Campanie de relații publice - Bătaia nu e ruptă din Rai

DEFINIREA PROBLEMEI

În România, violenţa în familie, prin consecinţele şi implicaţiile ei, a atras mai întâi atenţia reprezentanţilor societăţii civile. Ani la rând, organizaţii nonguvernamentale au venit în sprijinul victimelor abuzului cu resurse limitate, cu experienţă şi competenţe în formare, dar cu o mare motivaţie şi satisfacţie de a oferi o mână de ajutor celor care trăiau cu spaimă în sânul familiei. Majoritatea beneficiarelor erau femei, iar forma de abuz predominantă era violenţa fizică, manifestată prin bătăi, loviri sau alte acte violente de tipul arsurilor şi muşcăturilor provocate. Reprezentanţii poliţiei nu aveau nici o soluţie la valul de abuzuri petrecute „dincolo de ochii lumii”, care depăşeau cu mult imaginaţia noastră şi responsabilităţile celor împuterniciţi să aplice legea.

Violenţa domestică este un fenomen care până la această oră nu a prea fost luată în considerare în multe ţări.

De multe ori violenţa domestică nici măcar nu este considerată a fi un delict. De aceea nu există decât foarte puţine informaţii despre acest subiect. Aceste informaţii (de ex. statistici efectuate de poliţie) se rezumă în general doar la o mică parte din ceea ce se întâmplă de fapt.

În cele ce urmează punem la dispoziţie unele date mai concrete:

în Germania şi în SUA, o femeie din trei au fost victimele violenţei domestice, vinovat pentru aceasta fiind un bărbat din familie, soţul sau partenerul de viaţă.

în Rusia, 80% din toate faptele penale sunt comise în cadrul domestic.

în 1992, în Cuba, 26,2% din femeile cuprinse într-un studiu au fost victimele violenţelor fizice, iar 33,5% ale violenţelor de ordin psihologic, făptaşii fiind soţii sau partenerii lor de viaţă.

conform rezultatelor unui proiect de cercetare efectuat la Beijing, una din cinci femei incluse în acest proiect au fost victimele abuzurilor soţilor lor.

în Egipt, una din trei soţii au fost lovite cel puţin o dată de partenerii lor.

în Kuweit, cca. 15% din soţii sunt afectate de violenţa domestică.

în Pakistan, 80% din femei cad victime violenţei domestice.

în Papua-Noua Guinee, două treimi din femeile măritate sunt bătute de soţii lor.

în Lituania, 34,5% din totalul persoanelor ucise sunt femei, criminalii fiind proprii soţi.

în Africa de Sud, lafiecare şase zile o femeie este ucisă de soţul sau prietenul ei.

Violenta în familie este o problema grava în România. Peste 2.300 de femei au cazut victime ale violentei domestice doar în primele luni ale acestui an în România. Dintre acestea, 34 au murit. Situatia este mult mai grava daca privim în urma. Studiile arata ca în România 45% dintre femei au fost agresate verbal, 30% au fost abuzate fizic, iar 7% au fost abuzate sexual pe durata vietii.

Raportul Inspectoratului General de Politie pe anul 2006 arata faptul ca in Romania o data la cinci zile o femeie este omorata in urma violentei in familie. Inca tratata artificial, problema violentei domestice afecteaza in mod direct victima, care nu beneficiaza de protectie, fiind retinuta in a apela serviciile institutiilor, pe fondul lipsei de incredere in profesionalismul si eficienta acestora.

Organizatia Mondiala a Sanatatii a elaborat un raport mondial privind violenta domestica, care releva ca anual se inregistreaza sase milioane de decese cauzate de violenta domestica. Conform Natiunilor Unite, violenta domestica include “ orice act care duce la vatamare fizica, sexuala sau psihologica, inclusiv amenintari, coercitie sau privarea arbitrara de libertate, fie in public, fie in viata privata”.

Respingerea violentei sub orice forma se poate determina numai prin educatie, prin modele de cooperare si prin devalorizarea sociala a violentei.

Consiliul de Ministrii al Comisiei Europene defineste violenta in familie ca fiind « orice act sau omisiune comisa in interiorul familiei de catre unul din membrii acesteia si care aduce atingere vietii, integritatii corporale sau psihologice sau libertatii altui membru al aceleasi familii si vatama in mod serios dezvoltarea personalitatii lui / ei.”

Atât spectatorii, cât şi participanţii la actele de violenţă în familie, se concentrează în special asupra părţilor vizibile, iar combaterea unei singure cauze se poate dovedi o strategie ineficienta.