dintre posibilitatea producerii si mărimea consecintelor identifică, poate, cel mai corect specificitatea riscului. În timp ce conceptul de acceptare (tolerare) a riscului apartine civilizatiilor greacă si arabă, conceptul de monitorizare a riscului este relativ nou, conturându-se abia între anii 1950-1960. Dar, cu toate eforturile depuse, mai există astăzi multi manageri a căror stil organizatoric se întemeiază pe credinta că „managementul riscului tine mai degrabă de magie decât de stiintă” si, ca urmare, includerea sa în practicile curente nu se justifică.

Riscurile nu sunt entităti concrete, nu pot fi măsurate obiective, reprezentând, mai degrabă, ambiguităti a căror percepere este deseori confuză si tardivă. Nici izomorfisml situatiilor de risc nu este prea dezvoltat, acesta fiindmai mult un deziderat decât o preocupare stiintifică permanentă. Deoarece atitudinea fată de risc este consientă si se bazează pe o analiză complexă, perceperea corectă a riscurilor a devenit un factor determinant al formării atitudinii. Acest aspect este evident pentru toată lumea, fiindcă oamenii răspund la situatiile de risc asa cum reusesc să le perceapă.

2. Date introductive fosgen

Fosgenul (franceză "phosgène") este de fapt un biclorit de oxid de carbon, grupa de polimere fiind numită fosgene.

2.1 Istoric

Gazul a fost descoperit şi sintetizat în anul 1812 de Sir Humphrey Davy numele provine din limba greacă şi ar însemna (produs prin lumină). In primul război mondial fosgenul a fost folosit ca şi gaz de luptă, cauzând moartea a ca. 17.000 de oameni.

Pe 31 mai 1915, pe frontul rus, la 12 km de Bsura Rumka, s-a folosit un amestec de clor şi fosgen care a provocat moartea a 6000 de combatanţi şi 3000 de răniţi;

2.2 Proprietati

Fosgenul face parte din grupa gazelor toxice, cu miros carateristic asemănător celui de putrefacţie. Gazul se dizolvă în apă şi mai uşor în solvenţii organici ca: benzol, toluen, clorura de benzol etc Fosgenul are o enegie de evaporare de 24,38 kJ•mol−1.

2.3 Obtinere

Gazul se obţine în prezenţa cărbunelui activ din monoxid de carbon şi clor:

CO + Cl2 → COCl2

Se mai poate obţine prin arderea substanţelor plastice care conţin clor ca de exmplu PVC-ul în prezenţa unui metal şi a cărbunelui:

H2SO4 + SO3 + CCl4 → 2HSO3Cl + COCl2

2.4 Utilizare

In prezent fosgenul este utilizat la producerea halogenaţilor acidului carbonic, sau mase plastice ca poliuretan, sau la producerea de insecticide, în industria coloranţilor, medicamentelor, dar şi ca gaz de luptă Datorită toxicităţii mari a gazului se iau măsuri de protecţie deosebite la manipularea şi transportul fosgenului.

3. Riscuri demografice

3.1 Traseul

Transportul fosgenului are loc in Romania pe ruta: Bucuresti – Pitesti – Ramnicu Valcea – Calimanesti – Sibiu – Sebes – Alba Iulia – Aiud – Turda – Cluj Napoca.