Coduri Etice ale Relatiilor Publice

Imagine preview
(6/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Coduri Etice ale Relatiilor Publice.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 20 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Paul Balahur

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Comunicare

Cuprins

Introducere 3
Relaţii publice: generalităţi 4
Suportul etic al relaţiilor publice 5
Principii şi valori în relaţiile publice 6
Etica şi responsabilităţile în relaţiile publice 7
Aspecte complexe ale luării de decizii etice 8
Responsabilitate faţă de cine? 9
Lupte interne şi înfrângeri 11
Idei de reţinut 12
Etica în relaţiile publice- o perspectivă germană 14
Ce sunt şi cum functionează codurile etice? 15
Funcţiile unui cod etic 15
Codul standardelor profesionale în practica de Relaţiile Publice 16
Codul internaţional de etică pentru relaţiile publice adoptat de IPRA 17
Bibliografie 19

Extras din document

aINTRODUCERE

Din cele mai vechi timpuri s-a pus problema acţiunilor umane şi a diferitelor opinii asupra lor, opinii asupra acţiunilor drepte sau păreri juste asupra acţiunilor, păreri asupra valorilor care trebuie urmărite. Înţelepţii au pus anumite probleme referitoare la ceea ce trebuie să facă omul, probleme cărora trebuie să li se dea răspuns.

Etica este acea parte a filosofiei care s-a străduit să găsească răspunsul pentru ca omul să ştie ce trebuie să facă, cum trebuie să acţioneze în situaţiile diferite în care ajunge în timpul vieţii.

O întelegere a eticii este critica pentru noi ca indivizi, pentru ca o etica sănătoasă reprezintă însăşi esenţa unei societăţi civilizate. Etica este fundaţia pe care sunt clădite toate relaţiile noastre. Ea înseamnă ansamblul nostru de a ne relaţiona faţă de patroni, faţă de angajaţi, de colegi, de client, de subordonaţi, de furnizori, faţă de comunitatea în care ne aflăm şi unii faţă de alţii. Etica nu se referă la legăturile pe care le avem cu alte personae – toţi avem legături unii faţă de alţii- ci la calitatea acestor legături.

Scopul eticii în domeniul Relaţiilor Publice este să stabilească princiliipe în baza cărora se poate obţine succesul. Acesta se concretizează prin influenţarea publicului într-o anumită problemă, creşterea vizibilităţii mediatice, schimbarea atitudinii faţă de un anumit actor social şi relaţionarea cu societatea.

Succesul în relaţiile publice este definit de câştigarea şi menţinerea unei reputaţii bune şi este garantat de principiile eticii deontologice. Specifică societăţilor postmoderne este căutarea justificării acţiunilor prin apelul la norme ale eticii pe care le contextualizează. Tocmai acest fapt reprezintă factorul de vulnerabilitate al eticii în Relaţiile Publice şi este dat de capacitatea de a interpreta determinările concret- istorice în propriul interes.

Principiul etic în PR afirmă că cel care spune numai jumătate de adevăr se va confrunta mai devreme sau mai tarziu cu tot adevărul şi cu o mare problemă de imagine şi credibilitate. Transparenţa este impusă şi în cazul în care este activată memoria colectivă a unei societăţi, neputându-se ascunde faptul evident care s-a întâmplat în istorie.

Etica în comunicare trebuie înţeleasă ca o modalitate de a avea succes, de a avea o bună reputaţie. Cel care relaţionează şi informează corect este cel care creează transparenţă şi implicit acţionează cu o moralitate impecabilă. Transparenţa este mai mult decat o provocare, este o oportunitate în a avea succes, este premise unei bune reputaţii.

Prin natura sa, disciplina relaţiilor publice, are un impact major asupra societăţii. Forţa acestui impact este cu atât mai mare cu cât practicanţii râmân, îndeobşte, necunoscuţi publicului larg.

Având drept obiect principal informaţia, relaţiile publice, pot devein, foarte usor, instrument de manipulare a publicului. Pentru a evita astfel de derapaje este necesară o deontologie puternic implementată, deontologie care presupune, în primul rând, sublinierea implicaţiilor etice pe care demersurile specific PR- ului le pot avea.

