Schimbări în Structura Avantajelor Competitive Naționale După Anii 70

Dezvoltarea în anii 60 a unor ţări importante ca Statele Unite ale Americii, Elveţia, Suedia şi Germania a determinat apariţia unor schimbări importante în structura avantajelor competitive naţionale. Noi state s-au transformat în competitori internaţionali ocupând primele poziţii în principalele domenii de activitate: industrie, comerţ, agricultură, etc.

- JAPONIA

Ridicarea Japoniei după cel de-al doilea Război Mondial este cel mai elocvent exemplu în acest sens. Pentru a înţelege modificările care au avut loc în structura avantajelor competitive naţionale este necesar prezentarea atât a industriilor în care Japonia a devenit competitiva pe plan internaţional, cât şi a industriilor în care aceasta ţară a rămas în urmă.

Japonia nu dispunea de resurse naturale de producţie, fapt ce a împiedicat-o să înregistreze succese într-o serie de domenii ca: agricultura, producţia de lemn, etc. O altă slăbiciune a Japoniei o constituia şi lipsa de capital. Pentru a creea capitalul necesar dezvoltării, guvernul japonez a adoptat o serie de legi care încurajau investiţiile. Japonezii au pus, de asemenea un mare accent pe educaţie; cele mai multe firme japoneze suportau pregătirea angajaţilor prin tranning-uri şi specializare în străinătate. Japonia pune un mare accent pe tehnologie şi cercetare; statisticile internaţionale clasifică astăzi Japonia drept exportator net de tehnologie, acest lucru fiind considerat unul dintre principalele lucruri care au dus la dezvoltarea industriilor japoneze. Un alt factor important în dezvoltarea Japoniei şi de asemenea cel mai adesea criticat, îl reprezintă informaţiile economice. Acestea ajută companiile japoneze să măsoare în mod constant progresul pe care îl înregistrează comparativ cu firmele concurente.

În acelaşi timp companiile japoneze se confruntau şi cu o serie de dezavantaje, între care numărul mare de şomeri şi lipsa factorilor naturali de producţie jucau un rol important. Acest lucru a determinat creşterea interesului pentru inovaţie; spre exemplu dependenţa de energie străină a condus la reducerea consumului de energie, firmele japoneze creând echipamente şi produse tehnologice bazate pe componente puţine şi consumatoare de energie minimă, fapt ce le-a propulsat pe primele poziţii în clasamentele internaţionale. Firmele japoneze au profitat şi de pe urma creşterii monedei naţionale începute în anul 1973; fiecare „şoc” suferit de Japonia a reprezentat de fapt un stimul puternic pentru progres şi inovaţie în industria japoneză. Japonia a fost cu adevărat unică, în acest sens.

- CEREREA INTERNĂ

Cererea internă s-a dovedit unul dintre cei mai importanţi factori determinanţi ai avantajelor competitive naţionale în industriile japoneze. Piaţa internă şi nu pieţele străine a condus industria japoneză spre dezvoltare; doar mai târziu exporturile au devenit semnificative. Trebuie să recunoaştem însă că piaţa internă a Japoniei este destul de mare, cu aproape 120 de milioane de persoane, şi, mai mult, poporul japonez este, din punct de vedere cultural şi etic, foarte naţionalist. Rata de pătrunderea pe piaţa japoneza este foarte ridicata. Informaţia, dorinţa pentru ultimul model, omogenitatea culturala au avut un puternic efect asupra dezvoltării. In afara de cumpărătorii industriali, intensa rivalitate interna existentă in industrii si puternica tendinţă de imitare determinau alte companii să urmeze repede daca o companie importantă cumpăra un produs sau un serviciu nou. Un rezultat al pătrunderii rapide a fost exploziva creştere internă şi saturarea timpurie. Începând cu anii 60 piaţa interna pentru un produs nou ajungea rapid la maturitate in Japonia, in timp ce in alte ţări era abia în creştere. Saturare interna a dus şi la o creştere rapidă a exporturilor.