Comunicarea intre Colegi, Studenti-Profesori, Studenti-Administratie

Imagine preview
(7/10 din 3 voturi)

Acest proiect trateaza Comunicarea intre Colegi, Studenti-Profesori, Studenti-Administratie.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 10 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 7 puncte.

Domeniu: Comunicare

Cuprins

CAP. I . COMUNICAREA ETIMOLOGIA, ISTORIA SI DEFINITII 3
1.1 Etimologie si istorie 3
1.2 Definitii 3
CAP. II . COMUNICAREA ÎNTRE COLEGI 4
2.1 Caracteristicile unui grup (colegi) 4
2.2 Comunicarea de grup 5
CAP. III . COMUNICAREA ÎNTRE STUDENTI SI PROFESORI 6
3.1 Caracteristici generale 6
3.2 Reguli ce trebuie respectate pentru a crea un ambient propice procesului de comunicare 6
CAP. IV . COMUNICAREA ÎNTRE STUDENTI SI ADMINISTRATIE 8
4.1 Caracteristici generale 8
4.2 Tehnici de comunicare 8
CAP. V. CONCLUZIE 9
BIBLIOGRAFIE 10

Extras din document

CAP. I . COMUNICAREA ETIMOLOGIA, ISTORIA SI DEFINITII

1.1 Etimologie si istorie

Verbul, din latina, „comunico-are" provine din adjectivul „munis-e" a cãrui semnificatie era „care îsi face datoria, serviabil". Cuvântul a dat nastere, prin derivare, unei familii lexicale bogate din care mentionãm pe „immunis-e" = scutit de sarcini, exceptat de la o îndatorire (de ex. : „imun" înseamnã exceptat de la contractarea unei boli, care nu face boala).

În latina clasicã însemna, ca si sensul urmasul sãu actual „care apartine mai multora sau tuturor". „Comunicus" a dat ulterior nastere verbului „communico.

Conform punctului de vedere al specialistilor în domeniu, cuvântul a intrat în limba româna mai întâi cu forma „cuminecare” sens ecleziastic cultural, si anume acela de „a împartasi, a face ceva , sa devina prin luarea de cunostinta un bun comun, a deveni partas la ceva, a unifica”.

Ulterior, limba româna a preluat si sensul laic al cuvântului dat de neologismul „comunicare”, dublet etimologic ce defineste, pe lânga numeroase alte semnificatii, baza organizarii existentei sociale determinate de modul de realizare a raporturilor interumane.

1.2 Definitii

Abraham A. Moles propune o definire a comunicarii ce se doreste a fi „într-o maniera precisa; aceasta fiind „actiunea prin care un individ sau sistem situat întru-un punct dat este facut sa participe la stimuli si la experiente ale mediului de catre un alt individ sau sistem situat într-un alt loc sau epoca, utilizând elemente ale cunoasterii pe care le poseda deopotriva ambii parteneri”. Se stabileste astfel o corespondenta univoca între un anumit univers spatio-temporal si un altul dat.

Referindu-se tot la definirea comunicarii R. Adler si G. Rodman o considera „un proces ce implica raspunsul fiintelor umane la comportamentul simbolic (inter-personal) al altor indivizi”. Definitia introduce de asta data relatia „proces-interactiune comportamentala” ca fiind prezenta în actul de comunicare.

În mod asemanator Level si Galle, încercând sa comprime multitudinea de aspecte îmbinate în procesul de comunicare, introduc suplimentar si ideea eficientei comunicarii, considerând-o ca având o finalitate, „o comunicare a inteligentelor cu scopul de a transmite informatia, a inspira o credinta, a induce o emotie, sau a da la iveala un comportament”. Aceasta definitie încearca deci sa acrediteze ideea ca o comunicare ce în mod necesar trebuie sa fie si eficienta trebuie considerata atât ca proces – schimb de simboluri si stimuli scrisi/vizuali/ nonverbali-verbali/auditivi etc. – cât si ca interactiune comportamentala mentala considerata ca rezultat al însusi procesului în cauza.

Alti autori, ca de exemplu Norman Sigband, manifesta multa prudenta fata de posibilitatea realizarii unei definiri exhaustive a comunicarii. „O definitie corespunzatoare a comunicarii ar fi utila … dar o asemenea definitie practic nu exista. Comunicarea implica atât de multe elemente – de la functie pâna la structura – încât chiar o definitie care ar include aspecte motivationale, organizationale, abilitati de exprimare scrisa si orala a emitatorului si receptorului, nu ar putea circumscrie întreaga sa amploare”, considera autorul.

