Cafeaua

„Cafeaua trebuie să fie neagră ca noaptea, tare ca moartea, dar dulce ca iubirea”

(Proverb turcesc)

Energie cu zaţ, cafeaua, această „băutură a diavolului”, face parte din meniul matinal al oricărui om, punând în priză mintea şi sufletul. Mai mult, oriunde ne-am afla, cu prietenii, cu familia sau clienţii, cafeaua este întotdeauna prezentă în ceaşca din faţa noastră. Ritual, „viciu”, plăcere sau pur şi simplu remediu împotriva oboselii, este unul dintre bunurile care atrage tot mai mulţi adepţi. Se pare că 9 persoane din 10 consumă cel puţin o dată pe zi unul dintre următoarele sortimente de cafea: cafea instant, naturală, 3în1 şi cappuccino, iar un român din 3 are asupra lui (pe birou, în geantă, în torpedou etc) un plic de cafea solubilă. Succesul sacket-urilor de cafea solubilă se datorează rapidităţii sale de preparare şi scăderii timpului alocat cafelei de dimineaţă.

1. Istoria cafelei

Cafeaua este o băutură de culoare neagră ce conţine cofeină care se obţine din boabe de cafea prăjite şi măcinate conţinând vitamina PP (acid nicotinic sau niacină).

Savurosul stimulent are o istorie la fel de bogată ca gustul care l-a consacrat. Triburile autohtone din Africa măcinau boabele nedecorticate şi amestecau pasta cu grăsime animală până ce obţineau nişte bile pe care le consumau războinicii. Efectul stimulator al cafelei a fost asociat de multe ori cu un anumit extaz religios, practicat de vraci şi preoţi.

Povestea cafelei a început în Africa de Est, în anul 850, pe platourile înalte din Etiopia, regiunea Abyssinia, zona Kaffa. Legenda spune că un păstor de capre, pe nume Kaldi, a observat efectul revigorant al cafelei asupra caprelor sale care au mâncat fructele roşii din arbuşti. El însuşi gustă fructul şi se simte revigorat. Nişte călugări, văzându-l dansând cu caprele, fierb misticele boabe pentru a-i ajuta să stea treji noaptea pentru ceremonii.

O altă poveste ne spune că un derviş a fost exilat în deşert. Pe când mergea fară ţel, o voce îi şopteşte sã consume fructul, pe care încearcă în zadar să-l înmoaie în apă. Bând pur şi simplu lichidul, crede că este un semn de la Allah că a supravieţuit şi recomandă tuturor reţeta.

Timp de mai multe secole, provincia Zemen din peninsula Arabică a fost singura sursă de cafea din lume. Cererea era foarte mare, iar boabele care părăseau portul Yemenit Mocha erau foarte bine păzite. Nu era permis ca nici o plantă fertilă să iasă din ţară.

În ciuda restricţiilor, pelerinii musulmani la Mecca au adus clandestin arbori de cafea în ţările lor de origine, şi astfel în scurt timp s-au înfiinţat plantaţii în India.

De asemenea, cafeaua a ajuns şi în Europa prin Veneţia, unde flotele comercializau parfumuri, ceaiuri, pigmenţi şi ţesături cu negustorii arabi de-a lungul rutei mirodeniilor.Mulţi comercianţi europeni s-au obişnuit să bea cafea peste ocean şi au adus-o cu ei. Băutura a câştigat în popularitate când comercianţii stradali au început să o vândă.

În 1475 se deschide primul magazin de cafea, Kiva Han, în Constantinopol, în Imperiul Otoman. Totodată legea turcească permite femeii sã divorţeze dacă soţul său nu îi aduce zilnic raţia de cafea. Un episod interesant se consumã în 1511, când Khair Beg, un guvernator corupt din Mecca, vrea sã interzică butura pe motiv că poporul i se împotriveşte din cauza ei. Sultanul însă, care consideră băutura sacră, ordonă uciderea guvernatorului. Cafeaua, declarată băutură permisă creştinilor de către Papa Clementin al VIII-lea, este adoptată de Europa în momentul în care se deschide prima cafenea la Veneţia, locul unde a fost creat brand-ul Doncafe.De atunci, italienii prepară cafeaua în modul lor unic şi creează reţete originale. În 1903 a fost inventată prima maşină espressor, iar în următorii ani italienii cuceresc lumea cu preparatele lor din cafea.

În 1645, urmată de una în Paris, în 1672. La 1700 există chiar 2000 de cafenele în Londra. Interesant este şi faptul că în Brazilia industria cafelei debuteazã cu legătura extraconjugala dintre colonelul brazilian Francisco de Melo Palheta şi soţia guvernatorului francez din Guyana, care îi trimite amantului un buchet de flori în care ascunde nişte lăstari de arbore de cafea. Băutura care prilejuieşte numeroase întâlniri şi ipostaze de socializare primeşte chiar o odă din partea lui Johann Sebastian Bach, în 1732.