Extras din proiect
Acreditivul documentar a apărut la începutul sec. al XIX-lea şi se regăseşte în arhivele băncilor din Paris, Amsterdam, Londra fiind utilizat în comerţul cu ţările din Extremul Orient. În accepţiunea modernă, acreditivul apare dupa primul război mondial şi ia o amploare deosebită după al doilea razboi mondial odata cu importurile masive din SUA pentru reconstrucţia Europei. Prima reglementare internaţionala a acreditivului a avut loc în 1933 cu ocazia Conferinţei de la Viena a Camerei de Comert International (CCI) care a adoptat documentul “Reguli şi uzanţe uniforme privitoare la acreditivul documentar”. Cu ocazia revizuirii acestor reguli în 1962, aproape toate băncile mai importante din lume au aderat la aceste norme internaţionale. Normele au cunoscut o serie de revizuiri şi completări, în forma actuala fiind cunoscute sub denumirea Reguli şi uzanţe uniforme cu privire la acreditivele documentare, Publicaţia 600 a Camerei de Comerţ Internaţional de la Paris, care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2007 .
Potrivit Publicaţiei 500, acreditivul documentar este definit ca orice angajament de plata asumat de o banca, indiferent cum este numit sau descris. In practica bancara, acreditivul documentar mai este cunoscut in engleza sub numele de Letter of Credit, Documentary Credit, Commercial Letter of Credit şi în variantele corespunzătoare din alte limbi, iar in limba romana s-a impus termenul de acreditiv documentar.
Pentru a defini acreditivul documentar se impune a se face referire la Regulile şi uzanţele uniforme privind acreditivul documentar din Publicaţia Camerei Internaţionale de Comerţ nr .500 ( 1993 ) care stipuleazã în art . 2 că :
" Pentru scopurile acestor articole , termenii ' acreditiv documentar '(Documentary credit ) şi 'scrisoare de credit stand - by' ( Standby Letter of Credit ), numiţi în continuare acreditiv, definesc orice aranjament, indiferent cum ar fi denumit sau descris, prin care o bancã (banca emitentã), acţionând la cererea şi dupã instrucţiunile unui client (ordonatorul), sau din partea bãncii :
( I ) trebuie să facă o plată sau la ordinul unei terţe părţi (beneficiarul) său trebuie să accepte şi să plăteascã cambii trase de beneficiar , sau
( II ) autorizeazã o altă bancă să efectueze o astfel de platã, sau să accepte şi să plătească astfel de cambii , sau
( III ) autorizează o altã bancă să negocieze, contra documentelor stipulate, dacă sunt îndeplinite condiţiile acreditivului .
Pentru scopurile acestor articole , filialele unei bănci în alte ţări sunt considerate bănci separate ."
UCP 500 cuprindea un numar de 49 de articole structurate astfel:
- Aplicabilitatea UCP –definiţii si concepte
- Forme şi tipuri de acreditive
- Datorii şi Responsabilităţi:
Proceduri de verificare a documentelor
Discrepanţe dintre documente şi notificari etc.
- Setul de Documente
- Concepte asociate AD:
Termene de livrare/valabilitate, preţ, cantitate, locul prezentării documentelor etc.
- AD trasferabil
- Sarcini şi Proceduri
UCP 600 reprezintă ultima revizie a Camerei Internaţionale de Comerţ cu sediul în Franţa, care guvernează utilizarea acreditivelor documentare. Această ultimă reglementare a intrat in vigoare de la 1 ianuarie 2007 şi cuprinde 39 de articole care reprezintă un ajutor în munca bancherilor, avocaţilor, importatorilor, exportatorilor şi tuturor celor implicaţi în tranzactionarea internaţională a acreditivului documentar.
Această revizie a Regulilor şi uzanţelor uniforme privind acreditivul documentar (prescurtat UCP – Uniform Costom and Practice for Documentary Credits) este a şasea incepând din 1933, cand a fost pentru prima dată promulgată. Reprezintă rezultatul a trei ani de muncă a Camerei Internaţionale a Comerţului (ICC). Datorită discrepanţelor apărute în derularea acreditivului documentar, CCI Paris a decis impunerea unui nou set de reguli şi uzanţe. Acestea s-au concretizat în elaborarea UCP 600 ce a adus o serie de revizuiri existentului UCP 500.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Analiza Comparativa UCP 500 - UCP 600.doc