Comunicare și negociere organizațională

1. Comunicarea

Comunicarea este „un proces deosebit de important și complex, de care depinde structura reușitelor, miracolelor sau a dezastrelor umane”. Indiferent de modul de abordare (ca act, sistem, cod sau mijloc) comunicarea stă la baza organizării și evoluției sociale, influențând raporturile între oameni, fiind considerată drept cea mai importantă competență socială cu implicații în manifestarea și dezvoltarea celorlalte.

Teoria generală a comunicării precizează că orice comunicare constă în deplasareaunei cantități de informații de la un element la altul, când este vorba de același sistem, sau de la un sistem la altul când este vorba de sisteme diferite.

În comunicare, vorbirea și limba vorbită sunt elemente primordiale deoarece prin intermediul lor se poate transmite mesajul mai departe. În timpul vorbirii comunicarea nu se efectuează numai prin cuvinte, ci și prin intermediul tonului vocii, al amplitudinii sau localizării respirației, al variației coloritului epidermei (îndeosebi a celei faciale), al atitudinii indivizilor implicate în procesul de comunicare. Pentru înțelegerea unui mesaj, important este și comportamentul interlocutorilor: pasiv, asertiv, agresiv.

Noțiunea de comunicare implică o anumită reciprocitate, fiind mai generală și mai completă decât informarea, aceasta fiind doar o ipostază a comunicării. Comunicarea presupune o precesualitate circular care se înscrie într-o anumită temporalitate de care tine cont și care la rândul ei o modelează.

Comunicarea are loc în multe medii, precum un mediu incarcat de cele mai diverse: de la influente naturale la cele sociale si culturale, de la cele individuale la cele de grup si de masa, de la cele tehnice la organizatorice la cele logice și lingvistice, de la cele obiective la cele subiective și multe altele. Pentru orice ființă umană uneori aceste medii pot fi o mare barieră datorită contracararea factorilor care generează influențarea negativă a comunicării dar și capacitatea de a proteja comunicarea de influențele negative.

2. Comunicare non-verbală (tema nr.2)

Comunicarea nonverbală reprezintă cumulul de mesaje care nu sunt exprimate prin cuvinte și care pot fi decodificate, creând înțelesuri. Aceste semnale pot repeta, contrazice, înlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte. Importanța pe care o are comunicarea nonverbală a fost demonstrată în 1967 de către Albert Mehrabian. În urma unui studiu, acesta a ajuns la concluzia că numai 7% din mesaj este transmis prin comunicare verbala, în timp ce 38% este transmis pe cale vocală și 55% prin limbajul corpului, deci prin comunicarea nonverbală.

Aceasta include utilizarea de indicii vizuale, cum ar fi limbajul corpului(kinezică), postura fizică (proxemică), tonalitatea vocii (paralimbaj) și contactul fizic (haptică). Acesta poate include, de asemenea, cronemica (folosirea timpului) și oculezica (contactul vizual și acțiunea de a privi în timpul vorbirii și ascultării, frecvența privirii, modele de fixare vizuală, dilatarea pupilei și ritmul clipirii).

Așa cum discursul conține elemente nonverbale cunoscute sub numele de paralimbaj, cum ar fi calitatea vocii, ritmul, tonalitatea, volumul și stilul vorbirii, precum și caracteristici prozodice, cum ar fi ritm, intonație și accent, tot așa și textele scrise au elemente nonverbale cum ar fi stilul de scriere de mână, dispunerea spațială a cuvintelor sau aspectul fizic al unei pagini. Cu toate acestea, o mare parte din studiul comunicării nonverbale s-a concentrat pe interacțiunea dintre indivizi, putând fi clasificat în trei domenii principale de analiză: condițiile de mediu în care are loc comunicarea, caracteristicile fizice ale comunicatorilor și comportamentele comunicatorilor în timpul interacțiunii.

Comunicarea nonverbală implică procese de codare și decodare conștiente și inconștiente. Codarea reprezintă activitatea de generare de informații prin expresii faciale, gesturi și posturi ale corpului. Informațiile codate folosesc semnale care ar putea fi considerate ca universale. Decodarea reprezintă interpretarea informațiilor din senzațiile transmise de comunicator. Informațiile decodate utilizează cunoașterea pe care o poate avea cineva cu privire la senzațiile primite.

2.1. Tipuri de comunicare non-verbală

- Comunicarea nonverbală denumită senzorială, se bazează pe ceea ce recepționăm cu ajutoul simțurilor văzului, auzului, mirosului, tactil și gustativ.

- Comunicarea nonverbală estetică are loc prin intermediul diferitelor forme de exprimare artistică și comunică diferite emoții artistice.

- Comunicarea nonverbală bazată pe folosirea însemnelor (steaguri, insigne, uniforme, etc.) și a simbolurilor specifice, precum cele legate de religie (cruce, altar, icoane, etc.) sau status social (gradele ofițerilor, titulatura, decorațiile, etc.).

Se identifică cinci funcții ale comunicării nonverbale:

1. Repetarea - exemplu: spunem „da” și dăm din cap pentru a accentua afirmația;

2. Substituirea sau înlocuirea mesajelor - mimica persoanei reflectă starea sa;

3. Completarea - colaborarea la transmiterea mesajelor verbale, ceea ce duce la o mai bună codificare a lor;

4. Accentuarea/moderarea - punerea în evidență a mesajelor verbale, amplificarea sau dimpotrivă diminuarea celor spunse;

5. Contrazicerea - transmiterea de semnale în opoziție cu mesajele verbale.

3. Comunicarea interpersonală

Procesul de comunicare reprezintă una dintre condițiile indispensabile pentru funcționarea și organizarea societății. Mai mult, individul se numește ființă socială și se raportează la celălalt ca atare în măsura în care comunică cu celălalt.

Comunicarea interpersonală poate fi definită ca „orice comportament verbal sau nonverbal care este perceput de o altă persoană”. Este mult mai bine definită în sens restrâns ca „un mesaj transmis de o persoană către un receptor cu intenția conștientă de a influența comportamentul acestuia.”

Comunicarea interpersonală este caracateristica cea mai importantă a omenirii și, în același timp, cea mai mare realizare a sa. Este abilitatea oamenilor de a transforma spusele fără noimă în cuvinte vorbite și scrise, prin care ei sunt capabili să își facă cunoscute nevoile, dorințele, ideile și sentimentele.

Comunicarea servește pentru a schimba o altă persoană într-un anuem fel, mai degrabă decât să ofere receptorului informații pentru a face ceva ca urmare a mesajului transmis, ori în unele cazuri vine să completeze cu informații noi ceea ce nu a fost inițial înțeles de beneficiarii mesajului.