Campanie de Relații Publice pentru Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti

Introducere

Relaţiile publice se dovedesc un instrument original şi eficace pentru a răspunde provocărilor cu care orice organizaţie se confruntă. Ele pot ajuta la rezolvarea unei probleme, lansarea unei idei, evitarea unei catastrofe, alăturându-se altor perspective – juridică, financiară, umană şi chiar spirituală – în efortul de a depăşi problemele de zi cu zi.

Fie că este vorba de o companie multinaţională sau de o organizaţie mică, folosirea unui plan de campanie poate aduce rezultate benefice, ajutându-le să-şi prezinte public punctul de vedere, să lupte împotriva unui adversar sau a unei organizaţii concurente.

Campania de relaţii publice reprezintă totalitatea operaţiilor coordonate de

comunicare derulate într-o perioadă de timp determinată, într-un anumit areal, pentru îndeplinirea unor scopuri şi obiective ale organizaţiilor în raport cu anumite ţinte ale comunicării.

Ne propunem să realizăm o campanie de relatii publice, pentru valorificarea si conservarea patrimoniului national, pe care o vom prezenta ulterior. Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” este o instituţie publică de cultură cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional. Istoria Muzeului Naţional al Satului este o istorie a miilor de sate răspândite pe teritoriul României care s-au format şi s-au dezvoltat continuu până în zilele noastre. Acest lucru nu poate fi înteles, fără să-ti imaginezi cum se trăia, cum se muncea, cum se bucurau oamenii şi cum işi petreceau timpul liber cu trei secole în urmă.

Muzeul Satului Românesc şi-a deschis porţile pentru public la 9 mai 1936, a fost gândit ca parte componentă a unui Centru de Cercetări Sociale în care accentul urma să fie pus pe om şi pe modul de viată tradiţional.

Prin Hotărârea Guvernului României nr. 742/2003, art.18 lit.d Muzeul Satului din Bucureşti îşi schimbă denumirea în Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti.

Planul campaniei de relaţii publice este instrumentul ce face legătura între organizaţie şi publicul acesteia. El este primul care are ca misiune să se adreseze exteriorului organizaţiei, celelalte servind la punerea în practică a marilor orientări ale organizaţiei. Planul campaniei de relaţii publice este deci interfaţa dintre activităţile interne ale organizaţiei şi publicul său. El va propune acţiuni concrete ce trebuie realizate pentru atingerea obiectivelor, printr-o succesiune ordonată de operaţiuni efectuate pentru găsirea soluţiilor de comunicare în funcţie de preocupările organizaţiei; începe cu o analiză şi continuă cu un studiu, o planificare, o fază de execuţie şi una de control.

Descrierea Problemei

Problema fundamentală pe baza căreia se conturează prezentul plan de campanie este reprezentată de valorificarea şi conservarea patrimoniului naţional al Muzeului Satului Dimitrie Gusti.

Pentru început, în scopul conturării unei viziuni clare a câmpului meu de analiză, am selectat un grup de persoane reprezentative pentru publicul organizaţiei, susceptibile să ofere un maximum de informaţie atât asupra instituţiei, cât şi asupra funcţionării acesteia. În consecinţă, am organizat interviuri cu fiecare persoană, aspectul calitativ al informatiilor, mai degrabă decât pe cel cantitativ

Analiza situatiei

Muzeul funcţionează pe baza Proiectului de management prezentat în anul 2007 cu completările impuse de înnoirea permanentă a activităţilor şi adaptarea la cerinţe noi funcţie de reglementări juridice noi sau de dezvoltarea muzeologiei, etnologiei, metodelor de cercertare etc. Direcţiile strategice de acţiune sunt cele generale, înscrise atât în proiectul de management cât şi în ROF-ul muzeului; ele sunt adaptate specificului unui muzeu de etnologie în aer liber şi au rezultat în urma unei analize a instituţiei incluzând şi analiza SWOT. Activitatea muzeului se desfăşoară pe baza planului de activitate alcătuit pe termen lung şi mediu, rectificat prin planurile de activitate anuale.

Strategia de valorificare constă în amenajarea terenului nou, presupunând două obiective fundamentale: completarea unor aspecte insuficient sau deloc reprezentate în cadrul expoziţiei existente (din sectorul vechi) şi crearea unui spaţiu de animaţie şi de agrement pentru public, cu dotări corespunzătoare, care să permită exercitarea vocaţiei instituţiei de "museum vivum", prin valorificarea într-o manieră vie şi dinamică a patrimoniului etnologic.

Strategia de conservarea a acestui patrimoniu se referă la păstrarea, modificarea şi completarea unor sectoare mai vechi ale acestui patrimoniu.