Comunicare prezidențială

Discursul politic este o componentă esenţială a limbajului începutului de secol 21. Democratizarea înregistrată în majoritatea statelor europene în ultimul deceniu a făcut ca limbajul să devină principala armă de atac al adversarului politic.

Candidaţii la preşedinţie folosesc limbajul pentru a-şi convinge auditoriul să-i voteze. Astfel, în cazul în care un candidat obţine un număr mare de voturi, în cazul în care este ales, se poate afirma că efectul perlocuţionar a fost unul eficient. În caz contrar, avem de a face cu un efect perlocuţionar ineficient.

Pentru a analiza efectele pe care le au discursurile politice asupra ascultătorilor, am folosit principiul relevanţei şi teoria comunicării ostensiv-inferenţiale pentru următoarele motive:

(1) Candidaţii la preşedinţie trebuie să atragă atenţia auditoriului asupra intenţiilor lor informative şi acest lucru se realizează pe baza stimulilor ostensivi;

(2) Ascultătorii se aşteaptă ca vorbitorii / candidaţii să comunice numai informaţii relevante;

(3) Ascultătorii se aşteaptă ca procesarea mesajelor să implice un nivel scăzut de efort şi să ducă la modificări importante ale mediului lor cognitiv, adică se fie relevante;

(4) Candidaţii îşi folosesc discursurile ca stimuli ostensivi şi astfel comunicarea devine ostensiv-inferenţială;

(5) Atât vorbitorii, cât şi ascultătorii vor să obţină o comunicare reală; este adevărat că politicienii încearcă să persuadeze, dar asta se leagă de modul în care îşi structurează discursurile, nu de intenţiile lor informative; candidaţii nu vor să-şi informeze ascultătorii că încearcă să le schimbe opţiunile politice; persuasiunea poate fi considerată o intenţie ascunsă, care totuşi este cunoscută în mod reciproc;

(6) Ascultători se aşteaptă ca uneori comunicarea să nu fie relevantă, dar pot să işi imagineze că mesajul a fost de fapt relevant, dar că vorbitorul nu a fost relevant într-un mod optim; alteori, pot fi convinşi că mesajul în sine a fost irelevant;

(7) De obicei, alegătorii îi votează pe acei candidaţi care prezintă în discursurile şi în campaniile lor o informaţie relevantă;

(8) În campaniile electorale, mesajele relevante sunt în primul rând acelea care conţin

nformaţii ce fac ascultătorii să se încreadă într-un anumit candidat, mesaje care oferă soluţii la problemele curente, soluţii care vor aduce schimbări şi îmbunătăţiri în vieţile ascultătorilor.

Analiza discursurilor politice:

Discursurile politice sunt structurate în jurul a două tipuri de teme: pozitive şi negative. De obicei, candidaţii se folosesc de teme pozitive pentru a-şi sublinia propriul program, modul în care vor rezolva problemele curente cu care se confruntă ţara, de un limbaj negativ pentru a se referi la contracandidaţii lor sau la cei aflaţi la putere în acel moment. Astfel, o dihotomie Eu/Noi vs. El/Ei se poate observa în orice discurs politic.

Este interesant faptul că unii dintre candidaţi aleg să-şi structureze discursurile numai pe baza unui limbaj şi a unor teme negative. Acest fapt poate avea două explicaţii: în primul rând, folosirea unor termeni negativi creează o imagine grotescă a contracandidaţilor şi astfel alegătorii au o singură alternativă, de a nu vota pentru aceştia şi de a-l alege pe cel care a avut curajul să demaşte răul; în al doilea rând, o analiză mai profundă, poate dezvălui că un candidat care se foloseşte numai de teme negative nu are de fapt nici un fel de program electoral. De obicei, acei candidaţi care nu au nici o şansă folosesc cu preponderenţă mijloace negative în discursurile lor.

Într-o ţară cu o lungă tradiţie democratică, precum America, discursurile politice sunt mult mai elaborate, mai sofisticate şi din această cauză reprezintă adevărate piese retorice, şi astfel de persuasiune. Campania electorală pentru preşedinţie din anul 2000 a fost o confruntare decentă între Al Gore, Vice Preşedintele Americii la acea dată, şi G.W.Bush, reprezentantul Partidului Democrat.

Discursurile lor diferă mult de cele ale candidaţilor români, pentru că fiecare dintre ele (uneori două sau mai multe discursuri) sunt structurate pe o anumită temă din programul electoral, teme identice pentru cei doi candidaţi şi care sunt legate de aspectele economice, culturale, de mediu.

În acea perioadă, America trecea printr-o explozie economică, astfel încât nici unul dintre candidaţi nu putea să facă referire la sărăcie. Reprezentând puterea, Al Gore foloseşte un limbaj negativ când îşi compară propriul program cu cel al contracandidatului său, dar cuvintele sale nu sunt atât de dure ca cele ale lui Tudor. Alegătorii americani erau conştienţi de faptul că sub administraţia Clinton-Gore, America fusese înfloritoare. Astfel, G.W.Bush trebuia să distrugă realizările contracandidatului său, atacurile sale fiind mai directe, dar totuşi politicoase.