Aparatul de fotografiat

INTRODUCERE

Electronica reprezintă o disciplină cu caracter tehnic şi ştiinţific, care se ocupă cu studiul sistemelor fizice neliniare electric (dispozitive electronice) şi al circuitelor care includ aceste elemente (circuite electronice).Aceasta a luat naştere ca o ramură a electronicii iar, datorita progreselor deosebite din ultimii ani, electronica a ajuns să fie o componentă esentială a vieţii moderne.

Mărfurile electronice acoperă o arie foarte vastă, fiind prezente în oricare domeniu de activitate.În cele ce urmează, nu va fi abordată decât una dintre numeroasele grupe de mărfuri ce ţin de această disciplină :aparatele video, îndeosebi aparatele de fotografiat.

Aparatele video formează o grupă de produse destinate marelui public ce realizează captarea, prelucrarea, înregistrarea şi redarea pe cale electronică a imaginii şi sunetului. Captarea imaginii se realizează cu ajutorul unui traductor (tub videocaptor sau matrice de celule semiconductoare) care o transformă în semnal electric de videofrecvenţă (cu frecvenţa de maxim 5-10 MHz), iar sunetul este transformat în semnal de audiofrecvenţă de către microfon.

Din această grupă de mărfuri fac parte:

- camerele video simple şi cu înregistrare;

- casetoscoapele;

- cititoarele de compact discuri video;

- aparatele de fotografiat electronice;

- panourile cu cristale.

1.EVOLUŢIA APARATULUI DE FOTOGRAFIAT

Premergătorul camerei de fotografiat a zilelor noastre a fost “camera obscura”.Camera obscura era un instrument ce consta

într-o încăpere întunecată sau o cutie, în care lumina putea pătrunde printr-o lentilă convexă, formând astfel o imagine a obiectelor externe pe o suprafaţă din hârtie sau sticlă, plasată în locul de focalizare al lentilei.

Camera obscură a fost, se pare, inventată mai întâi de către un om de ştiinţă irachian Ibn al-Haytham (Alhazen), aşa cum el însuşi afirmă în cartea sa „Optică” (1015-1021).Omul de ştiinţă Robert Boyle şi asistentul acestuia, Robert Hooke au proiectat, ulterior, camera obscură portabilă (în anii 1660).

După această dată, referirile la ceea ce a început să se numească “camera obscurã”, au devenit din ce în ce mai frecvente. Fizicianul şi profesorul de matematică din Milano, Girolamo Cardano (1501 – 1576), introduce în gaură o “rotunjime făcută din sticlă” o lentilă convexă – obţinând o imagine mult mai luminoasă şi mai clară.

Urmează alte ameliorări, cum ar fi cea a lui Daniel Barbaro care propune în 1568 acoperirea marginilor lentilei, lăsând numai o deschidere mică la mijloc – diafragma de azi – pentru obţinerea unor imagini mai clare.

În 1573 Igantio Danti recomandă utilizarea unei oglinzi concave pentru redresarea imaginii şi în 1585 Giovani Battista Benedetti sugerează adoptarea unei lentile biconvexe.Dar toate aceste cunoştinţe nu circulau decât în lumea restrânsă a fizicienilor, astronomilor şi matematicienilor. Cel care le-a conferit o mare răspândire a fost omul de ştiinţă Giovani Battista Porta (1538 – 1615).

Bogăţia informaţiilor date de Porta şi talentul lui de a îmbina date ştiinţifice cu sfaturi practice şi aplicaţii distractive (în cartea sa “Magiae naturalis”, tradusă în principalele limbi europene şi în arabã, retipărită în nenumărate ediţii) au contribuit ca în mare măsură “camera obscură” să devină cunoscută publicului obişnuit.

Cu timpul, mai ales pentru realizarea unor lucrări topografice, camera obscură devine mai mică, portabilă, putând fi instalată chiar şi într-un cort.

Sir Henry Wattson descrie cortul folosit de vestitul astronom german Johann Kepler (1571 – 1630) pentru a desena cu o mare precizie în toate detaliile un peisaj panoramic. Cu ajutorul unui telescop, imaginea era proiectată pe o hârtie şi Kepler, ghemuit în cortul întunecos, o reproducea desenând toate formele. Apoi cortul era învârtit ca o moară de vânt, în jurul axului şi operaţia era reluată până când se completa turul de orizont.

Dar micşorarea şi portabilitatea camerei obscure merg şi mai departe. Influenţat de poveştirile unui călător care văzuse în Spania cutii atât de mici încât puteau fi purtate sub o pelerină, învăţatul iezuit din Würzburg, Kaspar Schott (1608 – 1666), publică în a sa “Magia optică” (1657), prima descriere a unei mici camere obscure formatã din două cutii. Imaginea formată de un tub ajustabil care conţinea două lentile convexe putea fi văzută din exterior printr-o gaură, astfel că nu mai era nevoie ca cineva să intre în camera obscură.

Matematicianul francez Pierre Hérigone, descrie un “pocal magic” cu care gazda putea să-şi urmărească musafirii fără ca aceştia să observe ceva. Razele de luminã intrau printr-o lentilă convexã în piciorul pocalului, erau deviate de o oglindã fixatã la 45° şi imaginea se forma pe suprafaţa vinului alb şi tulbure.