Rolul concurenței în economia de piață

INTRODUCERE

Succesul organizaţiilor contemporane, indiferent de natura şi mărimea lor, îşi are sorginta în calitatea strategiilor pe care le adoptă şi le aplică.

Condiţionarea decisivă a performanţelor, organizaţiilor de conţinutul strategiilor, devenită în ultimile decenii, evidente pentru cvasitotalitatea agenţilor economici şi managerilor din ţările dezvoltate, explică avalanşa de cercetări, studii, cursuri şi consultanţe având drept obiect strategiile.

Concretizarea esenţială a proviziunii, strategiile şi politicile jalonată dezvoltării fiecărei întreprinderi, de conţinutul lor depinzând adesea decisiv eficacitatea interfaţei cu suprasistemele din care face parte., măsura în care acestea îşi menţin şi amplifică segmentul de piaţă ocupat. Este evident că impunerea strategiei ca o componentă esenţială a managementului atât în planul teoriei cât şi a practicii crearea sa în prim planul managementului contemporan din ţările dezvoltate este valabilă pentru toate tipurile de organizaţii macro şi microeconomice.

Fireşte cel mai frecvent regăsim strategia la nivelul firmei, componenta economică de bază a economiei. Aceasta nu înseamnă că este mai puţin importantă la nivel de economie raţională. Părerea noastră este că o activitate economică performantă, într-un anumit spaţiu, nu poate fi realizată dacă nu se dispune de o strategie naţională concretă, fondată pe obiective competitive, riguros definite şi fundamentate sub aspectul vectorilor de creştere economică, al resurselor şi al sincronizărilor temporale care să asigure un context emoţional, favorizat elaborării şi implementării de strategii competitive de către firme .

CAPITOLUL 1. IMPORTANTA SI ROLUL CONCURENTEI IN ECONOMIA DE PIATA

1.1.Definirea conceptului de concurenţă

Atat din perpectiva conceptelor si modelelor teoretice, cat si din cea a realitatilor faptice, concurenta este organic asociata sistemului economic de piata. Cele doua criterii pe baza carora este apreciata natura unei economii ca fiind de piata sunt, pe de-o parte, existenta concurentei in economia respective, si , pe de alta parte, formarea preturilor prin confruntarea cererii cu oferta.

Pe masura ce stiinta economica a evoluat de la o finalitate preponderant explicative catre una aplicativ-transformatoare in raport cu realitatea, abordarea concurentei a inregistrat o rafinare si nuantare progresiva. Prin convergenta achizitiilor economiei politice cu cele, de data mai recenta, din stiintele de gestiune, s-a ajuns la concluzia ca nu numai piata propiu-zisa, ci si spatial intra-organizational al intreprinderii sunt susceptibile sa ocazioneze manifestari de concurenta; aceasta genereaza standarde de performanta, distinge succesul de esec si departajeaza agentii economici pe criteriul performantei .

Paradoxal, desi este prezenta si activa la o scara atat de extinsa in sistemele socio-umane, concurenta este, de cele mai mute ori, teoretizata doar implicit de stiinta economica traditionala, in absenta unei definitii consensuale, concureta este referita sub forma unei reprezentari tipologice a diverselor structuri de piata – de la idealul pietei cu concurenta perfecta la realitatea diverselor forme de piata cu concurenta imperfecta.

Aportul stiintelor de gestiune la demersul de operationalizare a conceptului de concurenta a condus, mai ales in ultimele doua decenii, la asimilarea lui deplina in gandirea si practica manageriala. Profesorul Michael Porter de la Harvard Business School a fundamentat, in acest sens, conceptele de strategie concurentiala si avantaj concurential (-Porter, 1985), carora li se adauga cel de gestiune concurentiala din terminologia francofona.

Polivalenta de sensuri ale conceptului de concurenta poate fi relevata prin punerea in evidenta a urmatoarelor sale ipostaze:

-Concurenta ca tip de relatie intre agentii economici;

-Concurenta ca atribut al comportamentului unui agent economic elementar (comportamentul concurential);

-Concurenta ca situatie caracteristica a mediului de afaceri (mediul concurential;

- Michael Eugene Porter (n. 1947) - profesor universitar la Harvard Business School, cu specializare în managementul academic şi economie, fondatorul unei organizatii nonprofit numite „Initiative for a Competitive Inner City” şi unul dintre fondatorii „The Monitor Group ”. Principalele lui obiective academice se concentrează pe modul în care o firmă sau o regiune isi poate construi un avantaj competitiv si dezvolta strategii competitive.

Ca tip de relatie intre agenti economici concreti, concurenta prezinta un caracter tensional, de rivalitate; agentii implicate se confrunta pentru a ocupa, mentine sau extinde pozitii de piata care, in final, se vor dovedi accesibile numai unora dintre ei. De aceea, in analiza strategica la nivel de firma, metodologia clasica, bazata pe puncte forte, puncte slabe, sanse si pericole (SWOT), plaseaza firmele rivale la originea amenintarilor semnificative pentru succesul oricarei strategii adoptate.

Din punct de vedere al comportamentului pe piata, concurenta este aceea care determina pe fiecare agent economic sa-si promoveze exclusiv propriul sau interes.

O tema de interes major, inclusiv din perspective demersurilor de integrare economica, o reprezinta pozitia statului in raport cu problematica mediului de afaceri concurential. Este de remarcat faptul ca, in principiu, statul este pus in situatia de a promova doua categorii de actiuni , associate de o maniera aparent paradoxala:

-Pe de o parte, statul, actionand in virtutea interesului public ca piata sa functioneze subordonat consumatorilor , si nu sub dominatia producatorilor ofertanti, este angajat in directia promovarii si protectiei concurentei;

-Pe de alta parte, ratiuni superioare de ordin economic, dar si social, politic sau strategic pot determina, in conditii speciale, adoptarea de politici protectioniste sau de limitare a concurentei in anumite sectoare, de exemplu, prin instituirea de monopoluri publice.