Activitatea de Relații Publice și Mediile de Informare Publică

Capitolul 1: Activitatea de relaţii publice şi mediile de informare publică

1.1. Activitatea de relaţii publice

Folosit pentru prima dată încă la jumătatea secolului al XIX-lea în S.U.A., termenul de relaţii publice (engl. Public Relations) contura pe atunci, într-o manieră simplistă, procesul de menţinere a relaţiilor dintre întreprinderile producătoare şi consumatori. Cu timpul însă, conceptul a evoluat, devenind mult mai complex. Factorii care au determinat această evoluţie au fost: activitatea şi contribuţia unor practicieni de relaţii publice cu renume mondial (ca de exemplu: Ivy Lee în S.U.A.); apariţia numeroaselor lucrări teoretice, acestea depăşind astăzi 16.000 de titluri (prima carte din domeniu - Crystalizing Public Opinion de Edward L. Bernays, 1923); conştientizarea de către toate organizaţiile (nu doar a producătorilor industriali) a importanţei implementării relaţiilor publice etc.

În prezent există peste 500 de definţii ale relaţiilor publice, iar unii autori consideră că numărul acestora a ajuns la 1000.

Numeroasele definiţii se concentrează asupra ceea ce fac specialiştii din relaţii publice, ele încearcă să prezinte domeniul respectiv prin înşiruirea tipurilor majore de activităţi: cercetarea publicurilor care influenţează activitatea unei firme, planificarea şi organizarea unor campanii de comunicare, organizarea de evenimente etc. În acelaşi context poate fi menţionat faptul că definirea relaţiilor publice a fost influenţată de poziţia pe care au ocupat-o diferiţi teoreticieni.

O definiţie cuprinzătoare a conceptului modern de relaţii publice a fost formulată de Fundaţia pentru Cercetarea Relaţiilor Publice, analizând peste 472 de propuneri înaintate de 65 de experţi în domeniu, s-a ajuns la concluzia că: „Relaţiile publice reprezintă o funcţie distinctă de management care ajută să se stabilească şi să se menţină un climat psihologic de comunicare, acceptare şi cooperare între organizaţie şi publicul său; ajută conducerii să utilizeze în mod eficient orice schimbare, servind însă şi ca sistem care să sprijine tendinţele ce se anticipează; foloseşte cercetarea şi tehnicile comunicaţionale etice ca principalele sale instrumente.”

Din diferite motive, relaţiile publice sunt adesea confundate cu astfel de domenii cum ar fi: publicitatea, marketingul, lobby-ul, fund-raising-ul etc., sau cu acţiuni de genul: propaganda, manipularea, promovarea unor interese etc. La acestea se adaugă şi numeroasele asocieri, ca de exemplu: afaceri publice, informare publică, comunicare de întreprindere, management al informaţiei etc. Cea mai „regretabilă” confuzie este aceea între relaţiile publice şi relaţiile cu publicul, acest din urmă termen reprezentând o parte din relaţiile publice regăsită în activitatea diferitor instituţii şi organizaţii prin care se realizează contactul nemijlocit cu publicul larg sau cu anumite categorii specifice de public (în general oferind diferite tipuri de informaţii legate de activitatea organizaţiei); activitatea de relaţii cu publicul este asigurată de servicii specializate, subordonate compartimentului de relaţii publice (birou de informare, serviciul pentru informarea publicului, serviciul pentru protocol etc.).

O altă dilemă, ce a trezit numeroase controverse în rândul specialiştilor din domeniu, este cea legată de locul pe care îl ocupă relaţiile publice în activitatea unei organizaţii. Cel mai des acestea (relaţiile publice) sunt privite ca parte a activităţii de marketing, mai exact ca unul dintre elementele componente ale comunicaţiilor de marketing (alături de reclamă, promovarea vânzărilor etc.). Astfel, Philip Kotler priveşte relaţiile publice ca pe „un important instrument promoţional” , ca pe o componentă a mixului promoţional. Acelaşi punct de vedere este împărtăşit şi de Elizabeth Hill şi Terry O’ Sullivan în lucrarea Marketing , pentru care relaţiile publice sunt un element important în cadrul strategiei de promovare.

Pe de altă parte relaţiile publice sunt privite ca element distinct de domeniul marketingului. Cristina Coman, în Relaţii publice: principii şi strategii, precizează că definirea relaţiilor publice rămâne până-n prezent „un obiectiv parţial îndeplinit” datorită greşelilor, uneori puerile, comise în distingerea acestei importante activităţi (funcţii) de comunicare de celelalte.

Doru Pop reliefează, în Introducere în teoria relaţiilor publice, confuzia existentă între relaţiile publice şi marketing Astfel, relaţiile publice sunt considerate o sarcină de comunicare managerială mai largă decât marketingul, existând însă, anumite asemănări. Se consideră că relaţiile publice operează ca o completare şi o corectare a marketingului. În acest mod relaţiile publice pregătesc terenul de acţiune a marketingului. Felul în care acţionează aceste două funcţiuni ale managementului într-o organizaţie depinde într-o foarte mare măsură de percepţiile manageriale şi cultura organizatorică a conducerii, acceptându-se ideea de utilizare a relaţiilor publice pentru sprijinirea obiectivelor de marketing şi invers.

1.2. Spaţiul mediatic

Spaţiul mediatic este spaţiul mass-media, mai exact, este spaţiul public şi organizaţional aflate sub impactul mass-media.