1.3. Emitatorul si receptorul

Înainte sa vorbim despre caracteristicile comunicarii între diferiti subiecti, as dori sa pornim de la o analiza a modului în care se formeaza aceasta. Asadar sa stabilim care este rolul emitatorului si al receptorului :

Emiterea presupune parcurgerea de catre emitator a trei faze ce se produc aproape simultan:

1) O anumita percepere provoaca emitatorului o stare psihica pe care doreste sa o comunice, aceasta tinzând astfel sa

devina informatie; este un mesaj potential existent, “constituit” în mintea emitatorului;

2) Materialul de comunicat este prelucrat, elaborat si adaptat pentru comunicare, devenind mesaj;

3) Emitatorul da mesajului o forma codificata printr-o activitate complexa de analiza si sinteza..

Receptorul trebuie sa fie atent la informatiile culese, sa selecteze mesajul primit dintre alti stimuli si sa recurga pentru întelegere si la alte indicii suplimentare non-verbale.

a) Perceperea: în cazul receptarii, perceperea mesajului ca fenomen de comunicare umana constituie un proces complex în sine, în care se pot semnala momente de reactivitate, de verbalizare interioara, interventii apreciative/ depreciative, judecati predictive, valorificari determinate de preferintele personale etc. Pe de alta parte, perceperea unui stimul poate fi influentata si de alti factori subliniind astfel importanta conditiilor, ambianta contextuala în care are loc actul perceptiv.

b) Selectarea: în momentul receptarii, semnificatiile necesare sunt selectate, pornind de la o interpretare contextuala, dar tinându-se seama si de semnificatiile virtuale. Receptarea implica o permanenta creatie, de fapt recreând semnificatia intentionata de emitator. Receptorul nu accepta "pasiv" o valoare asociata unui anume reper fix.

c) Întelegerea: a întelege "semnul" prin referire la situatia în care se gaseste înseamna a-i surprinde noua valoare,

surprinzând relatiile implicite si explicite. De aceea pentru întelegere este necesara o permanenta raportare la "ansamblu", de aici caracterul dinamic al receptarii.

d) Interpretarea: presupune integrarea expresiei în context, constând dintr-o miscare de referinta, de la percepere la organizarea totala a "semnului" pentru a i se degaja sensul complet. Aceasta deoarece comunicarea umana se desfasoara într-o anumita situatie precisa, concreta, pe care o reprezinta contextul.

CAP. II . COMUNICAREA ÎNTRE COLEGI

2.1 Caracteristicile unui grup (colegi)

Când vorbim despre ,,colegi” ne referim la un grup mic, format din 3 pâna la 35 de membrii (Limita superioara este dependenta si de durata functionarii grupului ca unitate de sine statatoare). Relatiile dintre membri grupului sunt directe, de tipul "face to face", aceasta însemnând ca fiecare poate comunica si efectua schimb de informatii cu toti ceilalti. Prin urmare grupul apare ca un sistem de interactiune sociala, prin care subiectii îsi coordoneaza reciproc intentiile si preocuparile, modelându-se unii pe altii.

Fiecare grup se caracterizeaza printr-o structura configurationala proprie, care rezulta din interdependenta statutelor si rolurilor membrilor din care este format. Astfel tinând cont de continutul si functiile acestor statute si roluri putem distinge mai multe variante structurale ce se întrepatrund si se completeaza reciproc (structura de comunicare, structura decizionala si executiva, structura sociometrica - determinata de distributia afinitatilor si atractiilor interpersonale). Dinamica grupului

subliniaza ca grupul se afla într-o continua miscare si transformare; într-un proces neîntrerupt de adaptare si acomodare. Se poate vorbi de o dinamica interna (transformarile structurii interne, a personalitatii membrilor) si de o dinamica externa (transformarile ce au loc între grup si calitatea sociala pe fondul caruia fiinteaza).

Structura colectivului de elevi este generata de interrelatiile între membri ei, exista doua tipuri de structuri, informala si formala, voi dezbate pe larg structura informala, caracteristica grupurilor de studenti /elev.

Fisiere in arhiva (1):

  • Comunicarea intre Colegi, Studenti-Profesori, Studenti-Administratie.doc

Alte informatii

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE FACULTATEA DE ECONOMIE GENERALA SPECIALIZAREA COMUNICARE