Activitatea de comerț exterior a Chinei

Introducere – evolutia comertului

“Lasati China sa doarma, fiindca atunci când se va trezi, va zgudui lumea” spune zicala faimoasa a lui Napoleon, se pare ca el vedea peste veacuri. Din 1978, când Deng Xiaoping si-a îndreptat tara spre o cale a reformei economice, PIB-ul ei a crescut cu o medie de 9.5% pe an, de trei ori cât este rata în Statele Unite, si mai rapid decât în orice alta economie. Cifrele oficiale ar putea exagera putin rata cresterii, dar, cu toate acestea, China e posibil sa întreaca într-o zi Statele Unite ale Americii si sa devina liderul în economia mondiala.

Nivelul exporturilor a generat în ultimul sfert de secol o crestere medie a economiei de 9,6 procente. Anul trecut, exporturile chineze au crescut cu 28,4 %, atingând 631,6 miliarde de euro, în timp ce importurile s-au redus cu 17,6 procente , fiind evaluate la 547 miliarde de euro.

De fapt, China a fost cea mai mare economie de-a lungul unei bune parti a istoriei cunoscute. Pâna în secolul XV, China a avut cel mai mare venit pe cap de locuitor si a fost liderul în tehnologie al epocii. Dar apoi, pe neasteptate, si-a întors spatele lumii. Conducatorii sai au impus limite stricte asupra comertului international si au înasprit controlul lor asupra ramurilor economice. În 1820 ea detinea 30% din PIB-ul mondial. Totusi, în 1950, dupa un secol de anarhie, de dictatura militara, de ocupatie straina, dupa razboiul civil si conflictul cu Japonia, partea sa din productia mondiala a scazut sub 5% (toate cifrele masurate la paritatea puterii de cumparare).

Acum China recupereaza din terenul pierdut. Daca economiile dezvoltate doresc crestere economica rapida ele trebuie sa o obtina pe cale grea, prin inventarea de noi tehnologii sau prin adoptarea de metode de management mai bune. Dar tarile sarace, cel putin din punct de vedere teoretic, ar trebui sa reuseasca cresteri economice rapide deoarece ele pornesc cu niveluri scazute ale venitului si capitalului pe cap de locuitor. Cu politicile potrivite, si aici ma refer la politicile monetare si fiscale, tarile în curs de dezvoltare au o posibiliate uriasa sa se dezvolte rapid prin importul de capital, idei si tehnici de la economiile dezvoltate si prin folosirea pietelor tarilor bogate ca trambulina pentru dezvoltare. Desi China se afla în postura de întârziata, ea nu trebuie sa reinventeze roata, ci pur si simplu sa-si deschida economia spre idei de la lumea bogata – lucru pe care îl si face cu entuziasm.

Mare parte din cresterea economica a Chinei de-a lungul ultimului sfert de secol poate fi explicata prin rate ale investitiilor ridicate si migrarea lucratorilor de la ferme de subzistenta, unde productivitatea lor marginala se apropie de zero, catre fabrici mai productive în industrie. Dar cresterea economica a Chinei nu se bazeaza doar pe forta de munca ieftina: salariile sunt mai mici în India si Vietnam. China are de asemenea avantajele unei infrastructuri bune, a unei forte de munca educate, a unei rate a economisirii disponibila pentru investitii financiare si, cel mai important, are o economie extrem de deschisa.

Taxele vamale ale Chinei au scazut de la 41% în 1992 la 6% dupa ce s-a alaturat Organizatiei Mondiale a Comertului în decembrie 2001, facând disponibila cea mai scazuta taxa de protectie din toate tarile în curs de dezvoltare.

Multe bariere non-tarifare au fost deasemenea demolate. Mai mult decât atât, China a permis intrarea investitiilor straine, care au sprijinit cresterea prin sporirea stocului de capital fix si prin furnizarea de tehnologie noua si know-how managerial. Societatile asociate cu firme straine produc 27% din produsule industriale al Chinei. Guvernul chinez vizeaza în special SUA, ca principala sursa de capital si tehnologie. Produsele chinezesti sunt prezente în marile supermarketuri americane sau europene, iar companiile chineze achizitioneaza firme renumite si încep sa patrunda tot mai mult pe piata mondiala. SUA si Japonia, tari care au dominat piata mondiala în ultima jumatate a secolului XX, înregistreaza în ultimii ani încetiniri ale cresterii economice. În prezent încep sa se afirme noi economii în crestere, ca cea a Chinei, a Rusiei sau a Indiei.

China a avut de înfruntat multe obstacole pâna la cresterea economica: sistemul bancar fragil, lipsa unui sistem legal transparent, coruptia, riscul unor nelinisti sociale si politice cauzate de extinderea inegalitatilor în privinta venitului sau abuzul drepturilor omului, cât si poluarea grava a mediului.

Principala constrângere asupra cresterii economice a Chinei este inabilitatea sistemului sau financiar sa aloce capitalul în mod eficient, cu riscul asociat al unor împrumuturi proaste în sistemul bancar. Au existat cu siguranta investitii excesive în anumite sectoare, cum ar fi industria de automobile, otel si imobile, deci inevitabil unele proiecte s-au dovedi neprofitabile. Sistemul financiar trebuie sa fie reformat pentru a îmbunatati deciziile legate de investitii. Listarea bancilor de stat la bursa din Hong Kong este o solutie buna pentru a schimba structura si managementul acestora, dar privatizarea efectiva ar fi si mai utila. Discrepantele de la nivelul politic, diferenta între teoria comunista si dreptul la proprietate nu permit lasarea unui sector vital pentru guvernul chinez în mâinile unor persoane juridice, fie ele si autohtone.