Comunicarea de la Transmiterea Mecanică la Interacțiune

INTRODUCERE

Ştiinţa comunicării este considerate o ştiinţa “tânăra”, aceasta neducând lipsa de teorii. Prin numeroase dintre aceste teorii s-a încercat desluşirea noţiunilor fundamentale, a problematicilor pe care le impune comunicarea. Aceasta este legată de ideea de transmitere, astfel lingvistica ar putea desluşi cel mai bine fenomenele comunicării deoarece: „comunicarea ţine, înainte de toate, de limbaj”(p.12). Insă biologia afirma totodată importanţa comunicării genetice, transmiterea genelor care constituie caracterul indivizilor. Nu este posibilă găsirea unor noţiuni care să susţină un acord general deoarece Comunicarea este cuprinsa intr-o sfera de domenii destul de vastă, de la psihologie, filozofie până la ştiinţele exacte.

Aşadar, comunicarea este strict legată de ideea de transmitere, realizându-se prin semne (sunete, forme, gesturi) care exprima sentimente, idei ce sunt dorite a fi transmise, aşadar:„semnele sunt, înainte de toate, realităţi fizice si perceptibile fie direct, prin simţuri, fie prin intervenţia unor instrumente diverse”(p.15).

În aşa fel încât comunicarea să se poată realiza este necesar un cod comun între indivizi, codul este un repertoriu de semne care foloseşte la transmiterea mesajului, sensul acestor semne fiind atribuit de destinatar, este vorba aici de codul lingvistic.

Deseori, cuvintele „informaţie” si „comunicare” sunt invocate fără a fi diferenţiate,insă comunicarea reprezintă procesul iar, informaţia conţinutul, precum orice comunicare prezintă doua aspecte: procesul si conţinutul. Unei informaţii ii poţi atribui diferite niveluri de semnificaţie, un nivel de semnificaţie ar fi provenită din reacţia fizica a unei persoane(un şut , la fotbal, capătă sens doar in relaţie cu balonul); alt sens care ţine de denumirea lucrurilor – denotaţia - sensul folosit este cel primar, cunoscut; conotaţia, sensul secundar, cuvântul însemnând mai mult decât spune(aşa cum o maşina poate reprezenta statutul social al unui individ).

Relaţiile interumane pot fi reprezentate de:

- relaţii de tip interpersonal – intre 2 persoane;

- relaţii de tip grupal - in interiorul unui grup; intre membrii grupului(intragrupale), fie intre grupuri - intergrupale;

- relaţii de tipul celor in masa, la nivelul ansamblului oamenilor.

Se pot urmări 4 direcţii, tipuri de teorii ale cercetării in comunicare.

1. teoriile datei(1948, Shannon si Weaver);

2. teoriile semnului, se bazează pe un cod si dezvoltă subiecte specifice comunicării;

3. teoriile comportamentului, care mai sunt numite si behavioriste - privesc domeniul psihologic insa sunt abordate din privinţa comunicării;

4. teoria difuzării, bazat pe modelul linear al perspectivei analitice.

PARTEA I

MARILE CURENTE MECANICISTE SI EVOLUŢIILE LOR

Exista 4 mari principii care definesc mecanismele de legătură, de transmitere a unui mesaj. În cadrul primului principiu modelul este linear - procesul fiind organizat in sens unic: „Totul trebuie sa treacă de la A la B. pot survenii intervenţii exterioare care sa frâneze, sa detuneze, sa controleze mişcarea. În orice comunicare există pierdere, din cauza structurii canalului, a lipsei de transparenţă, a conştiinţelor, a specificităţilor de limbă.”

Cel de-al doilea principiu: modelul este secvenţial, existând o ordine obligatorie a respectivei succesiuni: mesajul determină efectul, emiţătorul , iniţiind comunicarea. Al treilea principiu, model atomist, elementele constitutive nu se interpătrund. Al patrulea principiu, modelul este referenţial, ideile trebuie întâi reprezentate pentru a putea fi transmise.

CAPITOLUL 1

TEORIA MATEMATICA A INFORMAŢIEI

La baza teoriei matematice a informaţiei se află situaţiile create de limitele de comunicare, precum telefonul sau telegraful. Inginerii susţin sinonimia cuvintelor informaţie si comunicare insă , termenul informaţie este mai ales folosit cu sensul de „date”, semnale fără semnificaţie. Mesajul este absolut obiectiv indiferent de sensul atribuit, de exemplu telegrama nu tine cont de efectul emoţional, persuasiv fiind plătită după numărul de semne folosite.

Teoria matematica a informaţiei a fost elaborată de către matematicieni, fizicieni, ingineri. Schema elaborată de aceştia prevedea un emiţător, un mesaj codat transportat printr-un canal si un receptor. Astfel, informaţia este transmisă de emiţător sub formă de mesaj iar receptorul efectuează operaţia de decodare a mesajului presupunându-se existenţa unui cod comun între cei doi. Această teorie vede comunicarea precum o mecanica.

In momentul in care informaţia trece printr-un canal, aceasta este ameninţată de zgomot, perturbări care o pot altera devenind imposibil de decodat de către receptor. Pot apărea zgomote si la nivelul receptorului sau emiţătorului insă, atenţia inginerului este fixată asupra canalului. Se poate lupta împotriva zgomotului prin repetarea anumitor semne ale mesajului, (ca de exemplu, trei sute trei zeci si doi spunem 3,3,2 sau dimpotrivă, folosirea mai multor semne decât necesar, exemplu zero in loc de 0), lucru care este numit redundanţă. Redundanţa fiind din punct de vedere economic un surplus inutil.

Este considerat ca orice lucru ordonat se suprapune destructuralizării, degradării, astfel se întâmplă si cu informaţia, lucru numit apoi entropie „evoluţia de la vorbire la dezordine.” Informaţia este referitoare la ordine iar redundanta referitoare la dezordine.