Uleiul de Lavandă

INTRODUCERE

Este un semiarbust cu aspect globulos, peren, cultiva în Antichitate. Dioscoride Pedanios menţionează această plantă în lucrările sale, precizând că era răspândită pe coastele Galiei în insulele Stoechas. Vegetează în flora spontană de pe coastele însorite ale Munţilor Alpi, începând cu 400 m până la 1800 m altitudine, pe soluri calcaroase, afânate, permeabile, relativ uscate. Răspândită în Europa Meridională, mai ales în sudul Franţei, Italiei, Spaniei, Greciei. În anul 1923 din cca. 60 t ulei eteric de levănţică realizate pe glob 90% au provenit din colectarea plantelor spontane, iar în 1956 din cele 70 t ulei de levănţică 90% au provenit din plante cultivate.

Cultura lavandei în România este relativă. Primele tufe de lavandă şi în special de lavandin se găseau răzleţe în jurul capitalei şi au fost probabil aduse de grădinarii de origine bulgară.

Prezintă rădăcină lignificată, lungă până la 2 m, groasă până la 2-3 cm. Tulpina este puternic ramificată începănd de la bază (sau de la colet), ramificaţii care, la rândul lor, se ramifică din nou, înaltă de 30-70 (100) cm. Ramurile tinere conțin perişori deşi, cenuşii, cele bătrâne lignificate, cu scoarţa exfoliată. Frunzele sunt opuse, liniare, întregi, sesile, acute, lungi de 2-3 cm, late de 3-5 mm, cele inferioare cenuşii, păroase, cele superioare cenuşiu-verzui, mai puţin păroase. Florile au culoarea albastru-violet, pubescente, glanduloase grupate în vârful ramurilor în mai multe verticile distanţate, câte 3-7 într-un verticil. Înflorirea are loc între lunile iunie – august, însă înflorește și a doua oară în lunile septernbrie – octombrie, dacă îi merge bine. Polenizarea este alogamă. Fructele sunt nucule ovoidale, lucioase, brune, grupate câte patru. Longevitatea este de până la 20-30 ani cu puterea maximă în anii 5-15. Se recoltează infloreșcențele - Ftores Lavandulae - care au un miros plăcut, caracteristic.

Există numeroase specii de lavandă, însă Lavandula angustifolia este cea mai răspândită, precum și cea mai valoroasă.

Florile albastre-violet au nuanțe extrem de variate de la albastru deschis spre alb.

Principala ei utilizare este extracția uleiului volatil, care se obține din vârfurile florale recoltate în lunile iulie-august și prelucrate în stare proaspătă. Randamentul în ulei volatil este de 0,5-1 %.

Principalele țări producătoare de ulei volatil de lavandă sunt: Franța, Italia, Anglia, Rusia și Bulgaria. Producția mondiala de ulei este de 300 – 500 de tone anual.

Lavanda spic are aceeași proveniență, diferențiindu-se morfologic de lavandă prin frunze, care sunt mai late și prin înălțime. Principalele țări producătoare sunt Franța, Spania, Anglia si China. Uleiul volatil se obține din infloreșcențe proasete prin antrenare cu vapori, cu un randament de 0,8 – 1 %

Lavandinul este un hibrid al celor 2 specii anterioare, realizat artificial și intens cultivat în Franța, Spania, Argentina, Iugoslavia, Italia și Rusia, în scopul exclusiv de a servi ca materie primă pentru ulei volatil. Producția mondială de lavandin este de circa 1000 de tone anual, principalul producător fiind Franța. Randamentul în uleiul de lavandin este cuprins între 1 și 1,8 %.

Uleiul volatil de lavandă este un lichid de culoare galbenă sau galben – închis cu un miros caracteristic, cald și dulceag, ușor lemnos și camforat. Nota camforată este accentuată în uleiul de lavandă spic, alături de note verzi – ierboase. Uleiul de lavandin amintește prin miros de uleiul de lavandă, însă are un miros mai puțin delicat, camforaceu.

TEHNICI DE CULTURĂ

Asolament :

Levanțica se cultivă în afara asolamentului, deoarece o cultură rămâne pe același teren timp de 20 –30 ani.

La alegerea terenului importanța deosebită o are gradul de îmburuienare, care trebuie să fie cât mai mic în special cu specii perene: palamida, pir, costrei, susai, volbura.

Aplicarea îngrășămintelor:

Fosforul și potasiul se aplică anual toamna, iar azotul primăvara la pornirea în vegetație. Dozele recomandate sunt: fosfor 70 – 80 kg/ ha, recomandat sub formă de superfosfat. Azotul 60 – 80 kg/ha, îngrășământ pe baza de azot mai greu solubil, potasiu 40 – 60 kg/ha. Gunoiul de grajd se administrează înainte de înființarea culturii, sub arătura de desfundare, în cantitate de 30 – 50 t/ ha , bine fermentat.

Lucrările solului:

Pregătirea terenului începe cu arătura adâncă de toamna la 40 – 70 cm. Cu 3 – 4 zile înainte de plantare, se va lucra terenul cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți reglabili.

Înființarea culturii :

Înfiinșarea culturii se poate face toamna la sfârșit de septembrie - început de octombrie sau primăvara devreme, imediat ce se poate intra în câmp. Înainte de plantare se marchează terenul , distanțele de plantare 100 x 50 cm, norma: 20.000 but./ha + 10% pentru completarea golurilor (se vor planta în marginea solei ). Pentru plantare, butașii se fasonează, reducându-se sistemul radicular pana la 15 cm ( fără a distruge rădăcinile fasciculare), iar partea aeriană până la 10 –15 cm.

Lucrări de întreținere:

Acestea constau din prăsile mecanice: 4 – 5 pentru plantațiile tinere și 2 – 3 pentru cele aflate la maturitate. Prăsilele manuale, în număr de 2 –3, se fac in funcție de necesități. La culturile de 10 –12 ani se fac tăieri de regenerare primăvara foarte devreme, înainte de pornirea în vegetație. Dacă tăierile se fac toamna, culturile se vor bilona pentru ca plantele sa fie ferite de îngheț.

Erbicidare:

Lucrarea se poate face în perioada de repaus (toamna târziu sau primăvara devreme) cu Triflurex – 4l/ha, Afalon – 2 kg/ha sau in vegetație cu Basagran – 2 l/ha.

Lavanda simplă poate tolera îngheț și secetă. Lavanda spic nu poate tolera înghețul. Toate cele trei principale soiuri sunt sensibile la umiditate ridicată. Temperatura ridicată de vară afetează în mod negativ calitatea uleiului.

Lavanda necesită soluri luminoase, bine drenate, nisipoase sau lut nisipos, poate crește și pe solurile cu petriș. PH-ul solului trebuie să fie între 5,8 și 8,3.

TEHNICI DE RECOLTARE

Levănțica este o plantă de la care se recoltează florile cu partea aeriana pentru procesare și semințe pentru înființarea culturii.

Epoca de recoltare

Recoltarea se face pe vreme uscata si senină. Este bine sa înceapă cînd cca. 50% din flori au înflorit și sunt puține flori vestejite. Recoltarea se face de obicei la sfârșitul lunii decembrie și începutul lunii ianuarie , în funcție de sezon. Timpul recoltei poate fi de 4-10 zile, după care calitatea va scădea. Plantele destinate producerii de sămânță se recoltează când fructele ajung la maturitate pe majoritatea inflorescențelor.