Analiza pragmatică în dialog

I. INTRODUCERE

Pragmatica este cea mai noua disciplina lingvistica (anii '50 - '60). Charles Morris se numara printre primii specialisti care au incercat sa sintetizeze trasaturile definitorii ale acestei discipline. Morris formuleaza necesitatea existentei unei stiinte de sine statatoare, care, pornind de la informatia lingvistica, sa ofere posibilitatea de decodare a mesajului cu ajutorul unor metode de lucru interdisciplinare. Conform opiniei sale, pragmatica reprezinta ”studiul aspectelor biologice, psihologice si sociale ale limbajului”.

Tot Morris este cel care a introdus in pragmatica mai multe concepte traditionale:

- Context situafional:

- totalitatea imprejurarilor fizice si psihice in care se desfasoara comunicarea;

- imprima comunicarii un anumit ritm de desfasurare si poate

directiona tematic spre nuantarea referentului sau spre alt referent.

- Act pragmatic:

- enuntul care spune ceva dincolo de cuvinte, “ceva” care poate fi mult mai important decat enun^ul in sine;

- este mesajul intentionat, gandit, de locutorul emitent, dar netransmis.

- este o invitatie la descifrare;

- Intentie comunicativa:

- ceea ce locutorul emitent doreste sa transmita interlocutorului sau chiar daca mesajul formulat nu este explicit, identic cu intenfia sa.

- un mesaj poate dobandi mai multe semnificatii in functie de mai multe elemente;

- context situational;

- tipul de interactiune verbala;

- background.

- Actele verbale:

- interventiiile discursive nemijlocite in cadrul actului conversational;

- secvente dialogice;

- se genereaza unul pe altul, pot fi anticipate, prevenite, evitate daca interlocutorul receptor descifreaza corect mesajul la nivelul actului pragmatic;

Actele vorbirii reprezinta un punct de interes major pentru cercetatori. Ele nu sunt simple afirmatii, ci participari verbale la desfasurarea unei actiuni, dupa cum le considera Jacob Mey.

Se disting trei trasaturi caracteristice vorbirii:

- Componenta locutionara – reliefeaza folosirea unei propozitii cu un sens si un destinatar. Componenta locutionara priveste gramaticalitatea textului. Incalcarea normelor de gramatica si implicit ignorarea acestei componente structurale aduce informatii importante despre gradul de cultura al emitatorului.

- Componenta ilocutionara – pune in lumina caracterul propozitiei care poate fi o afirmatie, o negatie, o oferta, o promisiune, o intrebare, o amenintare, o rugaminte etc.

- Componenta perlocutionara – pune in lumina generarea unor anumite reactii din partea auditorului.

Nu trebuie sa omitem din aceasta scurta introducere teoretica tipurile de acte ale vorbirii, asa cum au fost ele identificate de Searle:

- Acte reprezentative (afirmatii)

- Emitatorul spune celorlalti cum stau lucrurile, fara a se implica afectiv in relatare;

- Este o comunicare obiectiva, neutra realizata printr-un text impersonalizat, cu locutori definiti;

- Este alcatuit din enumtiri performative sau constatative;

- Mesajul se suprapune cu intenjia comunicativa.