Suplimentele alimentare și nutritive - importanța etichetelor

1.Etichetarea şi importanţa etichetării

1.1 Scopul etichetării

Scopul etichetării produselor alimentare este de a garanta accesul consumatorilor la informaţii complete cu privire la conţinutul şi compoziţia produselor, pentru a proteja sănătatea şi interesele acestora. Alte informaţii pot oferi detalii despre o caracteristică specifică a produsului, cum ar fi originea sau procedeul de fabricaţie. Unele produse alimentare, cum ar fi organismele modificate genetic, alimentele alergenice, alimentele destinate sugarilor sau chiar diverse băuturi fac, de asemenea, obiectul unor reglementări specifice.

1.2 Conţinutul etichetei

Etichetarea anumitor produse nealimentare trebuie să conţină informaţii specifice, pentru a garanta siguranţa utilizării şi pentru ca utilizatorii să poată efectua o reală alegere. În plus, ambalarea produselor alimentare trebuie să respecte anumite criterii de fabricaţie, pentru a se evita contaminarea acestora.

Acest subiect este tratat în directiva 2000/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 martie 2000 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la etichetarea şi prezentarea produselor alimentare, precum şi la publicitatea acestora.

Directiva se aplică produselor alimentare destinate a fi livrate ca atare consumatorului final sau restaurantelor, spitalelor, cantinelor şi altor colectivităţi similare. Ea nu se aplică produselor destinate a fi exportate în afara Uniunii Europene (UE).

- MENŢIUNI OBLIGATORII DE ETICHETARE

Etichetarea produselor alimentare trebuie să conţină anumite menţiuni obligatorii. Aceste menţiuni trebuie să fie uşor de înţeles şi uşor vizibile, lizibile şi să nu poată fi şterse. Anumite menţiuni trebuie să figureze în acelaşi câmp vizual.

Atunci când produsele alimentare sunt preambalate, menţiunile obligatorii figurează pe preambalaj sau pe o etichetă ataşată acestuia.

Menţiunile obligatorii acoperă:

a.denumirea de comercializare;

b.lista ingredientelor care sunt enumerate în ordinea descrescătoare a ponderii lor şi sunt desemnate prin denumirea lor specifică, în conformitate cu anumite derogări prevăzute în anexele I, II, III şi IIIBis. În cazul ingredientelor care aparţin mai multor categorii, este indicată categoria care corespunde funcţiei sale principale în cazul produsului alimentar respectiv.

În anumite situaţii, menţionarea ingredientelor nu este solicitată în cazul:

1. fructelor şi legumelor proaspete;

2. apelor gazoase;

3. oţeturilor de fermentaţie;

4. brânzeturilor, untului, laptelui şi smântânii fermentate;

5. produselor care conţin numai un singur ingredient, cu condiţia ca denumirea de comercializare să fie identică cu numele ingredientului sau să permită stabilirea naturii ingredientului fără riscul de a fi confundat.

Anumiţi aditivi şi anumite enzime nu sunt considerate ingrediente; este vorba de componenţii care sunt utilizaţi ca auxiliari tehnologici sau care sunt conţinuţi într-un ingredient fără a mai îndeplini nicio funcţie tehnologică în produsul finit;

c.cantitatea ingredientelor sau a categoriilor de ingrediente exprimată în procente. Această menţiune se aplică atunci când ingredientul sau categoria de ingrediente:

6. figurează în denumirea de comercializare sau sunt în general asociate cu denumirea de comercializare de către consumator;

7. sunt puse în evidenţă în etichetarea prin cuvinte, imagini sau o reprezentare grafică sau;