Dinamica și structura comerțului exterior al României (1859-1939)

INTRODUCERE

Un important factor în afirmarea economiei româneşti dar şi în probarea capacităţii şi a gradului său de dezvoltare l-a constituit comerţul.

Comerţul constituie barometrul economiei naţionale, un factor de realizare al acesteia, de stimulare a dezvoltării sale. Nivelul comerţului reflectă în mare măsură gradul dezvoltării economiei naţionale, competitivitatea acesteia.

Comerţul reprezintă o categorie economică,proprie producătoare de mărfuri, care exprimă relaţiile economice ce se stabilesc între oameni în cadrul schimbului de mărfuri şi de activităţi.

Comerţul a apărut odată cu autonomia producătorilor, cu ce-a de-a treia diviziune socială a muncii, care corespunde cu apariţia negustorilor, ca o clasă ce nu se mai îndeletniceştecu producerea, ci numai cu schimbul marfurilor produse de altii si odata cu aparitia banilor metalici(moneda batuta), care faciliteaza realizarea schimbului, prin descompunerea lui in acte - vanzarea(marfa-bani) si cumpararea (bani-marfa) ce pot fi separate in timp si spatiu.

Comertul este activitatea de mijlocire a schimbului, separata de productia propriu-zisa, avand ca functie principalainfaptuirea distributiei marfurilo, potrivit relatiei: bani-marfa-bani.

Pentru orice tară participarea la circuitul economic mondial nu este un obiectiv cu o importanţa in sine, ci este o necesitate obiectivă generată de numerosi factori, deoarece existenta productiei de marfuri determinata pe de o parte de existenta mai mulor forme de proprietate asupra mijloacelor de productie/produselor muncii, in mod obiectiv impune mentinerea tuturor categoriilor economice specifice, si anume: marfa, pret, bani, comert etc.

Complexitatea economică modernă, gradul inalt de diversificare al activităţilor si ritmurile rapide ale progresului tehnic fac ca nici o ţara,fie mare sau mică să nu-şi mai poata asigura dezvoltarea economică şi socială fără schimburi economica tot mai intense cu exteriorul.

I. EVOLUTIA COMERTULUI EXTERIOR AL ROMANIEI

Anii 1874-1875 marchează inceputul unei noi etape in evolutia comertului exterior care va pune amprenta unor noi intocmiri si a unor reinoiri in desfasurarea acesteia.

Schimburile comerciale romane au cunoscut in ultimele decenii ale sec XIX –lea o crestere continua si foarte rapida cu dinamica comertului exterior European.

Aceasta situatie este favorizata si de cresterea cererii pe piata europeana.

Astfel s-a ajuns la marirea de trei ori a productiei interne de cereal, principalul articol in exportul Romaniei si totodata la modernizarea retelelor de transport.

Comertul international reprezinta unul dintre cele mai importante domenii ale reformei economice in tarile de tranzitie.Din acest punct de vedere Romania a adoptat o serie de politici economice destinate ajustarii geografice ale schimburilor sale comerciale si menite sa amelioreze termenii comertului exterior printr-o restructurare inter-ramuri a bunurilor exportate.

In anii 1859-1914 comertul exterior al României a fost marcata de existenta celor doua tipuri de politica economica adoptata de statul roman:

- Regimul liberului schimb: 1859-1885

- Regimul protecţionismului: 1886-1914

- Regimul liberului schimb (1859-1885)

Politica liberului schimb de care era interesata mosierimea si burghezimea comerciala, pentru a plasa produsele pe pietele straine,s-a concretizat in incheierea unei serii de conventii comerciale cu statele din centrul si apusul Europei.

Prima conventie a fost incheiata in anul 1875, pentru o perioada de 10 ani cu Austro-Ungaria.fiind o expresie a politicii „liberului schimb”, conventia stipula ca Romania putea sa-si plaseze in Austro-Ungaria produsele agricole, iar acesta din urma, pe baza de reciprocitate, beneficia de scutiri si reduceri mari de taxe vamale pentru produsele pe care le plasa pe piata romaneasca.

Liberul schimb era considerat ca fiind impropriu si daunator pentru stadiul de dezvoltare al Romaniei si in general, cum sustinea A.D.Xenopol –„un total funest popoarelor incepatoare”.