Abuzul de poziție dominantă în domeniul telecomunicațiilor mobile și fixe

Introducere

Raţiunea principală a politicii în domeniul concurenţei (PDC) este determinată de faptul că piaţa nu poate, în mod natural, să funcţioneze normal, fiind necesare intervenţii din afară, care să-i asigure o evoluţie corespunzătoare. Este bine cunoscut rolul fundamental jucat de piaţă şi concurenţă în garantarea bunăstării consumatorilor, în realizarea unei repartiţii optime a resurselor şi în oferirea unei motivaţii puternice privind creşterea eficienţei şi a nivelului tehnic şi calitativ al producţiei. Totodată, principiul economiei de piaţă deschise nu implică existenţa unei atitudini pasive faţă de modul de funcţionare al pieţelor, ci dimpotrivă, impune menţinerea unei vigilenţe constante, pentru a permite mecanismelor pieţei să funcţioneze corect. Acest lucru devine cu atât mai necesar în actualul context mondial, al globalizării, caracterizat prin adâncirea integrării la nivelul pieţelor.

Concurenta

Conform teoriei economice, creşterea concurenţei pe piaţă va conduce la o mai bună alocare a efectelor, ca urmare a faptului că preţurile bunurilor şi serviciilor vor tinde către nivelul costurilor marginale. În condiţiile concurenţei perfecte, preţurile vor fi egale cu costurile marginale astfel încât profiturile vor fi zero. Ca atare, producătorii vor avea tendinţa să intervină pentru a-şi creşte profiturile, prin iniţierea unor măsuri care să ducă la restrângerea concurenţei. Într-o guvernare caracterizată prin „laissez-faire”, nu se va putea interveni împotriva unei asemenea opţiuni strategice.

Factorii care au contribuit la introducerea de reguli în domeniul concurenţei sunt de natură diversă şi au variat în timp.

Concurenţa reprezintă-preocuparea pentru asigurarea funcţionării corecte a regulilor jocului comercial din punct de vedere al autorităţilor publice, al companiilor şi al indivizilor,

Obiectivele politicii în domeniul concurenţei pot fi succint grupate în trei categorii:

1. Politica europeană în domeniul concurenţei (PDC) trebuie să garanteze unitatea pieţei interne şi să evite realizarea de înţelegeri între firme, de natură să afecteze comerţul intracomunitar şi manifestarea liberă a concurenţei (înţelegeri şi practice concertate);

2. Politica în domeniul concurenţei urmăreşte să împiedice situaţiile în care una sau mai multe firme caută să exploateze de o manieră abuzivă puterea lor economică în raport cu alte firme mai puţin puternice (abuz de poziţie dominantă).

3. De asemenea, PDC trebuie să împiedice acele intervenţii ale guvernelor statelor membre care pot falsifica regulile jocului liber al pieţei, prin discriminări în favoarea întreprinderilor de stat sau prin acordarea de ajutoare către anumite firme din sectorul de stat/privat (ajutoarele de stat).

Abuzul de pozitie dominanta

Pentru analiza pe care o vom face ne vom referi in principal la conceptul de poziţie dominantă.

Aproape toate legile concurentei au unele prevederi referitoare la abuzul de pozitie dominanta. Majoritatea legilor europene, inclusiv cea a Uniunii Europene, contin o prevedere expresa care interzice abuzul de pozitie dominanta. Totusi, acestea includ rareori o definitie a ceea ce inseamna abuzul de pozitie dominanta, insa multe dintre ele enumera exemple de comportamente care pot fi considerate ilegale

Legea nr. 21/1996 nu defineste in mod sistematizat si complet, notiunea de abuz de pozitie dominanta, limitandu-se ca, pe calea descrierii, in art 6 sa arate ca " este interzisa folosirea in mod abuziv a unei pozitii dominate detinute de catre unul sau mai multi agenti economici pe piata romaneasca ori pe o parte substantiala a acesteia, prin recurgerea la fapte anticoncurentiale care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea activitatii economice ori prejudicierea consumatorilor".

Lipsa unei definitii legale este prin diversitatea modalitatilor practice prin care se poate realiza abuz de poziţie dominantă enumerate insa nu limitativ ci doar cu titlu exemplificativ in art. 6 din Legea concurentei, dupa cum urmeaza:

Impunerea, in mod direct sau indirect, a preturilor de vanzare sau de cumparare, a tarifelor ori a altor clauze contractuale inechitabile si refuzul de a trata cu anumiti furnizori sau beneficiari

Practica preturilor inechitabile, fie ca sunt prea ridicate, fie ca sunt exagerat de scazute- impuse intr-o maniera abuziva, dezvaluie strategia unei intreprinderi de a urmari exclusiv maximizarea profiturilor sale .