Teoria Comerțului Internațional

Cap.1 TEORIA CLASICĂ A COMERŢULUI INTERNAŢIONAL

Privind retrospectiv evoluţia teoriei comerţului internaţional, bazele ei se regăsesc în lucrările economiştilor clasici englezi. În Avuţia naţiunilor scrisă de Adam Smith în 1776 şi în Principiile economiei politice şi impunerii fiscale, elaborată de D.Ricardo şi aparută în 1826, se află diseminate primele teoretizări ale aspectelor fundamentale ale specificităţii activităţii de comerţ exterior.

Preluate şi dezvoltate de numeroşi continuatori, ele au dus la conturarea teoriei comerţului internaţional. Împreună cu Finanţele internaţionale, Teoria comerţului internaţional formează corpul teoretic al Economiei internaţionale, recunoscută ca secvenţă distinctă a Teoriei economice generale.

1.1 Delimitarea obiectului de analiză al teoriei comerţului internaţional

Problema fundamentală a teoriei economice generale o constituie alocarea optimă a resurselor. Este vorba, deci, de criteriile de structurare judicioasă a economiei naţionale pe sectoare şi domenii de activitate. Transpusă pentru cazul economiilor naţionale deschise, problema fundamentală a analizei economie o constituie optimizarea structurii specializării internaţionale şi participarea avantajoasă la comerţul internaţional.

În consecinţă, nucleul obiectului de analiză al teoriei comerţului internaţional îl reprezintă fundamentarea criteriilor cu valoare explicativă şi, totodată, normativă pentru participarea ţărilor la diviziunea muncii şi comerţul internaţional.

Privite în aplicabilitatea lor teoretică şi practică, criteriile de structurare a specializării internaţionale şi a comerţului exterior dezvăluie noi probleme care se înscriu în completarea sferei de cuprindere a obiectului de analiză al teoriei comerţului internaţional, şi anume:

-definirea avantajelor pe care le degajă specializarea internaţională şi structurarea exporturilor şi a importurilor după anumite criterii;

-explicarea modului de repartiţie şi însuşire a acestor avantaje de către partenerii de schimb;

-formularea de recomandări de politică comercială care să asigure maximizarea acestor avantaje.

Aceste probleme principale care constituie obiectul teoriei comerţului internaţional au fost sesizate încă de la începuturile analizei teoretice a schimburilor comerciale internaţionale de mercantilişti şi de economiştii clasici.

Aşa cum vom vedea, primele încercări de analiză teoretică a schimburilor internaţionale întreprinse de mercantilişti rămân orientate doar spre avantajele generate de comerţul exterior şi măsurile de politică comercială adecvate pentru însuşirea lor. Ulterior, în opera clasicilor (A. Smith, R. Torrens, D. Ricardo şi J. St. Mill), obiectul teoriei comerţului internaţional se extinde şi se definitivează, cuprinzând cele patru probleme mai sus menţionate.

Dacă răspunsurile oferite de întemeietori vor fi considerate de urmaşi, din anumite puncte de vedere, incomplete, contururile câmpului de analiză teoretică schiţate de ei aveau să rămână neschimbate pe parcursul unei evoluţii de aproape două secole, până la noua teorie a comerţului internaţional.

1.2 Precursorii şi fondatorii teoriei comerţului internaţional

Primele încercări de analiză teoretică a comerţului exterior au fost întreprinse de reprezentanţii curentului de gândire mercantilist: William Stafford şi Thomas Mun în Anglia, Colbert şi Antoine de Montchrestien în Franţa, Ivan Tihonovici Posoşkov în Rusia etc. Valoarea teoretică a concluziilor lor este limitată de circumscrierea demersului analitic doar în sfera circulaţiei.

În consecinţă, investigaţiile lor rămân la nivelul superficial al căilor de îmbogăţire a naţiunii (a Prince-ului) prin schimburile comerciale externe.

Se ştie că pentru mercantilişti, metalele preţioase, înseosebi aurul şi argintul, reprezintă personificarea universală a bogăţiei. Aurul este “nervul războiului” şi “substitutul nevoilor tuturor oamenilor” (A. de Monchrestien), iar “bogăţia nu constă în a avea mai mult aur sau mai mulţi bani, ci în a avea mai mulţi decât restul lumii sau decât vecinii“1.

Animaţi de un asemenea scop, ei nu vedeau altă posibilitate de mărire a stocului de aur, în afara extracţiei, decât comerţul exterior. Potrivit concepţiei mercantiliste, specificitatea comerţului exterior constă tocmai în faptul că, spre deosebire de circulaţia internă a mărfurilor care nu măreşte cantitatea de aur şi de bani, excedentul exporturilor faţă de importuri poate servi acestei cauze. În acord cu aceasta, recomandările lor de politică comercială sunt orientate spre maximizarea exporturilor şi limitarea importurilor. Semnificativ este faptul că, deşi inconsistentă, mentalitatea “mercantilistă” a primatului exporturilor faţă de importuri răzbate până în zilele noastre.