3

Relaţii publice: generalitaţi

Asociaţia Internaţională a Relaţiilor Publice a stabilit cu ocazia Convenţiei anuale din 1978, următoarea definiţie: “Practica relaţiilor publice este arta şi ştiinţa social a analizării unor tendinţe, a anticipării consecinţelor lor, a sfătuirii liderilor unei organizaţii şi a implementării unor programe de acţiune care vor servi atât la interesele organizaţiei cât şi a intereselor publicului”.

Numărul mare de definiţii sau numărul mare de elemente care sunt incluse în corpul definiţiilor se datorează marii varietăţi a modurilor de întelegere (de către practicieni si teoreticieni) a relaţiilor publice; acest lucru îşi are explicaţia în faptul că activităţile de relaţii publice se desfăşoară în organizaţii extreme de diverse, cunosc forme de lucru variate şi implică obiective nu o dată greu de conciliat

În mod frecvent, sintagma, “relaţii publice” este utilizată în scop impropriu de către persoane care nu înţeleg sau înţeleg foarte puţin semnificaţia ei. Mai grav, adesea, expresia “relaţii cu publicul” apare sinonimă cu “relaţii publice”, deşi este vorba de activităţi total diferite, în alte cazuri, relaţiile publice sunt considerate sinonime cu marketingul, cu publicitatea, cu propaganda sau cu manipularea.

După Public Relation Society, una dintre cele mai mari asociaţii profesionale din lume, “ relaţiile publice ajută societatea noastra complexă şi pluralistă să funcţioneze într-un mod cât mai eficient contribuind la înţelegerea reciprocă dintre grupuri şi instituţii”.

Efortul de a define relaţiile publice sau de a face ordine în definiţiile existente este îngreunat şi de faptul că formulările respective conţin atât aspect conceptual (ce sunt relaţiile publice? ) cât şi aspect instrumentale (ce procedure de lucru folosesc cei care le practică?).

Relaţiile publice pot avea obiective diferite: de la persuadarea publicului în favoarea unei organizaţii până la forţarea organizaţiei să îşi schimbe atitudinea faţă de public, de la sprijinirea funcţionalităţii democratice a unei societăţi, până la promovarea unei firme sau a unei personalităţi

Suportul etic al relaţiilor publice

Secolul al XX- lea – afirmă Piotr Wierzbicki în lucrarea sa Structura minciunii este „secolul adevărului”, pentru simplul motiv că în acest veac, „opera înţeleptului” a fost scoasă din spaţiul liniştit al bibliotecii şi i s-a dat drumul în lume în milioane de exemplare tiparite. Mai mult decât atât, pe aripile televiziunii, „ înţeleptul însuşi a fost transportat în milioane de locuinţe umane. Niciodată înainte, omul dornic de adevăr nu l-a avut atât de aproape şi atât de puţin costisitor. Niciodată înainte, adevărul nu a avut în apărarea sa forţe atât de puternice” Dar secolul al XX- lea este totodată şi secolul minciunii, într-un mod care este cu mult departe de simpla continuare a unei situaţii din secolele anterioare. Mincinosul clasic a devenit anacronic, el transformându-se într-un funcţionar specializat care se află în serviciul „minciunii irafinate”. Deontologia relaţiilor sociale, a raporturilor interumane este pe cât de riguroasă, pe atât de complexă. „A nu minţi” şi „a nu te lăsa minţit”, „a nu manipula” şi „a nu te lăsa manipulat” sunt deziderate şi preocupări atât în viaţa indivizilor, cât şi în activitatea organizaţiilor sociale. Cu atât mai mult, aceste deziderate sunt prezente în acţiunile specialiştilor în relaţiile publice. În condiţiile expansiunii relaţiilor publice, ghidarea etică a acestora a devenit un adevărat imperativ. Acest fapt este esenţial vizibil prin tendinţa şi efortul articulării unui cod etic al PR.

Fisiere in arhiva (1):

  • Coduri Etice ale Relatiilor Publice.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA “ ALEXANDRU IOAN CUZA “ IAŞI FACULTATEA DE FILOSOFIE SPECIALIZAREA: COMUNICARE SOCIALǍ ŞI RELAŢII PUBLICE