Abordări Teoretice privind Conflictul în Organizații

INTRODUCERE

„ Lumea a devenit paradisul crizelor şi al conflictelor” .

Interesul pentru cercetarea conflictelor şi crizelor a fost demonstrat încă de la primele reflecţii filozofico-sociale şi istorice, apărute în antichitate, în conţinutul marilor epopei legendare care vin din preistorie. Contribuţiile anticului chinez Sun-Tzî din lucrarea „Arta războiului” sunt indispensabile pentru cei care abordează problemele conflictuale. Ulterior, de această problematică s-au preocupat oameni însemnaţi precum N. Machiavelli, Th. Hobbes, E. Durheim, Max Weber, Karl Marx, etc.

Funcţionarea oricărei organizaţii este puternic influenţată de conflict şi existenţa acestuia este, practic, inevitabilă. Conform Asociaţiei Americane de Management, aproximativ 20% din timpul managerilor de vârf şi de mijloc este cheltuit în confruntarea cu diferite forme de conflict. De aceea priceperea în rezolvarea conflictelor, aceasta implicând în primul rând alegerea celei mai bune metode de rezolvare a conflictelor apărute, reprezintă o latură esenţială a succesului managerial şi a obţinerii unui grad ridicat de eficienţă în conducere.

În această lucrare, pe baza bibliografiei studiate mi-am propus să subliniez importanţa recunoaşterii existenţei conflictelor, să efectuez o prezentare şi o analiză pertinentă a modalităţilor posibile de interpretare a conflictelor şi să prezint anumite aspecte teoretice şi metodologice ale gestionării acestora, punând accent pe metoda considerată de mine ca fiind cea mai importantă în soluţionarea conflictelor.

Structura şi conţinutul lucrării permit identificarea principalelor probleme considerate a fi relevante pentru realizarea acestor obiective.

În cap.1 am prezentat câteva delimitări conceptuale ale organizaţiei în general, urmând o prezentare a caracteristicilor organizaţiei militare, ceea ce o diferenţiază de celelalte organizaţii. Studiind particularităţile mediului militar şi a relaţiilor interpersonale dintre militarii unei subunităţi, putem analiza cauza şi evoluţia conflictelor apărute între aceştia precum şi modul lor de rezolvare. Consider că se impune o abordare mai amplă a conflictelor în organizaţia militară, cu accent deosebit pe apariţia acestora, dar şi pe identificarea şi perfecţionarea unor noi tehnici şi metode de rezolvare. De cele mai multe ori, apariţia şi rezolvarea unui conflict duce la completarea ordinilor şi dispoziţiunilor cu noi reglementări.

În cap.2 am definit conflictul, pentru a ştii cu ce ne confruntăm, am prezentat conflictul din mai multe perspective, pentru a avea o viziune mai amplă asupra acestui fenomen, adoptând mai multe abordări ale acestuia şi am clasificat stările conflictuale folosind diferite criterii. Tot în acest capitol am analizat cauzele care generează stările conflictuale, pentru că numai dacă ştii ce provoacă un conflict îl poţi soluţiona.

În cap.3 am analizat apariţia şi evoluţia conflictelor, plecând de la câteva modele de conflict şi, am realizat o evaluare a metodelor de soluţionare a conflictelor, făcând o analiză comparativă între ele, bazându-mă în final pe cea mai importantă metodă, negocierea, pornind de la definirea negocierii, continuând cu tipuri de negociere, elemente ce implică procesul de negociere, strategii folosite în cadrul procesului de negociere şi ajungând în final la prezentarea câtorva tactici folosite în negociere.

Funcţionarea organizaţiei este puternic influenţată de conflict, astfel că analiza acestuia este menită să ilustreze atât forme de apariţie a acestuia, cât şi modalităţi de abordare pentru eventuale aplanări sau înlăturări. Conflictele rezultă din pluralismul intereselor, aspiraţiilor, aşteptărilor sau opţiunilor divergente. Conflicte se pot produce la orice nivel al organizării sociale: de la cel specific raporturilor interindividuale şi intragrupale, la nivel organizaţional sau la nivel macrosocial.

CAPITOLUL 1

PARTICULARITĂŢI ALE MEDIULUI MILITAR

1.1 ORGANIZAŢIA - delimitări conceptuale

1.1.1. Definirea organizaţiei.

Organizaţia a fost definită în mai multe moduri de diferiţi autori:

,,Organizaţiile sunt invenţii sociale destinate realizării unor scopuri comune prin efort de grup” . Ele au drept caracteristică esenţială prezenţa coordonată a oamenilor şi nu neapărat a lucrurilor.

,,Grupurile ca atare, formate din conducători şi din executanţi, având deci, o alcătuire ierarhică, coeziune internă şi stabilitate, urmărind anumite obiective, respectând în activitatea lor anumite reguli procedurale şi de viaţă specifice, formează structuri relativ stabile, denumite generic organizaţii” .

,,Organizaţiile sunt construcţii sociale, create de indivizi sau grupuri, in societate, pentru a realiza scopuri specifice, prin mijloace ale previziunii organizării, coordonării, antrenării şi controlului activităţilor” .

Din perspectivă procesual-organică ,,Organizaţiile sunt socio-organizări parţial explicite, constituite prin conlucrarea specializată a unor oameni în vederea satisfacerii deliberate a unor necesităţi sociale, aşa cum pot fi ele receptate în orizontul informaţional activ pentru oameni."

Pentru atingerea obiectivelor, o organizaţie trebuie să facă două lucruri fundamentale: să distribuie munca între membrii săi şi apoi să coordoneze ce a fost distribuit.

Organizaţia poate fi văzută ca un loc unde se iau decizii, unde se exercită controale, unde există raporturi de autoritate. Este un loc de management / administraţie şi, în această optică se poate vorbi de sistem ,,politic”, în sensul că acolo se manifestă puterea exercitată de unii asupra altora şi, ca în toate societăţile omeneşti se pune problema legitimităţii puterii care exercită.

În interiorul organizaţiei, indivizii, serviciile, unităţile pot avea idei şi interese diferite pe care vor încerca să le apere.

Din analiza conceptului de organizaţie rezultă următoarele trăsături specifice :

a) dimensiunea socială a organizaţiei ;

b) scopurile specifice ale acesteia ;

c) folosirea activităţilor planificare, coordonare.

1.1.2. Caracteristicile organizaţiei.

Principalele caracteristici ale unei organizaţii sunt :

• existenţa unei diviziuni stricte a activităţilor, a responsabilităţii

instituită, în mod deliberat, pentru o interacţiune, în vederea realizării unor scopuri specifice;

• este o entitate socială, fiind compusă din grupuri de oameni care acţionează şi interacţionează după un model prestabilit;

• are o relativă autonomie, care permite distingerea membrilor ei de membrii altor organizaţii şi în cadrul căreia sunt reglementate raporturile indivizilor cu organizaţia propriu-zisă;

• interacţiunea dintre membrii organizaţiei se realizează printr-o conştientă coordonare. Există mai multe centre de decizie, care coordonează eforturile reunite ale participanţilor şi le orientează către obiectivul ales;

• are un potenţial existenţial nelimitat, ceea ce nu înseamnă că membrii ei sunt obligaţi să lucreze în organizaţie toată viaţa şi nici că, din diferite motive, organizaţia în sine nu se poate desfiinţa. Există posibilitatea înlocuirii personalului cu persoane care dau satisfacţie realizării mai eficiente a obiectivelor;

• organizaţia are întotdeauna unul sau mai multe obiective, cunoscute, respectate de către membrii săi.