Bariere și stereotipuri în relațiile publice

Bariere catre intelegerea si claritatea mesajelor exista atat in cel care comunica ceva cat si in auditoriu. Asa cum nota Lippmann, fiecare persoana traieste in adapostul protector al unui cocon ce se roteste in jurul propriei axe. Acest cocon izoleaza individul de incendiara balbaiala din comunicare ce creste in mod constant in intensitate. Exista bariere sociale, de varsta, de limbaj sau vocabular, precum si bariere politice si economice. Exista de asemenea bariera rasiala; barierele si distorsionarile care blocheaza comunicarea sunt vazute complet in lacuna dintre grupurile rasiale si etnice din societatea americana multiculturala. Exista presiunea anturajului exercitata in cadrul grupurilor, acolo unde „realitatea” este impartasita si interpretata. Avem de a face si cu adesea scapata din vedere bariera a abilitatii auditoriului de a absolvi mesajele. In final, exista vuietul constant al competitiei pentru atentia oamenilor in arena zgomotoasa a publicului. Totusi, barierele nu sunt singurele complicatii din cadrul comunicarii.

Oamenii au impresii despre orice care le atinge constiinta. Fiecare traieste intr-o lume a propriilor simboluri. Figurile publice, spre exemplu, in timpul vietii lor si dupa,sunt cunoscute partial prin intermediul personalitatii create de imagini fixate in imaginatia publicului.astronautii,politicienii,starurile rock si eroi sportivi sunt exemple bune in acest caz. Familiile si asociatiile lor ii cunosc drept oameni total diferiti decat personalitatile lor publice. Oamenii care locuiesc intr-o parte a orasului tind sa cunoasca oamenii ce locuiesc in partea cealalta a orasului, ca de asemenea si pe cei din alte orase indepartate, intr-o maniera pe jumatate inventata, imaginata. Singurul sentiment pe care cineva il poate avea despre un eveniment la care nu ia parte sau despre o persoana pe care nu o cunoaste este prin intermediul imaginilor din mintea sa ale acelui eveniment sau persoana, dezvoltate din surse fragmentate, secundare.

In comunicare, nimic nu ridica mai multe probleme decat realitatea ca majoritatea publicului mass mediei are acces limitat la faptele petrecute. Cu acces limitat si cu unele informatii care tind sa aduca incertitudini mai degraba decat sa clarifice, oamenii se bazeaza in principal pe stereotipuri. Impresii specifice si semnificante devin generalitati. Asa cum a subliniat Lippmann, „imaginile din capul nostru” deriva in principal din cea ce vedem si auzim in mass media. Cu siguranta impresiile noastre asupra a ceea ce s-a intamplat in Bosnia, Somalia si Kuweit, ca de asemenea si stereotipurile noastre despre oamenii din fiecare situatie, vin din reteaua de cablu si televiziune, din reviste, ziare si radio.

Spre exemplu, cititorii ce privesc coperta unei reviste ce are ca titlu principal „Criminal” pot culege doua sau trei amanunte definitorii ale pozei. Poate vor selecta o frunte joasa, un ochi sasiu, o fata speriata sau o gura care se increteste in colturi. Mai departe, impresia poate fi atat de adanc inradacinata incat cititorii sunt siguri ca acum cunosc „tipul criminal” ori de cate ori il vad. Pot clasifica pe oricine, inclusiv prieteni, in functie daca sunt sau nu tipuri criminale. Intr-adevar, oamenii au clasificari in care pot incadra aproape pe oricine vad sau aud vorbindu-se despre ei. Aceste stereotipuri deformate pun probleme in relatiile publice. Presedintele nou ales al Californiei, spre exemplu, a anuntat ca face drept cea mai inalta prioritate a sa impiedicarea de a mai adresa stereotipuri publice negative si denaturate catre avocati. Totusi, din pacate pentru avocatii de pretutindeni, caricaturistii au profitat de anuntul ei exploatand stereotipuri intr-o noua serie de desene animate ce ilustrau avocatii drept serpi, vulturi, lupi, rechini si asa mai departe. Media ajuta in mod constant la crearea de noi stereotipuri prin reducerea oamenilor complecsi, a grupurilor, tarilor si situatiilor la atributele lor cele mai simple si generale – uneori deformate- .

Lippmann a subliniat consideratia sacra asupra faptului ca oamenii au pentru stereotipuri „miezul traditiilor noastre personale, apararea pozitiei noastre in societate”.

Poate ca nu sunt o imagine completa a lumii, dar sunt o imagine a unei posibile lumi careia ne-am adaptat. In acea lume oamenii si lucrurile au locurile lor bine cunoscute si fac anumite lucruri care se asteapta de la ei. Ne simtim ca acasa acolo. Ne incadram. Suntem membri. Stim cum stau lucrurile.

...Stereotipurile sunt asadar puternic incarcate cu sentimentele atasate lor. Sunt fortareata traditiei noastre si in spatele apararii ei putem continua sa ne simtim in siguranta in pozitia pe care o ocupam.

Stereotipurile servesc atunci drept un mecanism de aparare impotriva obligatiei de a exercita efortul cerut pentru a invata si a intelege unicitatea si detaliile fiecarei persoane, grup si situatii. Formeaza, de asemenea, un cod moral de unde deriva strandarde personale de comportament. Practicienii trebuie sa invete sa recunoasca influenta si prezenta simbolurilor si stereotipurilor in ceea ce apar a fi contradictiile opiniei publice. Simbolurile sunt folosite pentru a se opune simbolurilor si stereotipurile sunt folosite pentru a se opune stereotipurilor.

Exista totusi o alta parte a stereotipurilor. In contextul unei societati multiculturale, media incearca sa fie mai sensibila si mai respectuoasa in privinta diferentelor bazate pe varsta, gen, orientari sexuale, rasa, forma corpului si etnie. Unii critica eforturile de a curata limbajul de stereotipuri datorita cedarii in fata miscarii „limbajului corect din punct de vedere politic”. Ei spun ca miscarea este condusa de modelul „gandirii politiste” asupra careia ne-a avertizat George Orwell. Altii vad eliminarea cuvintelor si a frazelor care sunt stereotipuri peiorative drept o cale de a promova acceptarea diversitatii si de a face continutul mediei mai cuprinzator si mai putin ofensiv.