Analiza Costurilor - Timpuri 2002 SRL

Proiect
7/10 (1 vot)
Domeniu: Comerț
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 11 în total
Cuvinte : 3489
Mărime: 26.06KB (arhivat)
Publicat de: Corneliu Dobre
Puncte necesare: 5
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREŞTI FACULTATEA DE COMERŢ

Extras din proiect

I. Introducere

Întreprinderea este cea mai evoluată soluţie socio-tehnică dezvoltată până în prezent prin care oamenii obţin mijloacele de subzistenţă. Ea este rezultatul procesului de adâncire a diviziunii muncii şi schimbului pe pieţe, fiind soluţia alternativă la autoconsum.

Întreprinderea se defineşte ca o îmbinare de resurse (idei, credibilitate, bani, management, energie, informaţii, bunuri materiale, organizare, mărci de produse etc.) prin care oamenii produc bunuri şi servicii ce vor fi vândute pe pieţe la un preţ suficient ca să asigure remunerarea corectă a tuturor celor (proprietarii, salariaţii, statul, băncile) care contribuie la funcţionarea ei.

Întreprinderea se identifică prin anumite elemente de individualizare: ea are un nume (firmă), o naţionalitate, un sediu, fiind organizată într-una din formele juridice permise de lege (persoană fizică autorizată, asociaţie familială, societate comercială, cooperativă etc.).

Societatea comercială este acea persoană juridică (instituţionalizată), creată în temeiul unui contract de societate prin care două sau mai multe persoane (fizice sau juridice) convin ca, prin aporturile individuale, să constituie un fond social comun din a cărui exploatare, prin săvârşirea de acte şi/sau fapte de comerţ, să obţină un profit pe care să-l împartă (conform învoielii) între ele.

Societatea cu răspundere limitată (SRL)

Caracteristici

• garantarea se face numai cu patrimoniul social iar asociaţii răspund în limita părţilor sociale

• limitarea la maxim de 50 de asociaţi

• capital social minim 2.000.000 lei

Avantaje

• răspunderea limitată a asociaţilor

• limita minimă a capitalului de 2 min. lei

• control asupra managementului afacerii

• poate avea un singur asociat

Dezavantaje

• obiectele de activitate permise sunt limitate

• o persoană poate fi asociat unic al unui singur SRL

Prezentarea întreprinderii

Denumirea întreprinderii este S.C. TIMPURI 2002 S.R.L., persoană juridică romană cu forma de proprietate: societate comercială cu raspundere limitata care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile în vigoare cu propriul statut al societăţii şi contractul colectiv de muncă.

Sediul social: judeţul Prahova, localitatea Baicoi, str. Primaverii, nr. 19

Cod unic de înregistrare: 15045167

Nr. Registrul Comerţului: J 29/ 1353/ 2002

Obiectul de activitate îl constituie comertul cu amanuntul in magazine nespecializate, cu vanzare predominant de produse nealimentare.

Activitate preponderentă (cod şi denumire clasă CAEN): 4719 – comertul cu amanuntul in magazine nespecializate

Natura capitalului: societate cu capital privat

Capital social subscris şi vărsat: 200 RON

Cifra de afaceri: 23381 RON

Profit net: 1693 RON

Asociaţi principali: Anghel Carmen – 60 %

SC LUNA SRL – 40 %

Total – 100.00%

Numărul total de salariaţi: 1, dintre care:

• cu contract de muncă: 1 persoana

II. Identificarea costurilor

Analiza costurilor reprezintă o tehnică de evaluare a performanţelor întreprinderii care ajută la reflectarea modalităţilor de utilizare a potenţialului material şi uman al întreprinderii şi la identificarea rezervelor de reducere a costurilor existente în întreprindere.

Analiza costurilor permite:

1. introducerea consumurilor tehnologice (reţetelor) şi generarea automată a bonurilor de consum

2. generarea automată a bonurilor de consum în funcţie de producţia lansată

3. urmărirea consumurilor pe fiecare produs, lot, comandă prin compararea consumurilor normate cu cele reale

4. urmărirea stadiului realizării producţiei pe faze

5. obţinerea de rapoarte detaliate cu privire la eficienta consumurilor de materiale şi/sau manopera atât în detaliu cât şi pe secţie sau societate

Preview document

Analiza Costurilor - Timpuri 2002 SRL - Pagina 1
Analiza Costurilor - Timpuri 2002 SRL - Pagina 2
Analiza Costurilor - Timpuri 2002 SRL - Pagina 3
Analiza Costurilor - Timpuri 2002 SRL - Pagina 4
Analiza Costurilor - Timpuri 2002 SRL - Pagina 5
Analiza Costurilor - Timpuri 2002 SRL - Pagina 6
Analiza Costurilor - Timpuri 2002 SRL - Pagina 7
Analiza Costurilor - Timpuri 2002 SRL - Pagina 8
Analiza Costurilor - Timpuri 2002 SRL - Pagina 9
Analiza Costurilor - Timpuri 2002 SRL - Pagina 10
Analiza Costurilor - Timpuri 2002 SRL - Pagina 11

Conținut arhivă zip

  • Analiza Costurilor - Timpuri 2002 SRL.doc

Ai nevoie de altceva?