Comunicarea în organizațiile globale - HVB Țiriac Bank

Motto: “Numai printr-o interpretare empatică a tendinţelor şi stării de spirit a unei societăţi…un cercetător poate stabili direcţia aproximativă a tendinţei sociale iminente.

Verdictul este inatacabil: nici o ştiinţă socială, nu poate ajuta arta de a conduce, atât de eficient cât ajută fizica arta călătoriilor spaţiale, de exemplu.”

N. Georgescu-Roegen

INTRODUCERE

Indiferent de dorinţele, aşteptările sau acţiunile noastre ca indivizi ai acestei planete se pare că un fenomen cu o dinamică de nemaiîntâlnit până acum se instalează în viaţa noastră.

Deşi poate nu îl conştientizăm încă foarte bine, fenomenul globalizării a acaparat practic majoritatea acţiunilor noastre zilnice. Dacă în urmă cu 10 ani sloganul companiei Procter & Gamble : „Adierea creată de aripa unui fluture la Londra poate crea o furtună la New York” avea un aer uşor desuet cu influenţe publicitare, în prezent a devenit mai evident ca oricând.

Acest proces al internaţionalizării având la bază strânsa interdependenţă între resursele informaţionale, materiale şi umane indiferent de locaţie, dezvoltat organic şi aproape intuitiv de majoritatea organizaţiilor economice şi / sau politice, a fost de natură să asigure o egalizare a şanselor mai ales pentru naţiunile aflate la nivele de dezvoltare mai inferioare.

Frustrările produse de aceste procese au fost resimţite mai ales în ţările dezvoltate, unde o parte a populaţiei şi-au văzut periclitate şansele de a aparţine unei naţiuni cu veleităţi dominatoare. Aceste resentimente, nu de puţine ori au degenerat în manifestări violente, fără însă ca aceasta să influenţeze dinamica fenomenului.

Deşi fundamentele mişcării de globalizare au baze de cooperare politică, marile corporaţii au fost cele care au dat substanţă şi credibilitate fenomenului. Găsind „vinovaţii” acestei realităţi, orice concluzie referitoare la altruismul procesului este înlocuită de pragmatismul scopurilor corporatiste rezidând în triada: bani – informaţie - putere .

Odată conştientizată necesitatea extinderii transfrontaliere şi odată cu primii paşi făcuţi de câteva companii importante dinamica fenomenului a devenit extraordinară astfel încât în prezent se estimează ca 5 din 10 locuitori activi urbani ai planetei, lucrează pentru companii internaţionale.

Această situaţie specială a condus în cadrul organizaţiilor economice sau politice cu vocaţie globală la identificarea, dezvoltarea şi implementarea unor mecanisme capabile să asigure o comunicare cât mai exactă între propriile entităti aflate oriunde pe glob. Aceste nevoi concrete de eficienţă s-au manifestat în anumite cazuri chiar în cadrul unor entităţi distincte aflate în aceeaşi ţară, astfel că găsirea unui limbaj comun care să conducă la o conştiinţa comună s-a impus ca şi condiţie ”sine qua non” a viitorului organizaţiilor.

Definirea propriilor valori specifice pentru organizaţii a dat naştere la departamente şi concepte complexe antrenând numeroase resurse umane şi materiale. Rezultatul acestor demersuri care şi-au pierdut extrem de repede caracterul empiric s-a materializat în ceea ce numim astăzi cu o uşurinţă specifică conceptelor comune: cultura organizaţională.

Globalizarea este un fenomen tot mai prezent şi care obligă firmele să ia în considerare un complex mai mare de factori, într-o viziune internaţională. Fie în mod activ sau pasiv, activităţile unei firme sunt influenţate de diferitele acorduri comerciale încheiate cu diverse ţări, de apariţia unor produse concurente directe sau de substituţie, livrate de firme străine.

Globalizarea constituie, fără îndoială, marea sfidare a zilelor noastre. Cine nu participă la procesul globalizării, este pierdut. Dar, cum se poate supravieţui, într-o economie supusă globalizării? Pare destul de simplu: cine este mai puternic, cine este mai rapid....

În evoluţia sa, globalizarea a parcurs etape istorice distincte, devenind la sfârşitul secolului XX, un concept cheie. Ultima fază a globalizării economiei reprezintă întrepătrunderea tot mai accentuată a economiei naţionale, reflectată în creşterea în cadrul fiecărei ţări a rolului schimburilor comerciale, a investiţiilor şi capitalurilor străine în formarea P.I.B.

Tabelul nr. 1.

ORDINEA FAZELOR GLOBALIZĂRII

Nr. crt DENUMIREA FAZEI

1. Internaţionalizarea, legată de dezvoltarea fluxurilor, exporturilor

de bunuri şi servicii.

2. Transnaţionalizarea fluxurilor de investiţii directe şi a implantărilor

în străinătate ale marilor întreprinderi

3. Globalizarea corespunzând puterii în aplicare a reţelelor mondiale

de producţie şi informaţii.

Sursa: Cornescu, V.”Managementul instituţiilor”, Ed. Universităţii Bucureşti, 2004, pag.64

Cultura organizaţională este influenţată major de aceste interacţiuni ce au loc cu o intensitate crescută între state, firme şi persoane cu trăsături culturale diferite. Asistăm în prezent la o întrepătrundere tot mai mare a unor elemente culturale ce pot fi considerate cu caracter de universalitate, cu altele particulare, ce ţin de specificul unei anumite zone geografice sau de un anumit grup.

În aceste condiţii, managerii moderni îşi vor trata firma şi cultura organizaţională specifică, asemănător unei piese într-un mozaic naţional şi internaţional. Ei vor privi lumea ca o sursă de potenţiale piese, noi furnizori de valori, simboluri, comportamente, de natură să amplifice competitivitatea firmei.

Există o serie de factori care favorizează acest proces, din care putem aminti:

- dezvoltarea telecomunicaţiilor şi a tehnologiilor informaţionale;

- creşterea nivelului de educaţie a populaţiei, ceea ce va crea o forţă de muncă capabilă să utilizeze aceste tehnologii;

- amplificarea interdependenţelor politicilor economice, culturale şi sociale.

În capitolul 1, am prezentat elementele premergătoare, originile şi dezvoltarea culturii organizaţionale şi totodată problemele legate de cultura din cadrul sectorului bancar, în cadrul căruia am realizat un scurt studiu de caz.

Pe fondul detaliilor despre dezvoltarea culturii organizaţionale, prezentată în capitolul 1, a prezentei lucrări, sunt dezvoltate comunicarea organizaţională şi formele comunicării în capitolele 2 şi 3.