Comunicare prin culori - semnificațiile culorilor

Culoarea apare ca unul din cele mai importante elemente ale esteticii. Din cele mai vechi timpuri, omul s-a folosit de culoare, i-a atribuit cele mai interesante semnificaţii şi chiar puteri magice, dar cercetarea ştiinţifică a culorilor începe abia în secolul al XVII-lea şi ia o amploare deosebită în secolele următoare, odată cu dezvoltarea industriei coloranţiilor, industriei textile şi pielăriei, construcţiilor etc. Disciplina care studiază astăzi teoria şi practica culorii poartă numele de cromatologie.

Se pare că primele încercări de înţelegere a fenomenului cromatic se datorează filosofilor greci (Pitagora, Democrit, Platon, Aristotel) şi romani, sfârşitul antichităţii marcând prima disociere a luminii, făcută cu ajutorul unui cristal, numit de Pliniu iris.

În 1666, Isaac Newton constată că o rază de lumină care trece printr-o prismă se descompune în culorile spectrului şi stabileşte astfel şapte culori primare. Ulterior, se susţine existenţa în spectrul cromatic a patru culori “pure" (roşu, galben, verde şi albastru) şi apoi, a trei culori primare (roşu, galben şi albastru), în adaos cu alb şi negru.

Din această perioadă încep să se dezvolte cercetările asupra mecanismelor vederii cromatice. Astăzi, cercetarea culorii are un caracter interdisciplinar (psihologie, medicină, chimie, fizică, design, inginerie etc.) şi o mare valoare aplicativă, în cele mai variate domenii de activitate: industrie, arhitectură, artă, cosmetică, comerţ, reclamă şi publicitate, învăţământ, sănătate etc.

Culoarea, ca efect, nu există decât la nivelul ochiului. Rezultat al radiaţiilor electromagnetice vizibile, ea nu are o existenţă proprie, ci numai o interpretare fiziologică. Din punct de vedere fizic, culoarea reprezintă o anumită bandă a spectrului electromagnetic, cu o lungime de undă care este susceptibilă de a stimula electiv conurile retiniene.

Deci, culoarea este o caracteristică a luminii, măsurabilă în funcţie de intensitatea energiei radiante şi de lungimea de undă. Obiectul simplu emite, transmite sau reflectă lumina, având o distribuţie spectrală oarecare, care apoi este tradusă de ochi, nervi, creier, ca un răspuns de culoare. În consecinţă, fenomenul “de culoare” poate fi definit ca o caracteristică a luminii, lumina fiind acel aspect al energiei radiante de care un observator uman este conştient prin senzaţiile vizuale care apar prin excitarea retinei ochiului. Se conturează, însă, alte două aspecte ale noţiunii de culoare: aspectul psiho-fizic şi psihosenzorial.

Din punct de vedere psiho-fizic, culoarea este acea caracteristică a luminii care permite a distinge, unul de altul, două câmpuri de aceeaşi formă, mărime şi structură din spectrul vizibil. Din punct de vedere psiho-senzorial, culoarea poate fi caracterizată prin: tonalitate, luminozitate (intensitate) şi saturaţie (puritate).

Din punct de vedere senzorial-perceptiv, fiecare culoare se caracterizează prin cele trei proprietăţi de bază, care determină valoarea estetică a culorii.

1. Tonalitatea cromatică, care este dată de lungimea de undă

Senzaţia de culoare este generată de radiaţiile lungimilor de undă reflectate. Corpurile care reflectă toate lungimile de undă sunt percepute ca albe, iar cele care absorb toate lungimile de undă sunt percepute ca negre. Absorbţia şi reflexia, în diferite proporţii, a tuturor lungimilor de undădetermină nuanţe acromatice aflate între alb şi negru, deci griul. Există încercări de a face o deosebire între termenii de ton şi nuanţă cromatică. Cel mai des se constată tendinţa de a utiliza termenul de ton cromatic pentru culorile saturate, iar termenul de nuanţă cromatică pentru culorile (tonurile) modificate prin folosirea albului şi negrului.

2. Intensitatea sau încărcătura energetică a undelor electromagnetice determină luminozitatea sau gradul de strălucire a culorii, care face ca o culoare să ni se pară mai mult sau mai puţin vie. Luminozitatea cea mai ridicată o posedă culorile din zona de mijloc a spectrului (îndeosebi galbenul), iar cea mai scăzută culorile din segmentele extreme (îndeosebi violetul, albastrul).